Candidații județului Hunedoara

Proiectele candidaților din județul Hunedoara se întind de la veșnicele promisiuni că situația locuitorilor din Valea Jiului se va schimba în bine, la promovarea turismului. Mulți dintre candidați vorbesc despre debirocratizare și digitalizare, dar în același timp admit că sunt destule comunități în care nici semnalul de telefonie mobilă nu ajunge.

Hunedoara are nouă mandate de parlamentar, șase pentru Camera Deputaților și trei pentru Senat. Am vorbit cu zece candidați care au șanse la un post în noul legislativ. Nouă dintre ei ne-au răspuns telefonic. Dacian Ciodaru și Natalia Intotero au cert să vadă întrebările, să-și ia un timp de gândire și să răspundă după câteva zile.

Notă: Informațiile din cărțile de vizită au fost redactate așa cum ni le-au comunicat candidații. Puteți alege un anumit candidat apăsând pe butonul de sub poză sau puteți să-i vedeți pe toți parcurgând articolul integral.

Cristian-Cornel Resmeriță
psdi

Cristian-Cornel Resmeriță

Senat
Vârstă: 40 de ani
Profesie: profesor de fizică
Primul loc de muncă: Liceul Teoretic Lupeni
Actualul loc de muncă: Parlamentul României (două mandate de deputat și unul de senator)
Ultima școală absolvită: Universitatea de Vest, Timșoara, Facultatea de Fizică, dar am făcut inclusiv un doctorat în Sociologie, la Oradea
Limbi străine: engleză (mediu)
1. Cu ce tip de experiență veniți în Parlament/ în noua legislatură? În ce domeniu vă considerați expert?
Sunt mai multe. În primul rând, eu sunt de meserie profesor de fizică. Am lucrat profesor de fizică, am două mandate de deputat până în momentul de față câștigate cu scoruri între 50 și 70%. Am candidat și pe colegiu uninominal, pe legea care exista în 2008-2012. În 2016 am candidat și pentru primăria Lupeni, am câștigat și aici și am fost primar șase luni de zile. În ultimul mandat am fost senator. Am multe inițiative care s-au adresat mai ales oamenilor de aici, din județul Hunedoara și din Valea Jiului. Am expertiză în administrație publică, în domeniul pensiilor, am scos chiar niște legi foarte interesante, denumite aici în zonă chiar „Legi Resmeriță”!
2. Care este primul proiect de lege pe care vreți să-l propuneți în noul Parlament?
Primul lucru pe care vreau să-l fac e un proiect la care lucrez, de Senat a trecut deja și se află la comisii în Camera Deputaților. Prevede acordarea unui spor de stabilitate de până la 20% pentru cei din Valea Jiului care lucrează în educație, sănătate, protecția copilului și în protecția vârstnicului.
3. Pentru ce cauză a județului Hunedoara veți milita în Parlament?
Eu reprezint oamenii de peste tot, dar noi fiind mai mulți parlamentari, ne-am împărțit munca. Și mie, pentru că locuiesc în Valea Jiului, mi-au revenit mai mult chestiuni legate de Valea Jiului, cu care eu m-am identificat. În mandatul ăsta de patru ani sunt patru inițiative de suflet pe care le-am făcut pentru cei de aici. Este o Lege 155 din 2016, pentru Valea Jiului foarte bună: a recalculat pensiile minerilor din 2011 până în prezent. Altă lege, 221 din 2018, a recalculat pensiile tuturor celor cu grupă de muncă din România ieșiți la pensie între 1990 și 2010. A treia, Legea 135/2019, a scăzut stagiul de cotizare la minerii din Valea Jiului la 15 ani în cazul în care lucrează în exploatări miniere care se închid. Și mai este o chestiune foarte importantă, o lege 163 din 2020, a ieșit acum câteva zile: am scăzut cu doi ani vârsta standard de pensionare pentru 80% din populația din Hunedoara, pe motive de poluare.
4. Pandemia a scos la lumină multe slăbiciuni ale statului român. Care este, în opinia dumneavoastră, cea mai gravă dintre ele și ce soluții propuneți?
Din punct de vedere sanitar, eu n-am comentat deloc, că nu am pregătirea necesară. Specialiștii, indiferent că sunt acum pe listele PSD sau PNL, trebuie să-și dea mâna și să ne dea o politică sanitară pe care s-o respectăm toți. Ce este foarte dezamăgitor pentru mine este faptul că se iau niște măsuri foarte din scurt și se închid anumite activități fără ca activitățile respective, societățile, oamenii să fie sprijiniți. Când le spui celor din HoReCa: „Bă, închidem tot HoReCa!”, bun, am înțeles, închid. Dar în momentul ăsta trebuie să dai și măsuri de sprijin. În Parlament putem să facem orice lege pentru ca lucrurile să meargă bine. Parlamentul face legi pe care Guvernul trebuie să le aplice. Eu cred că în astfel de vremuri nu ar trebui să conteze că-i guvern PNL sau că e un parlament dominat de PSD. Trebuie luate măsuri corecte!
5. Cum ați vota în următoarele situații:
  • Revenirea la alegerile locale în două tururi
    indecis
    Aici trebuie o consultare în cadrul partidului, apoi putem să discutăm. Punctul de vedere e conform colegilor de la PSD.
  • Reducerea semnificativă a aparatului bugetar
    indecis
    E o întrebare la care nu pot să dau eu un răspuns pentru că eu nu sunt funcționar public, nu lucrez acolo, nu știu nevoile pe care le au. Știu că sunt unele locuri în care e nevoie să se facă angajări. Știu că în altele s-au redus posturi. Depinde de situația fiecărei instituții.
  • Anularea imunității parlamentare în ceea ce privește justiția
    pentru
    Eu nu am nevoie de imunitate.
  • Pierderea mandatului parlamentar în caz de traseism (în ipoteza revizuirii Constituției)
    pentru
    Traseismul trebuie interzis.
  • Introducerea educației sexuale în școli
    indecis
    Aici chiar nu mă pronunț, am doi copii mici, sunt și profesor de fizică și chiar nu-mi dau seama în momentul de față. Este o întrebare prea complicată ca să vă dau acum un răspuns.
6. Care e ultima carte pe care ați citit-o?
Am citit mai mult cărți de fizică. Că asta știu să fac.

Vasilică Potecă
pnl

Vasilică Potecă

Senat
Vârstă: 57 de ani
Profesie: jurist
Primul loc de muncă: secretar la primăria comunei Turdaș
Actualul loc de muncă: mi-am dat demisia din funcția de prefect al județului Hunedoara ca să pot candida
Ultima școală absolvită: Facultatea de Drept, Universitatea „Lucian Blaga”, din Sibiu
Limbi străine: engleză
1. Cu ce tip de experiență veniți în Parlament/ în noua legislatură? În ce domeniu vă considerați expert?
Mă consider expert în administrație publică locală, având în vedere că jumătate din activitatea mea mi-am petrecut-o în acest domeniu. Am plecat de la nivelul de secretar de comună, am fost consilier juridic, șef al consiliului județean, am fost directorul consiliului județean, am fost prefect, am fost director general adjunct la Apă, am fost administrator public la comună, am fost administrator public la municipiu, la Deva, am fost – înainte de a candida – prefect de Hunedoara. Deci, administrație publică.
2. Care este primul proiect de lege pe care vreți să-l propuneți în noul Parlament?
E ceva ce colegii mei m-au rugat: este legat de chestiunea pădurilor, mai ales de problema oamenilor și a lemnelor de foc. E vorba de o modificare, practic, în prima fază a Codului Silvic, privind cantitățile și modalitățile de rezolvare a chestiunii legate de lemnele de foc și de combustibil în general.
3. Pentru ce cauză a județului Hunedoara veți milita în Parlament?
Cauza locală înseamnă județul Hunedoara. Deci eu o spun și am spus-o tuturor că județul Hunedoara este un județ atipic, un județ care a fost lovit din foarte multe puncte de vedere. Industriile pe care le-a avut le-a pierdut în acești 30 de ani și cauza noastră locală înseamnă reconstruirea anumitor industrii, mai ales a industriei energetice.
4. Pandemia a scos la lumină multe slăbiciuni ale statului român. Care este, în opinia dumneavoastră, cea mai gravă dintre ele și ce soluții propuneți?
Cea mai gravă problemă este problema spitalelor. Spitalele sunt nereformate de 30 de ani. Au rămas în același stadiu și, la această oră, – eu, care am fost prefect de Hunedoara, știu foarte bine – aceste spitale nu au circuitele puse la punct, nu au echipamentele adecvate. Vorbesc aici de echipamente medicale complexe. În Parlament putem propune ca aceste spitale să fie preluate unitar, mai ales în zona pandemiei, de către Ministerul Sănătății. Trebuie gândit și un program unitar de investiții. Poate începem și noi să dezvoltăm aceste spitale regionale, pentru că rețeaua actuală este destul de sufocată.
5. Cum ați vota în următoarele situații:
  • Revenirea la alegerile locale în două tururi
    pentru
  • Reducerea semnificativă a aparatului bugetar
    pentru
  • Anularea imunității parlamentare în ceea ce privește justiția
    pentru
    Aici să fie numai imunitate pentru declarații politice.
  • Pierderea mandatului parlamentar în caz de traseism (în ipoteza revizuirii Constituției)
    pentru
  • Introducerea educației sexuale în școli
    pentru
    Aici e o chestiune de discutat. Educația, da, nu am nicio problemă…
6. Care e ultima carte pe care ați citit-o?
Ooooo! Asta este una dintre pasiunile mele. Și în toată perioada asta am citit mai mult numai filosofie, așa. Eu sunt unul dintre adepții lui Schopenhauer. Ultima carte citită este „Viața, amorul și moartea”. Despre ce este vorba? N-aș vrea să discut chestiunea.

Dacian Ciodaru
proro

Dacian Ciodaru

Senat
Vârstă: 38 de ani
Profesie: inginer
Primul loc de muncă: șef serviciu, Universitatea din Petroșani
Actualul loc de muncă: consilier, Consiliul Județean Hunedoara
Ultima școală absolvită: master, Universitatea din Petroșani
Limbi străine: engleză și franceză, dar știu mai bine engleză
1. Cu ce tip de experiență veniți în Parlament/ în noua legislatură? În ce domeniu vă considerați expert?
ONG-uri și administrație.
2. Care este primul proiect de lege pe care vreți să-l propuneți în noul Parlament?
Completarea legii voluntariatului.
3. Pentru ce cauză a județului Hunedoara veți milita în Parlament?
Menținerea în activitate a Complexului Energetic Hunedoara și dezvoltarea turismului.
4. Pandemia a scos la lumină multe slăbiciuni ale statului român. Care este, în opinia dumneavoastră, cea mai gravă dintre ele și ce soluții propuneți?
Lipsa asumării răspunderii. Soluția este numirea unui Guvern competent.
5. Cum ați vota în următoarele situații:
  • Revenirea la alegerile locale în două tururi
    pentru
  • Reducerea semnificativă a aparatului bugetar
    pentru
  • Anularea imunității parlamentare în ceea ce privește justiția
    pentru
  • Pierderea mandatului parlamentar în caz de traseism (în ipoteza revizuirii Constituției)
    pentru
  • Introducerea educației sexuale în școli
    pentru
6. Care e ultima carte pe care ați citit-o?
Sun Tzu, „Arta războiului”, chiar aseară citeam din ea, că era vorba de competiții electorale.

Natalia Intotero
psdi

Natalia Intotero

Camera Deputaților
Vârstă: 44 de ani
Profesie: învățător
Primul loc de muncă: învățător
Actualul loc de muncă: Parlamentul României (două mandate de deputat)
Ultima școală absolvită: master în management educațional, la Arad, la „Vasile Goldiș”, parcă (n.r. – Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, instituție de învățământ privată)
Limbi străine: engleză
1. Cu ce tip de experiență veniți în Parlament/ în noua legislatură? În ce domeniu vă considerați expert?
Vin cu experiența anilor de parlamentar, am activat în Comisia pentru politică externă. Cât am fost ministrul românilor de pretutindeni tot pe această parte am activat, a politicilor pentru românii din afara granițelor.
2. Care este primul proiect de lege pe care vreți să-l propuneți în noul Parlament?
Tot ceea ce înseamnă proiecte care să vină în sprijinul românilor, în sprijinul hunedorenilor, al tuturor celor plecați în afară. Dorința mea este să se întoarcă cât mai mulți români acasă, asta va fi o prioritate. Am câteva proiecte în mandatul actual și pentru hunedoreni, dar la momentul respectiv o să vi le aduc la cunoștință.
3. Pentru ce cauză a județului Hunedoara veți milita în Parlament?
Tot ceea ce înseamnă dezvoltarea economică a județului Hunedoara și în special pe partea de politici de dezvoltare a sectorului turistic. Inclusiv un proiect pentru zonele carbonifere din Valea Jiului. Este un proiect început în anul 2015. Anul acesta am reușit ca celelalte patru cetăți dacice să le trecem în administrarea Consiliului județean, după exemplul de bune practici al trecerii cetății Sarmisegetuza Regia, de la finalul anului 2012. Credem că oamenii locului pot să contribuie mai mult la punerea în valoare și la dezvoltarea sectorului turistic.
4. Pandemia a scos la lumină multe slăbiciuni ale statului român. Care este, în opinia dumneavoastră, cea mai gravă dintre ele și ce soluții propuneți?
Subfinanțarea sistemului de sănătate. În ultimul an de guvernare al PSD am alocat cel mai mare buget pentru sănătate. Din păcate, am conștientizat încă o dată cu toții că sănătatea trebuie să reprezinte o prioritate și mi-aș dori ca – indiferent cine va câștiga aceste alegeri – să existe o consultare cu toți cei implicați în acest domeniu. Ca soluție pe partea de pandemie am susținut de la început testarea masivă, după recomandările OMS.
5. Cum ați vota în următoarele situații:
  • Revenirea la alegerile locale în două tururi
    indecis
    Ar trebui să fie o consultare a cetățenilor, a primarilor.
  • Reducerea semnificativă a aparatului bugetar
    indecis
    Factorii responsabili ar trebui să facă această analiză.
  • Anularea imunității parlamentare în ceea ce privește justiția
    pentru
    Să se ridice imunitatea.
  • Pierderea mandatului parlamentar în caz de traseism (în ipoteza revizuirii Constituției)
    pentru
    Dar aici trebuie modificată Constituția.
  • Introducerea educației sexuale în școli
    indecis
    Aș merge pe educație sanitară. La clasele mari ar trebui să existe discuții, întotdeauna au fost. Îmi aduc aminte și eu anii de școală când diriginții și medicii aveau astfel de discuții cu elevii. Ar trebui să existe o consultare. Pe de altă parte, și în calitatea de ministru al românilor de pretutindeni m-am confruntat cu foarte multe cazuri ale celor din afară care au suferit multe incidente și mă gândesc că le-ar fi fost utilă educația aceasta.
6. Care e ultima carte pe care ați citit-o?
„Preotul mărturisitor Ioan Sabău” („Preotul mărturisitor Ioan Sabău «patriarhul hunedorenilor»”, de Nifon Jorza – n.r.). Este o carte în care este descrisă activitatea unui părinte din județul Hunedoara. Unii părinți din județul nostru îl consideră „Patriarhul hunedorenilor”.

Ilie Toma
psdi

Ilie Toma

Camera Deputaților
Vârstă: 51 de ani
Profesie: inginer economist
Primul loc de muncă: electronist la Combinatul Siderurgic Hunedoara
Actualul loc de muncă: Parlamentul României (un mandat de deputat)
Ultima școală absolvită: Colegiul Național de Apărare
Limbi străine: engleza (mediu)
1. Cu ce tip de experiență veniți în Parlament/ în noua legislatură? În ce domeniu vă considerați expert?
Lucrez de la 19 ani. Am fost în toate etapele de dezvoltare profesională. Am 32 de ani pe cartea de muncă. Am fost inginer, am fost economist. Am fost superviser pe birou de achiziții. Am fost inginer șef. Am fost de două ori director executiv la două companii diferite. Și, în ultimii patru ani, deputat. Am terminat facultatea cu medii destul de mari. 21 de ani în combinat la Hunedoara, lucrând în domeniul tehnic, în domeniul comercial. Sunt expert eu? Expert e foarte mult spus. Am expertiză și în inginerie, și în economie.
2. Care este primul proiect de lege pe care vreți să-l propuneți în noul Parlament?
M-am gândit doar că este o situație mai dificilă și vreau să văd ce pot să legiferez în domeniul sănătății și securității cetățenilor din România. În primul rând trebuie să scăpăm de Covid. Sănătatea și economia ar fi prioritățile mele pentru viitorul mandat, să zic așa, dacă cetățenii vor vrea să mi-l acorde. Nu vreau să vorbesc politicianist, dar să știți că voi acționa foarte tare pe problema tinerilor și pe problema sănătății.
3. Pentru ce cauză a județului Hunedoara veți milita în Parlament?
Eu sunt hunedorean. Totdeauna am fost hunedorean. Vreau să ajut foarte mult ca județul Hunedoara să se dezvolte din punct de vedere economic și să nu mai fie în spatele județelor pe care le depășeam de departe odinioară. Am fost contributor la acel proiect de dezvoltare integrată pe Valea Jiului. Eu sunt hunedorean! Mă voi baza să fie o tranziție ușoară pentru tot ceea ce a însemnat minerit și siderurgie. O să încerc să fac cât mai multe pentru cetățeni. Cam asta este ideea.
4. Pandemia a scos la lumină multe slăbiciuni ale statului român. Care este, în opinia dumneavoastră, cea mai gravă dintre ele și ce soluții propuneți?
Nu am văzut un interes al celor care guvernează acum România față de consolidarea capacității de răspuns a asistenței medicale. De ce nu a fost crescută mult mai repede capacitatea de testare ca să nu ajungă oamenii în stare mult mai gravă? Eu aș fi vrut să văd crescând așa, ca Făt Frumos, cu ochii, capacitatea de testare și numărul de paturi la ATI. Ferească Dumnezeu! Sper să se stopeze virusul ăsta, să avem și descreșteri, nu doar creșteri fulminante, cum e acum.
5. Cum ați vota în următoarele situații:
  • Revenirea la alegerile locale în două tururi
    indecis
    Stimate domn, eu lucrez în echipă. De când mă știu! Mă puneți în imposibilitatea să vă dau un răspuns în grabă. Nu mi se pare normal! Trebuie discutat, sunt decizii politice.
  • Reducerea semnificativă a aparatului bugetar
    indecis
    Nu aș vota o reducere seminificativă a aparatului bugetar, pentru că există foarte multe locuri în care ar necesita personal. Mai repede aș opta pentru redistribuirea personalului în aparatul bugetar.
  • Anularea imunității parlamentare în ceea ce privește justiția
    pentru
    Nu m-ar deranja deloc.
  • Pierderea mandatului parlamentar în caz de traseism (în ipoteza revizuirii Constituției)
    pentru
    Ar fi o idee. Dar și aici mi-e greu să mă pronunț din start. Să știți că există legi care vizează siguranța națională. Și în același timp există și oamenii care au acest interes de a stârpi, să spun așa, de a diminua siguranța statului de drept. Și atunci tu faci parte dintr-un partid și s-ar lua o hotărâre, „Trebuie să votăm legea aia cu orice risc!”, și tu nu ai dori, nu simți că ar trebui să votezi acea lege și ai vota împotrivă și te-ar da afară – n-ar fi un echilibru, nu? Traseismul politic ține și de caracterul omului, nu doar sub amenințare.
  • Introducerea educației sexuale în școli
    pentru
    E important, dar materia să fie făcută de specialiști în acest domeniu, nu de fiecare dintre noi și de părerile noastre. E o întrebare care vizează viitorul României. Dar credeți că în această clipă nu există educație sexuală în școli?
6. Care e ultima carte pe care ați citit-o?
Am citit, de exemplu, „Moara cu noroc”, de Slavici. Dar de când a început campania electorală n-am mai citit aproape nimic, decât literatură pe tot ce înseamnă politica. Am citit programele noastre, ale PSD în special. Și am mai citit să văd ce mai e la nivel internațional, tot ce înseamnă socialism și cum se comportă.

Viorel Salan
psdi

Viorel Salan

Camera Deputaților
Vârstă: 61 de ani
Profesie: militar
Primul loc de muncă: la Cugir, la jandarmi. Numai și numai în această instituție am lucrat
Actualul loc de muncă: Parlamentul României (un mandat de senator)
Ultima școală absolvită: mai multe – Facultatea de Drept de la Sibiu, sunt absolvent al Academiei de Înalte Studii Militare București și totodată am curs de pregătire în conducerea unităților și marilor unități la nivel strategic
Limbi străine: engleză
1. Cu ce tip de experiență veniți în Parlament/ în noua legislatură? În ce domeniu vă considerați expert?
E o întrebare chiar bună, că în Parlament avem nevoie de oameni cu experiență. Eu am experiență în două domenii: din punct de vedere al constituționalității (am fost vicepreședintele Comisiei de constituționalitate) și totodată în domeniul apărării, ordinii publice și siguranției naționale, prin activitatea care m-a consacrat o viață, ca militar de peste 40 de ani.
2. Care este primul proiect de lege pe care vreți să-l propuneți în noul Parlament?
Una din problemele de fond care trebuie avute în vedere este revederea Legii 51/1991, vizând legile siguranței naționale. Eu consider cadrul perimat, privind faptul că noi am devenit membri ai NATO, ai UE și ai altor organisme internaționale. Și poate de aceeași importanță este unul dintre proiectele de lege pe care le-am început: un studiu aprofundat, este vorba de Codul Silvic. Având în vedere aspectele destul de grave care au fost scoase în evidență chiar de către dumneavoastră, reprezentanții mass-media. Apoi am constatat că una din problemele foarte sensibile din mediul rural o constituie modul în care se exercită votul. Cunoaștem fenomenul vizelor de flotant care creează atâtea probleme. O altă problemă: accesul la învățământ. S-a decis ca învățământul să fie online. Tabletele promise n-au ajuns în toate localitățile, n-au ajuns la toți copiii, iar dacă au ajuns ce să facă cu ele, în contextul în care n-au semnal la telefonia mobilă?
3. Pentru ce cauză a județului Hunedoara veți milita în Parlament?
În primul rând dezvoltarea. Dat fiind faptul că la nivelul județului Hunedoara alegerile au fost câștigate de PSD, hunedorenii ne-au dat acest vot pentru continuitate. S-a adeverit că proiectele noastre sunt viabile și am făcut lucruri bune pentru hunedoreni. Or, pentru ca partea administrativă să poată avea un rol extraordinar în îmbunătățirea vieții oamenilor este nevoie ca și legislația să fie corijată. Vom promova proiecte de lege care într-adevăr să permită administrațiilor publice locale să-și pună în valoare proiectele. Și sunt multe. Uitați, una din problemele rezolvate în bună măsură a fost despăgubirea cetățenilor în urma construirii tronsonului de autostradă Sibiu-Deva. Am rezolvat-o undeva la 80%, dar am constatat că încă mai sunt persoane care nu au fost despăgubite și aceasta va fi o preocupare pentru noi.
4. Pandemia a scos la lumină multe slăbiciuni ale statului român. Care este, în opinia dumneavoastră, cea mai gravă dintre ele și ce soluții propuneți?
Deciziile haotice care au fost luate atât de PNL, dar și de Președinte. Putem să spunem că a scăpat de sub control pandemia, a pus economia la pământ și a lăsat bolnavii cronici fără acces la medicație. Eu am încredere în instituțiile statului, dar mă uitam cum premierul Orban spunea că lucrează la o evaluare a măsurilor luate în urmă cu două săptămâni. Pentru mine, cifrele sunt cât se poate de elocvente, nu știu ce analiză mai trebuie să facă! Marea majoritate a țărilor UE au luat măsuri de instaurare a carantinei. În România, Guvernul Orban ce-a decretat? E campanie electorală și gândindu-se numai la campania electorală iau numai măsuri stupide. Eu îmi pun întrebarea retoric: oare de ce România intră în carantină, dar fără să se aplice măsurile de la starea de urgență? Starea aceasta nu va duce la nimic bun în continuare.
5. Cum ați vota în următoarele situații:
  • Revenirea la alegerile locale în două tururi
    pentru
    Categoric pentru, ca să fie oamenii cei mai reprezentativi pentru comunitatea respectivă.
  • Reducerea semnificativă a aparatului bugetar
    pentru
    Pentru, dar întâi să se facă analize și să se procedeze în consecință, astfel încât măsurile să fie eficiente. Astfel încât instituțiile statului să poată să funcționeze. Trebuie făcute analize și trebuie procedat de la caz la caz. Nu măsuri radicale.
  • Anularea imunității parlamentare în ceea ce privește justiția
    pentru
    Nimeni nu este mai presus de lege! Toți suntem egali în fața legii!
  • Pierderea mandatului parlamentar în caz de traseism (în ipoteza revizuirii Constituției)
    pentru
    Același lucru! Pentru mine, fidelitatea este la rang de virtute.
  • Introducerea educației sexuale în școli
    pentru
    Pentru. Dar nu neapărat pentru educație sexuală, poate sunt și alte categorii, când vorbești de religie și așa mai departe, de drepturile și libertățile cetățenești. Dar consider că prevenirea are un rol extraordinar. Sunt pentru tot ceea ce se face în școală ca un cetățean să acumuleze cunoștințele necesare, ca să aibă o conduită demnă în societate.
6. Care e ultima carte pe care ați citit-o?
Ultima carte pe care am citit-o în momentul de față este o lucrare de specialitate scrisă de un scriitor englez cu privire la patrimoniul cultural din Munții Orăștiei. Titlul? Pot să vi-l trimit ulterior. („Cercetări multidisciplinare la Sanctuarele Dacice din Munții Orăștie”, de Timotei Ursu).

Vetuța Stănescu
pnl

Vetuța Stănescu

Camera Deputaților
Vârstă: 51 de ani
Profesie: economist, inginer
Primul loc de muncă: inginer la Întreprinderea de Construcții Siderurgice Hunedoara
Actualul loc de muncă: secretar de stat în Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației
Ultima școală absolvită: am terminat Politehnica la Timișoara, sunt cursant al Colegiului Național de Apărare
Limbi străine: engleză, franceză
1. Cu ce tip de experiență veniți în Parlament/ în noua legislatură? În ce domeniu vă considerați expert?
Cariera mea a fost în domeniul sanitar, am fost angajat al Casei de Asigurări de Sănătate Hunedoara, apoi am lucrat director economic la Spitalul de Urgență Deva și ulterior am intrat în administrația publică, vicepreședinte al Consiliului Județean Hunedoara. Acum sunt secretar de stat în Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației. De profesie sunt inginer și am făcut studiile economice ulterior. Am îmbinat experiențele dobândite în școală pe partea tehnică și economică, apoi le-am aplicat cu foarte multă pasiune în partea administrativă.
2. Care este primul proiect de lege pe care vreți să-l propuneți în noul Parlament?
Mi-aș dori o modalitate de finanțare puțin diferită pentru spitalele de urgență și spitalele mari. Adică Legea 95, a sănătății, mi-aș dori-o puțin modificată. Și provin dintr-un județ care are o situație aparte legată de parcurile naturale, care ocupă peste 55% din suprafața județului. Și cred că noi avem obligația de a proteja mediul, dar totodată trebuie produsă o modificare în sensul împrospătării legislației pe domeniul acesta. Sunt o susținătoare a noțiunii de naturalețe a parcurilor, dar cred că e nevoie de o îmbunătățire a legislației în domeniul ăsta.
3. Pentru ce cauză a județului Hunedoara veți milita în Parlament?
Regiunea de Vest e foarte dezvoltată, dar de aici face parte și Hunedoara, Valea Jiului. Și mi-aș dori un proiect care să sprijine investitorii privați din județe rămase în urmă prin co-finanțări ajustate raportate la salariul mediu din județul respectiv.
4. Pandemia a scos la lumină multe slăbiciuni ale statului român. Care este, în opinia dumneavoastră, cea mai gravă dintre ele și ce soluții propuneți?
Știți ce mi-a venit prima oară în minte? Readucerea tinerilor medici care au plecat din România. Plecarea unui număr atât de mare de medici a vulnerabilizat extrem de tare sistemul sanitar. În Parlament se pot căuta soluții stimulative pentru tinerii medici.
5. Cum ați vota în următoarele situații:
  • Revenirea la alegerile locale în două tururi
    pentru
  • Reducerea semnificativă a aparatului bugetar
    indecis
    E o chestiune extrem de delicată, nu putem introduce tot aparatul bugetar în aceeași oală. Nu se poate spune da sau ba. E important să profesionalizăm. Aici la minister am întâlnit și profesioniști, dar și oameni care pierd timpul și sunt protejați de legislație.
  • Anularea imunității parlamentare în ceea ce privește justiția
    pentru
    Aș vota asta fără comentarii.
  • Pierderea mandatului parlamentar în caz de traseism (în ipoteza revizuirii Constituției)
    pentru
  • Introducerea educației sexuale în școli
    pentru
    Însă la timpul potrivit, cu oamenii potriviți. Și aici e un subiect care comportă discuții. Aici ajungem iar la profesionalizarea aparatului bugetar.
6. Care e ultima carte pe care ați citit-o?
Acum două zile am terminat „Vitrina cu șarlatani” de Radu Paraschivescu.

Lucian Heiuș
pnl

Lucian Heiuș

Camera Deputaților
Vârstă: 55 de ani
Profesie: economist
Primul loc de muncă: Uzina de vagoane din Arad, am fost inginer în 1990
Actualul loc de muncă: Parlamentul României (un mandat de deputat)
Ultima școală absolvită: masterat în administrație publică locală, la Universitatea de Vest din Arad
Limbi străine: engleză
1. Cu ce tip de experiență veniți în Parlament/ în noua legislatură? În ce domeniu vă considerați expert?
Activitatea mea a fost și în primul mandat în partea financiar-bancară. Sunt economist, am lucrat 12 ani în ANAF și la Ministerul de Finanțe. Am făcut parte din Comisia de buget-finanțe, în martie am fost nominalizat de PNL ca ministru de Finanțe. (n.r. – Lucian Heiuș ar fi trebuit să-l înlocuiască pe Florin Cîțu, nominalizat atunci pentru postul de prim-ministru. În cele din urmă, în contextul debutului pandemiei de Covid-19, schimbarea de premier nu s-a mai realizat, iar Florin Cîțu a rămas ministru de Finanțe)
2. Care este primul proiect de lege pe care vreți să-l propuneți în noul Parlament?
O rescriere a Codului fiscal, este o problemă pe care agenții economici o solicită, pentru că astăzi el este foarte complex, are peste 1300 de pagini. Ar fi nevoie de o clarificare a lui și a procedurilor fiscale.
3. Pentru ce cauză a județului Hunedoara veți milita în Parlament?
Județul Hunedoara are nevoie de o dezvoltare accentuată, iar din acest punct de vedere fondurile europene sunt foarte importante. Cred că ar trebui regândit întreg mecanismul de accesare a acestor fonduri europene, el trebuie simplificat pentru a putea ajuta autoritățile locale și beneficiarii privați.
4. Pandemia a scos la lumină multe slăbiciuni ale statului român. Care este, în opinia dumneavoastră, cea mai gravă dintre ele și ce soluții propuneți?
Sunt multe lucruri care s-au dovedit ineficiente în aceste opt luni de când ne luptăm cu această pandemie. Este clar că sistemul medical a fost subfinanțat în toți acești ani și a dovedit că foarte greu face față unei asemenea situații dificile. Ar trebui ca toate partidele politice să înțeleagă că sănătatea trebuie să fie o prioritate. Când omul este bolnav, nu mai contează groapa de pe trotuar. Avem și o mare problemă care nu poate fi neapărat rezolvată printr-o lege: e nevoie de o conștientizare, cumva, a populației, care trebuie să înțeleagă că sunt anumite momente în viață în care trebuie să respecți anumite reglementări.
5. Cum ați vota în următoarele situații:
  • Revenirea la alegerile locale în două tururi
    pentru
  • Reducerea semnificativă a aparatului bugetar
    pentru
    Trebuie o reformă.
  • Anularea imunității parlamentare în ceea ce privește justiția
    pentru
  • Pierderea mandatului parlamentar în caz de traseism (în ipoteza revizuirii Constituției)
    pentru
    Traseismul este o problemă, ar trebui reglementat. Dacă la nivel local este reglementat și-ți pierzi mandatul când treci de la un partid la altul, cred că ar trebui să fie reglementat și la nivel parlamentar.
  • Introducerea educației sexuale în școli
    pentru
    Dar să fie la nivel de liceu.
6. Care e ultima carte pe care ați citit-o?
Nu știu dacă ați știut de ea, dar este vorba de Harari, „O scurtă istorie a viitorului omenirii” („Homo deus. Scurtă istorie a viitorului”, de Yuval Noah Harari – n.r.).

Petru Sorin Marica
proro

Petru Sorin Marica

Camera Deputaților
Vârstă: 57 de ani
Profesie: economist
Primul loc de muncă: vagonetar, la mina Paroșeni
Actualul loc de muncă: Parlamentul României (două mandate de deputat)
Ultima școală absolvită: master la SNSPA (prima mea facultate a fost una tehnică, la seral, că nu aveam bani atunci, în anii ’80)
Limbi străine: engleza, dar începător spre mediu
1. Cu ce tip de experiență veniți în Parlament/ în noua legislatură? În ce domeniu vă considerați expert?
Eu am fost ales primar de cinci ori, înainte să ajung parlamentar. Am experiență în zona administrativă și, dacă voi mai ajunge în Parlament pentru încă un mandat, voi merge, la fel ca până acum, la Comisia de administrație.
2. Care este primul proiect de lege pe care vreți să-l propuneți în noul Parlament?
Cu toate că o să merg înspre Comisia de administrație, eu am fost, ți-am zis, primar cinci mandate în mediul rural. La ora actuală încă nu există o lege a producătorilor locali. Și probabil că asta va prima mea inițiativă.
3. Pentru ce cauză a județului Hunedoara veți milita în Parlament?
Un trai mai bun pentru toți cei din Ținutul Pădurenilor. Și, în general, un trai în mediul rural la fel ca în restul Uniunii Europene.
4. Pandemia a scos la lumină multe slăbiciuni ale statului român. Care este, în opinia dumneavoastră, cea mai gravă dintre ele și ce soluții propuneți?
Cel mai grav e că n-au fost în stare să pună mult mai bine la punct sistemul sanitar. Soluția ar fi mai multe paturi la ATI, mai… cum să zic? Eu cred că nu se ajungea aici dacă măștile erau aduse la timp la autoritățile locale, să le distribuie oamenilor, așa cum noi am și inițiat o lege. Deci, sistemul sanitar. Era timp ca să-l pună mult mai repede nu neapărat la punct – pentru că am văzut că e prăbușit în toată Europa -, dar cred că dacă se luau măsuri mai repede nu se ajungea aici.
5. Cum ați vota în următoarele situații:
  • Revenirea la alegerile locale în două tururi
    pentru
    M-am și bătut pentru alegeri în două tururi, dar n-am avut cu cine.
  • Reducerea semnificativă a aparatului bugetar
    pentru
  • Anularea imunității parlamentare în ceea ce privește justiția
    pentru
    N-ar mai fi atâta circ dacă n-ar mai fi aceste imunități.
  • Pierderea mandatului parlamentar în caz de traseism (în ipoteza revizuirii Constituției)
    împotrivă
    Nu neapărat, că și eu sunt în situația asta. Dar eu am urmărit și se întâmplă cam în toate partidele. Eu am plecat din PSD din cauza lui Dragnea. Altfel nu plecam. Eu când mergeam la grupul parlamentar PSD și veneam cu producătorii locali, cu legea muntelui, cu țăranii, ei tot timpul vorbeau că n-am terminat cu legile justiției. Dar, mă rog, trecem peste asta.
  • Introducerea educației sexuale în școli
    pentru
    Cred că ar trebui făcută, dar la clasele mari, când ai trecut de 14 ani, când ai buletin.
6. Care e ultima carte pe care ați citit-o?
„Roșu și negru”, de Stendhal.

Pollyanna Hangan
usr

Pollyanna Hangan

Camera Deputaților
Vârstă: 45 de ani
Profesie: antreprenor în domeniul asigurărilor
Primul loc de muncă: asistent medical specialist
Actualul loc de muncă: am propria firmă
Ultima școală absolvită: master în materiale și tehnologie avansată în industria auto, la Politehnica din Timișoara
Limbi străine: la nivel mediu, engleză și italiană
1. Cu ce tip de experiență veniți în Parlament/ în noua legislatură? În ce domeniu vă considerați expert?
Antreprenoriat și management. Lucrez de foarte mulți ani în domeniul asigurărilor, pe funcții de conducere la nivel județean și local (am fost director de agenție și, ulterior, director adjunct pe tot județul). Am o afacere personală, dețin o franciză de brokeraj de asigurări.
2. Care este primul proiect de lege pe care vreți să-l propuneți în noul Parlament?
Cred că ne-ar prii un nou sistem de taxare, îmi place noul sistem din Elveția. Este un sistem care asigură competiția între cantoane și municipii, au posibilitatea să taxeze diferit. Este mai modern și cred că ar prinde bine la noi, e nevoie de dezvoltare și pentru județele mai slab dezvoltate economic. Cred că ar fi potrivită și o strategie de dezvoltare urbană integrată. Nu există un pachet de legi clare și o politică care să asigure intrarea și ieșirea dintr-un cartier pe căi de acces diferite.
3. Pentru ce cauză a județului Hunedoara veți milita în Parlament?
Județul nostru s-ar putea dezvolta foarte mult pe partea de turism. E nevoie de un pachet de legi pentru sprijinirea IMM-urilor din turism. Chiar și un proiect pentru conservarea centrelor de patrimoniu istoric. Ar trebui să găsim o nouă direcție de dezvoltare a județului și cred că se pretează la noi.
4. Pandemia a scos la lumină multe slăbiciuni ale statului român. Care este, în opinia dumneavoastră, cea mai gravă dintre ele și ce soluții propuneți?
Incapacitatea statului de a se adapta la situații critice. Cred că ne-ar ajuta debirocratizarea, ar reduce mult din interacțiunea cetățeanului cu instituțiile statului și aici putem să ne referim de la debirocratizarea administrației locale și județene, până la partea asta de medicină. Telemedicina, digitalizarea cred că ar ajuta.
5. Cum ați vota în următoarele situații:
  • Revenirea la alegerile locale în două tururi
    pentru
  • Reducerea semnificativă a aparatului bugetar
    pentru
  • Anularea imunității parlamentare în ceea ce privește justiția
    pentru
  • Pierderea mandatului parlamentar în caz de traseism (în ipoteza revizuirii Constituției)
    indecis
    Depinde cum definiți traseismul.
  • Introducerea educației sexuale în școli
    pentru
    În principiu, sunt pentru. Dar e o chestiune sensibilă. Avem însă clar nevoie de educație pentru sănătate.
6. Care e ultima carte pe care ați citit-o?
„Răzbunarea geografiei” (n.r. – „Răzbunarea geografiei. Ce ne spune harta despre conflictele viitoare și lupta împotriva destinului”, de Robert D. Kaplan). Este vorba despre felul în care relieful a influențat migrarea popoarelor, războaiele, politicile.

SUSȚINE PROIECTUL RECORDER
DONEAZĂ PENTRU JURNALISM
Conținutul nostru este gratuit, însă n-ar fi posibil fără oameni care plătesc pentru el. Salariile jurnaliștilor, deplasările în țară și toate celelalte cheltuieli necesare pentru funcționarea unei redacții sunt susținute din donațiile cititorilor. Contribuie și tu!
Cele mai recente