Mic tratat de manipulare
Carmen Dan, ministrul de Interne al României, a prezentat aseară raportul violențelor care au avut loc pe 10 august 2018 în Piața Victoriei. Declarația ministrului a fost un mesaj că statul nu face niciun pas înapoi în fața protestatarilor. Cu privire la atitudinea jandarmilor care au lovit și reținut zeci de persoane pașnice, raportul Ministerului de Interne menționează că numai 5 situații sunt susceptibile de abuz. Am selectat în clipul de mai sus 10 momente în care jandarmii au călcat în picioare oameni, au lovit cu brutalitate cetățeni care nu făceau decât să-și demonstreze intențiile pașnice ridicând mâinile deasupra capului, au lovit jurnaliști, au percheziționat turiști, au bruscat femei, au anulat drepturile de exprimare, de protest, de integritate fizică, pe scurt au instaurat o dictatură.