Războinicii ortodocşi împotriva „Soldaţilor“ gay

Pentru a doua oară într-o săptămână, câţiva fundamentalişti ortodocşi grupaţi în organizaţia „Frăţia Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe purtătorul de Biruinţă“ au boicotat proiecţia unui film la Muzeul Ţăranului Român, pentru a opri „propaganda homosexuală” din sala de cinema. „Învaţă-ne, Doamne, să ne răbdăm unii pe alţii“, a fost una dintre rugăciunile înălţate de activiştii creştini din faţa MŢR. Totuşi, proiecţia filmului „Soldaţii. Poveste din Ferentari” a fost întreruptă de cei mai puţin răbdători dintre ei.

Cele mai recente

PODCAST. Cum ieșim din criza energetică?

Deși pare că situația din Iran s-a ameliorat temporar, războiul ne-a arătat cât de dependente sunt, de fapt, statele europene de petrolul și gazele din Asia de Vest. Totodată, au fost reluate discuțiile despre necesitatea tranziției energetice, de la combustibilii fosili și alte surse poluante, la surse regenerabile, precum cele solare, eoliene sau hidroelectrice. Nu și în România, unde, de câțiva ani, politicienii se încăpățânează să caute alternative mai puțin sustenabile pentru asigurarea independenței și suveranității energetice. Răzvan și Vlad analizează, în acest episod, cât de dificilă este, de fapt, tranziția energetică și care va fi soarta Europei, prinsă la