În urmă cu o săptămână, Vladimir Putin începea un război pentru propria glorie. Antrenată în decenii să creadă într-o „realitate” diformă, adesea răsturnată, o bună parte din societatea rusă își apără încă președintele, deschis sau prin tăcere complice. Dar nu toți rușii gândesc și simt la fel.

Există o parte a Rusiei, atât cât e, încercată de tristețe și de rușine. În locul „operațiunii militare speciale” această mică Rusie spune răspicat „război” și „cruzime”. În locul salvatorului închipuit vede un dictator în stare nu doar să ucidă, ci și să își trimită propriul popor la moarte.

Pentru că niciun război nu poate fi explicat, am ales să vă arătăm gândurile și mărturiile unor oameni în al căror pașaport scrie, ca o povară a prezentului, „cetățenie rusă”. Dar înainte de a-i asculta, trecem prin Kiev, acolo unde o echipă de jurnaliști Recorder a trăit o noapte apăsarea și necunoscutul războiului, alături de ucraineni, într-un adăpost subteran.

FOTO: MEDIAFAX FOTO


On the Record este un podcast săptămânal produs de Recorder și susținut de Banca Transilvania. Partener: Aqua Carpatica. Ne găsești pe toate aplicațiile importante: Apple Podcasts | Google Podcasts | Spotify. Avem și un cont dedicat de YouTube.

Cele mai recente

OUTSIDER POLITIC #15. Sorin Costreie: „Una-două, copiii scot cuțitul. Avem un caz pe zi de violență în școli”

În ultimul deceniu, Educația a fost condusă de „ministrul-genunche”, apoi de „ministrul-pamblică”, a preluat ștafeta „ministrul-pepsiglas”, iar de curând și-a încheiat mandatul și un ministru-cabotin, amator de versuri infantile despre văcuță și inteligență artificială.

Acum avem un ministru cu studii la universități de prestigiu, profesor de filosofia limbajului. Dar în ce măsură va deprinde și limbajul politic, predat de golănași cu studii la școala vieții, altfel spus, colegii săi de guvern?

Recorder