Judecătoarea Raluca Moroșanu: „Dacă nu se schimbă ceva acum, nu se va mai schimba niciodată”

„După ce am văzut documentarul Recorder, în care judecătorul Laurențiu Beșu a apărut cu fața, mi-am zis că este sub demnitatea mea să-l las pe acest om singur”. Acesta a fost unul dintre gândurile Ralucăi Moroșanu înainte de a înfrunta conducerea Curții de Apel București chiar în conferința de presă pe care aceștia au organizat-o.

„Consider că este de datoria mea să le răspund oamenilor care au ieșit în stradă și care bănuiesc că așteaptă mai mult de la mine decât ce-am spus în conferința de presă”, spune judecătoarea Moroșanu.

În acest interviu – prima apariție publică după celebra conferința de presă – Raluca Moroșanu vorbește despre situația dramatică din Justiție și dezvăluie lucruri incredibile din interiorul uneia dintre cele mai importante instanțe din România.

SUSȚINE PROIECTUL RECORDER
DONEAZĂ PENTRU JURNALISM
Conținutul nostru este gratuit, însă n-ar fi posibil fără oameni care plătesc pentru el. Salariile jurnaliștilor, deplasările în țară și toate celelalte cheltuieli necesare pentru funcționarea unei redacții sunt susținute din donațiile cititorilor. Contribuie și tu!
Cele mai recente

OUTSIDER POLITIC #2. Ludovic Orban: „Nicușor Dan și-a dat propria lovitură de stat”

În emisiunea Outsider Politic, fostul premier Ludovic Orban susține că instalarea Guvernului Veștea s-ar transforma „într-o lovitură de stat” pentru președintele Nicușor Dan. Motivul: Adrian Veștea poate strânge o majoritate parlamentară doar cu voturile AUR, iar condiția pusă de AUR pentru a vota noul Executiv e ca PSD și „puciștii” din PNL să voteze ulterior în Parlament suspendarea președintelui Nicușor Dan.