Hello, Europe! Here is Romania…

România a preluat, joi seară, președenția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, într-o ceremonie oficială ținută la Ateneul din București.

A fost o seară în care politicienii români au părut mici și neînsemnați, prinși la mijloc între două tabere care aveau să-și spună lucruri importante: liderii Europei și poporul român.

Și în timp ce Donald Tusk ne vorbea pe limba noastră, pomenind branduri sau nume simbolice precum Dacia, Mircea Eliade sau Helmuth Duckadam, în fața clădirii în care își ținea discursul sute de cetățeni români au stat în frig și ninsoare pentru a transmite Europei, pe limba ei, că România înseamnă mai mult decât politicieni corupți și discursuri anti-europene.

Mesajul lui Donald Tusk către poporul român l-ați putut vedea pe toate televiziunile. Mesajul oamenilor din stradă către Europa și către liderii săi, îl puteți vedea în videoreportajul de mai jos.

Un reportaj de: Cristian Delcea, David Muntean, Laurențiu Ungureanu, Andrei Udișteanu, Mihai Voinea

Cele mai recente

OUTSIDER POLITIC #12. Florin Manole: La Mykonos, ne-am întâlnit cu oameni de afaceri din SUA

Timp de cinci luni, PSD l-a acuzat pe Ilie Bolojan că se ține de scaun. Iar când Bolojan a cedat și a anunțat că votează Guvernul Niculescu, PSD tot n-a fost mulțumit: i-a cerut lui Ilie să rămână la prăvălie. De fapt, Sorin Grindeanu se teme să nu deconteze singur la următoarele alegeri, cu atât mai mult cu cât electoratul PSD zboară către AUR cu viteza unui avion privat care se îndreaptă spre Mykonos. Dacă tot am pomenit de Mykonos, am ales un invitat cu expertiză în insulele grecești: Petre Florin Manole, fost și viitor ministru al Muncii.

OUTSIDER POLITIC #11. CTP: „Nicușor Dan a trecut în spatele țevilor de pușcă din decembrie 1989”

Se împlinesc 30 de ani de când gazetarul Cristian Tudor Popescu scria „Rictusul bolșevic“, un editorial care avea să contribuie la schimbare, deci la alegerea lui Emil Constantinescu ca președinte. Acum, avem un președinte care-i ține partea unui șef de serviciu secret. În acest timp, ura din societate a atins un nou prag sinistru: apostolii lui Călin Georgescu i-au cântat veșnica pomenire lui Cristian Tudor Popescu. Oare ce mai urmează?

Recorder