Ape tulburi. De ce în România nu putem fi siguri că apa declarată potabilă e și bună de băut

Recorder a publicat, în această săptămână, prima hartă a apei contaminate din satele României. În spatele acestei investigații jurnalistice, stau mii de buletine de analize făcute în 2019 de Direcțiile de Sănătate Publică din toate județele.

Au urmat sute de mesaje în care cititorii au semnalat un paradox: deși au în sat apă curentă, rețeaua lor nu apare în evidențele DSP, prin urmare nici calitatea apei nu e verificată de instituțiile statului.

Mai mult, există județe în România în care nu putem avea nici certitudinea că apa declarată potabilă la analize chiar este bună de băut. De ce? Și cum s-a ajuns ca în peste 800 de comune apa de la robinet să fie contaminată? Explică Alex Nedea, jurnalist Recorder și autorul seriei de investigații despre calitatea apei din România rurală.


On the Record este un podcast săptămânal produs de Recorder și susținut de Banca Transilvania. Ne găsești pe toate aplicațiile importante: Apple Podcasts | Google Podcasts | Spotify

Cele mai recente

OUTSIDER POLITIC #15. Sorin Costreie: „Una-două, copiii scot cuțitul. Avem un caz pe zi de violență în școli”

În ultimul deceniu, Educația a fost condusă de „ministrul-genunche”, apoi de „ministrul-pamblică”, a preluat ștafeta „ministrul-pepsiglas”, iar de curând și-a încheiat mandatul și un ministru-cabotin, amator de versuri infantile despre văcuță și inteligență artificială.

Acum avem un ministru cu studii la universități de prestigiu, profesor de filosofia limbajului. Dar în ce măsură va deprinde și limbajul politic, predat de golănași cu studii la școala vieții, altfel spus, colegii săi de guvern?

Recorder