Accident sau crimă cu premeditare? Cum încearcă un politician să scape de vinovăție
Pe 27 decembrie 2024, Maricel Dobrițoiu, un bărbat de 40 de ani recent întors din Italia, a fost împușcat mortal în pădurea de lângă satul în care locuia.
Trăgătorul a fost Victor Roman, om de afaceri și fost deputat PSD de Vrancea. Roman se ocupă de fondul de vânătoare din zonă și a susținut că l-a confundat pe Dobrițoiu cu un mistreț. Localnicii nu cred, însă, în varianta politicianului, mai ales că în trecut Roman și oamenii lui i-au amenințat cu pușca pe cei care traversau pădurile din fondul de vânătoare.
Recorder a mers pe teren și a încercat să afle ce s-a întâmplat cu adevărat în acea zi. Am adunat mărturii contradictorii, am aflat cu cine a vorbit politicianul imediat după ce l-a ucis pe localnic, am descoperit autorizații suspecte și tensiuni vechi între oamenii din zonă și cei care administrează fondul de vânătoare. Toate se adună într-un caz care ridică semne de întrebare cu privire la modul în care funcționează justiția când cei vizați sunt oameni cu influență politică.