Catedrala. Ce am greșit și ce rămâne valabil
După publicarea seriei de investigații despre felul în care Biserica cheltuie banii publici, au apărut în spațiul public mai multe reacții la adresa demersului nostru jurnalistic. Ne simțim obligați să venim cu câteva precizări importante, mai ales că, pe lângă atacurile care pot fi demontate cu ușurință, au existat și reacții care ne-au pus în fața unor greșeli de documentare în cazul materialului despre construirea Catedralei. Deontologia ne obligă să le recunoaștem și să ne cerem scuze pentru ele.
Acoperișul
Compania Valcon Roofs, cea care a lucrat la acoperișul Catedralei, a emis un drept la replică. A simțit nevoia să precizeze că tabla folosită pentru Catedrală nu conține aur, deși articolul Recorder nu invocă acest lucru, ci doar prezintă denumirea materialului: cupru aurit. La fel și în cazul prețului plătit pentru tabla de pe acoperiș: firma confirmă valoarea de 84 de euro/metru pătrat pe care am menționat-o în articol, dar se simte obligată să arate că a aplicat un adaos comercial de doar 2%, deși în articol nu există nicio acuzație vizavi de acest aspect.
În privința suprafeței de tablă folosită pentru acoperișul Catedralei, Valcon Roofs afirmă că s-au folosit 19.912 mp de tablă, în timp ce în materialul Recorder a apărut o cantitate de 30.000 mp. Și pentru ca lucrurile să fie și mai complicate, Biserica a avansat, într-un material video informativ apărut imediat după investigația Recorder, o cantitate de 10.000 mp de tablă folosiți pentru acoperișul Catedralei.
Este un amestec de informații care arată dificultățile cu care ne-am confruntat atunci când am început să documentăm proiectul Catedralei. Ne-am lovit, în primul rând, de lipsa de transparență a Bisericii, care a refuzat să ne răspundă la întrebări și să ne furnizeze documente. Iar informațiile care existau deja în spațiul public, livrate tot de Biserică, s-au dovedit, în multe cazuri, eronate.
Am încercat să obținem documente de la instituțiile care au finanțat Catedrala, însă ne-am lovit, inițial, de răspunsuri de genul: „Nu se poate, sunt documente secrete”. Am insistat, pentru că era vorba de bani publici și, în unele cazuri, ni s-a permis să consultăm documente, dar fără dreptul de a le fotocopia.
În cazul acoperișului am extras, din documente, două cifre care vizau cantitatea de tablă folosită: una de 19.900mp și una de 10.000mp. Așa am ajuns la un total de 30.000mp. Valcon Roofs susține că cei 10.000mp sunt de fapt manoperă, iar cantitatea reală de tablă folosită pentru acoperișul Catedralei este 19.912mp. Întrucât nu avem documente cu care să-i contrazicem, ne-o asumăm ca pe o eroare de documentare pe care am corectat-o în articol printr-o erată.
Sistemele de prindere
Compania Theda Mar, menționată și ea în articolul nostru, a venit de asemenea cu un drept la replică. Suntem obligați să detaliem două aspecte exprimate în poziția lor.
Theda Mar precizează că prețul cheilor de boltă, adică pietrele de deasupra ferestrelor, este de 210 euro pe bucată și nu 530 de euro, cum apare în articolul nostru. Diferența vine din faptul că prețul de 530 de euro include manopera și procedurile de montaj, fapt care nu a reieșit suficient de clar din articol. Este o eroare pe care, de asemenea, am corectat-o printr-o erată.
Al doilea aspect este cel legat de prețul elementelor de prindere folosite la marmura din Catedrală. În acest caz, Recorder a obținut din devize denumirea exactă a elementelor și prețul plătit de Patriarhie, după care a solicitat de la același producător o ofertă de prețuri. Așa a rezultat că prețul acestor materiale a fost mult umflat față de media pieței. Înainte de publicarea articolului am cerut atât Patriarhiei, cât și companiei Theda Mar, inclusiv prin patronul Adriean Videanu, o poziție vizavi de această acuzație, dar nu am primit niciun răspuns. Ulterior publicării articolului, Theda Mar ne-a trimis un drept la replică în care afirmă că, pe șantierul Catedralei, a folosit sisteme de prindere din inox, care sunt mult mai scumpe decât cele din metal, prezentate în articolul Recorder.
Deși am încercat să eliminăm orice breșă din procesul de documentare, consultând specialiști în construcții, ne găsim în postura de a recunoaște că am lăsat o zonă neacoperită: existența unor elemente cu aceeași denumire, dar dintr-un material mai scump. Nu avem, așadar, argumente cu care să contrazicem varianta Theda Mar și ne recunoaștem greșeala de documentare. Am hotărât să eliminăm din articol pasajele legate de prețul elementelor de prindere, adăugând o erată.
După corectarea acestor greșeli, am recitit articolul și considerăm că el rămâne relevant și valoros pentru oricine este dispus să admită că administrarea banilor publici trebuie justificată chiar și atunci când e vorba de Biserică. Dincolo de aceste breșe de documentare pentru care ne cerem scuze, articolul Recorder a determinat Biserica să iasă în fața oamenilor, pentru prima dată, cu date exacte de pe șantierul Catedralei: materiale folosite, prețuri practicate, firme contractate. E o datorie pe care Biserica ar trebui să și-o asume și să o exercite din respect pentru cetățeni și nu doar din elanul de a răspunde unor ziariști „anticlericali”. Mai are încă multe explicații de dat.
Însă nu vrem să încheiem punând reflectorul pe problemele Bisericii, ci pe greșelile noastre. Pentru că jurnalismul onest pe care l-am promis din prima zi a proiectului Recorder este și despre asta: despre recunoașterea greșelilor care, mai devreme sau mai târziu, apar în viața oricărei redacții. Pentru cei care nu caută jurnaliști eroi, vom fi aici în continuare, încercând să ne facem meseria cu onestitate.
