01:05 Solidarizarea magistraților
05:05 România, raiul infractorilor
08:16 „Garda pretoriană” de la CAB
12:15 Noi proteste de stradă
17:48 Încă un caz de lepră
18:44 Control judiciar prelungit
19:38 Trump versus U.E.
La trei zile de la publicarea documentarului Recorder „Justiție capturată” (și de la reacțiile oțărât-surprinse ale conducerii superioare a sistemului judiciar), aproape 700 de magistrați s-au solidarizat cu aceia care au reclamat starea de lucruri din prezent.
Semnatarii unui apel publicat pe rețelele sociale insistă că problemele semnalate nu sunt izolate și că „tăcerea nu este o opțiune atunci când valorile profesiei sunt puse în pericol”.
În cursul acestei dimineți, chiar și Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat că sesizează Inspecția Judiciară.
Fără să intre în amănunte, secția pentru judecători a CSM spune că sunt necesare verificări.
Ieri, aceeași secție își asumase un comunicat de presă (contestat chiar de judecători din cadrul instituției) în care deplângea ceea ce numește „un plan bine stabilit, implicând distrugerea încrederii în sistemul de justiţie”.
După câteva zile în care a ezitat serios, ministrul justiției, Radu Marinescu, a salutat azi demersul CSM și a reușit să califice drept „inacceptabilă” orice formă de persecuţie a celor care reclamă abuzuri.
În primă instanță, magistrații de la vârful sistemului au încercat fie să minimalizeze gravitatea dezvăluirilor făcute de sursele Recorder, fie să îi denigreze pe cei care au ales să vorbească public.
Cât despre Inspecția Judiciară, felul în care aceasta a funcționat în ultimii ani e chiar una dintre problemele reclamate de magistrații pe care i-am consultat.
Considerată „brațul armat” al grupării conduse de Lia Savonea, președinta instanței supreme, Inspecția Judiciară e acuzată că ar acționa ca un instrument de „teroare” și „intimidare”.
Consultări și noi mărturii
Președintele Nicușor Dan a anunțat aseară că îi așteaptă pe magistrații interesați luni, pe 22 decembrie, la o discuție „fără limită de timp” despre sistemul judiciar.
Premierul Bolojan. la rândul său, ia în considerare posibila modificare a legilor justiției – promovate și asumate, de altfel, de către colegul său de partid, Cătălin Predoiu (ministru al justiției în cinci Guverne diferite și, în prezent, titularul internelor).
Indicii și bănuieli avea aproape toată lumea, dar magistrații care apar în documentarul Recorder și cei care s-au solidarizat cu ei încep să le confirme din ce în ce mai apăsat.
România „a ajuns un paradis al infractorilor, iar sistemul judiciar s-a întors în anii ’90”, a spus la EuroNews procurorul Claudiu Sandu, vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii.
Claudiu Sandu e de părere că justiția nu poate depăși acest moment de una singură, așa cum sugerase inițial președintele Nicușor Dan. Ar fi nevoie, adică, și de intervenții în legislație.
Ordinea constituțională, în pericol?
Că justiția penală din România pare să fi fost luată cu japca și folosită în alte scopuri decât binele comun o arată și un derapaj major al Lianei Arsenie, președinta Curții de Apel București.
În deja celebra (și catastrofala) conferință de presă organizată ieri de instanța pe care o conduce, Liana Arsenie a spus – între multe altele – că redifuzarea documentarului „Justiție capturată” la televiziunea publică ar însemna nici mai mult, nici mai puțin decât „o instigare publică împotriva ordinii constituționale”.
Valentin Jucan, vicepreședinte al Consiliului Național Al Audiovizualului, i-a răspuns astăzi judecătoarei Arsenie pe Facebook.
El califică afirmațiile președintei de la Curtea de Apel București drept lipsite de logică și de respect față de libertatea de exprimare, dar și o încercare evidentă de intimidare.
Valentin Jucan amintește, de asemenea, că „serviciul public de televiziune, la fel ca oricare entitate media, este chemat să servească interesul public, nu să protejeze imaginea instituțiilor”.
Instigarea împotriva ordinii constituționale este o infracțiune contra siguranței statului, pedepsită – potrivit Codului Penal – cu închisoare între zece și douăzeci de ani.