Noul Ceaușescu

Primarul Sectorului 5, Daniel Florea, a reuşit să arate, într-o singură seară, toate metehnele politicianului român postdecembrist: populism şi mojicie, politicianism şi megalomanie, indiferenţă faţă de cetăţeni şi interese obscure. Administratorul celui mai sărac sector din Bucureşti i-a chemat pe cetăţeni în Parcul Sebastian din Capitală pentru a asista la prima şedinţă de Consiliu General cu public. Numai că oamenii au venit în faţa celui mai iubit fiu al sectorului doar pentru a asigura un frumos decor, nu pentru ca cineva să le asculte problemele.

Printre cei care au venit din spirit cetăţenesc, au fost plantaţi aplaudaci cu sarcina de a ovaţiona discursul primarului şi de a opri orice formă de protest. Pe ecrane imense au rulat filmuleţe în care opoziţia era înfierată cu mânie.

Încă de la început, Daniel Florea şi-a intrat în rolul de jupân al sectorului: le-a promis cetăţenilor că va construi „cel mai mare proiect imobiliar de la Ceauşescu încoace“, 14.760 de locuinţe pentru medici, profesori, oricine are nevoie!

Un singur amănunt a uitat Florea să le spună oamenilor despre acest proiect cu costuri uriaşe: nimeni nu ştie, de fapt, cum plănuieşte primarul să repartizate locuinţele promise şi ce strategie are pentru a administra milioanele de euro care vor trece prin casieria sectorului.

CITIȚI ȘI: Semicentenarul celui mai sărac sector al Capitalei. 700.000 de euro pentru „50 de ani de Sector 5”

Cele mai recente

„Te fac top. Unică”. Cum s-a reinventat și a păcălit sistemul medical din România un fals chirurg, cu zeci de plângeri penale în Italia

Trei femei care l-au găsit pe medicul româno-italian Antonio Francesco Franco pe Instagram spun că, după ce au fost operate de el, au suferit complicații ori nu au obținut rezultatele promise.
Franco se promova drept „chirurgul VIP-urilor”, deși nu are o specializare în chirurgie plastică, ci doar o diplomă de licență de la o facultate particulară de medicină din București. În Italia, zeci de foști pacienți au depus plângeri penale împotriva lui.

Recorder