00:58 Siegfried Mureșan, un eșec previzibil
08:21 Lobby de ministru și controale
11:56 Românii și afacerile americane
15:10 Franța: sute de elevi reținuți
16:40 Lider USR, cercetat de DIICOT
17:28 Banii europeni, furați ca-n codru
18:21 „Avem de toate”… din nou
Nominalizat intempestiv de Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru, eurodeputatul Siegfried Mureșan n-a strâns decât 182 de voturi în Parlament, cu mult sub pragul de minimum 233 de care e nevoie pentru ca un Guvern să fie învestit.
Rezultatul îi dă președintelui posibilitatea să dizolve Parlamentul și să pună astfel în mișcare procedura necesară convocării alegerilor anticipate.
Constituția spune însă că președintele „poate” face acest lucru, dar nu-l obligă să procedeze astfel.
Nicușor Dan a spus în repetate rânduri că nu are de gând să dizolve Parlamentul.
În această seară el a anunțat că va face o nouă nominalizare săptămâna viitoare – până luni, președintele așteaptă sugestii privind numele din partea formațiunilor politice.
Pe un ton aproape iliescian, Nicușor Dan a insistat asupra nevoii de „consens”.
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului a început astăzi cu discursul premierului desemnat.
Siegfried Mureșan a primit cîteva aplauze când a pronunțat numele Andrei Chiș, judecătoarea propusă la Ministerul Justiției. Mureșan a făcut și referiri la adversarii politici, dar fără să-i numească.
Mult mai direct a fost însă președintele PSD. Sorin Grindeanu a dat vina pe PNL și USR pentru blocajul în care România se află de aproape cinci luni.
George Simion și-a început discursul – cum altfel? – cu un derapaj la adresa lui Nicușor Dan.
A susținut apoi, fără să aducă vreo dovadă, că unor parlamentari li s-ar fi oferit sute de mii de euro pentru a vota Guvernul Mureșan.
A mai pus însă și o nouă condiție pentru ca AUR să voteze orice viitor Guvern: eliberarea din arestul preventiv a aliatului său politic de conjunctură, Călin Georgescu.
În cursul dezbaterilor a luat cuvântul și premierul demis: președintele PNL, Ilie Bolojan, a susținut din nou că Guvernul său ar fi fost demis pentru că a încercat să oprească „sifonarea banilor publici”.
Ministra Mediului, Diana Buzoianu, de la USR, propusă pentru un nou mandat în Guvernul Mureșan, a continuat atacurile la adresa PSD, de la care (cel puțin teoretic), PNL, USR și UDMR ar fi așteptat voturile pentru învestire.
„Noi oferim doar spectacol”, a concluzionat Kelemen Hunor, liderul UDMR.
„Societatea nu mai are răbdare cu noi”, a adăugat el.
AUR și PSD nu au votat, iar Guvernul Mureșan, după cum spuneam, a picat testul parlamentar cu 182 de voturi „pentru” și 15 „împotrivă”.
Precedenta propunere eșuată, Guvernul Adrian Veștea, primise cu șapte voturi în plus – 189.
După anunțarea rezultatului, Siegfried Mureșan a spus că parlamentarii care s-au abținut ori s-au pronunțat împotrivă au dat un vot indirect pentru prelungirea crizei.
Lobby american în Guvern
Cu cele mai bune intenții, desigur, fostul ministru PSD al energiei Bogdan Ivan a dus o intensă campanie de lămurire cu statul român: era musai că cumpere gaz american la suprapreț.
Ca să se facă mai bine înțeles, a trimis Corpul de Control al ministerului peste compania de stat care refuzase să semneze un contract de achiziție din Statele Unite, pe motiv că era păgubos pentru România.
Site-ul G4Media scrie că, oficial, tema controlului asupra Romgaz ar fi fost întârzierile de la punerea în folosință a centralei de la Iernut – o investiție începută în 2016 și care ar fi trebuit să fie gata în 2020.
Rezultatele verificării se lasă încă așteptate: ele sunt, potrivit ministerului energiei, „în procedura internă de avizare și aprobare”.
Bogdan Ivan a calificat drept „pure speculații” dezvăluirile G4Media – el pretinde că ar fi comandat controlul pentru că se confrunta cu „o situație punctuală”.
Pe 11 februarie anul acesta, înaintea controlului, șefii Transgaz și Romgaz au fost convocați la o teleconferință cu ministrul Bogdan Ivan.
HotNews scrie că el ar fi încercat, încă o dată, fără succes, să convingă producătorul cu capital de stat să cumpere gaze naturale lichefiate din Statele Unite, prin intermediari greci și români.
Compania refuzase același contract în decembrie 2025, din cauza unor pierderi potențiale a căror valoare estimată era între 50 și 300.000.000 de euro pe an.
La începutul lui 2026, Bogdan Ivan trimisese scrisori în acest sens chiar și către Președinție și Guvern.
El a cerut să primească „un mandat explicit” de negociere, cu sprijinul SRI, al Ministerului de Externe și al celui al Apărării.
Motivul invocat: evitarea unui „blocaj diplomatic cu partenerul strategic Statele Unite”.
Fraude de miliarde cu bani europeni
Parchetul European investighează presupuse fraude cu fonduri europene de peste 6.000.000.000 de euro în România.
Așa a declarat procurorul european Cătălin Borcoman, într-un interviu acordat cotidianului Libertatea.
Din ultimul raport al Parchetului European reiese că din România ar proveni 10% din totalul numărului de dosare penale înregistrate de instituție.
Prejudiciul estimat la nivelul întregii Uniuni se apropie de 70.000.000.000 de euro.
Cele mai multe cazuri de la noi se referă la fraude privind plata TVA-ului.
Un alt caz investigat de Parchetul European vizează recoltarea stufului din Delta Dunării.
Firme apropiate de liderul PSD Paul Stănescu ar fi în vizorul procurorilor europeni pentru subvenții de milioane de euro pe care le-ar fi încasat în mod ilegal.
Franța: sute de elevi reținuți
Proteste violente în Franța: sute de adolescenți au fost răniți, iar unii au ajuns direct în arestul Poliției.
Peste 440 de persoane au fost reținute pe teritoriul întregii țări.
Nemulțumiți de condițiile din școli, elevii au blocat accesul în instituții. Ei reclamă supraaglomerarea claselor, deficitul de profesori și orarele mult prea încărcate.
Demonstrațiile au izbucnit săptămâna trecută la Paris și s-au extins rapid în întreaga țară.
În orașul Lille, liceenii au incendiat pubele și au atacat forțele de ordine cu sticle și cu pietre. Polițiștii au ripostat cu gaze lacrimogene.
Confruntări violente au mai fost la Bordeaux, Rennes și la Nantes, dar și în Marsilia.
Ministrul de Interne a denunțat faptul că unii tineri au aruncat cu acid clorhidric în direcția polițiștilor, iar premierul Sébastien Lecornu a calificat escaladarea violențelor drept „iresponsabilă”.
Liderul stângii radicale, însă, Jean-Luc Mélenchon, a condamnat Guvernul pentru ceea ce a numit „represiunea brutală” a manifestațiilor.
Chiar și profesorii s-au alăturat protestelor – de altfel, tensiunile au izbucnit pe fundalul unei greve generale.
Sindicatele reclamă planurile de reducere cu peste 50.000.000 de euro a fondurilor destinate sectorului public.
Ieri, circa 40% dintre profesorii din învățământul primar au fost în grevă.