Clanul Marelui Alb

Biserica Ortodoxă este una dintre cele mai puternice și mai influente organizații din România. O instituție care, în contrast cu misiunea sa spirituală, și-a construit un adevărat imperiu financiar ale cărui mecanisme de funcționare rămân în mare parte necunoscute pentru muritorii de rând și pentru instituțiile de control ale statului.

Asta deși o parte considerabilă din banii Bisericii provin din fonduri publice: 1,3 miliarde de lei alocați numai pentru bisericile din București, de la Guvern și din bugetul Capitalei, în ultimii 13 ani, adică în mandatul Patriarhului Daniel.

După mai multe încercări în care Biserica a refuzat să ne răspundă la orice întrebare legată de felul în care administrează fondurile publice, am decis să ne infiltrăm în interiorul sistemului folosind o identitate ascunsă.

La capătul a opt luni de documentare, am descoperit o rețea secretă în care oameni de afaceri, politicieni și prelați de la vârful Bisericii lucrează mână în mână într-o megaafacere: construcția și reabilitarea de biserici din bani publici. Toată acestea rețea operează cu binecuvântarea celui mai puternic om din Biserica Ortodoxă Română, pe care oamenii săi îl numesc Marele Alb.

CITEȘTE EPISODUL 1 AL INVESTIGAȚIEI DESPRE BANII BISERICII: Catedrala Prăduirii Neamului

SUSȚINE PROIECTUL RECORDER
DONEAZĂ PENTRU JURNALISM
Conținutul nostru este gratuit, însă n-ar fi posibil fără oameni care plătesc pentru el. Salariile jurnaliștilor, deplasările în țară și toate celelalte cheltuieli necesare pentru funcționarea unei redacții sunt susținute din donațiile cititorilor. Contribuie și tu!
Cele mai recente

OUTSIDER POLITIC #15. Sorin Costreie: „Una-două, copiii scot cuțitul. Avem un caz pe zi de violență în școli”

În ultimul deceniu, Educația a fost condusă de „ministrul-genunche”, apoi de „ministrul-pamblică”, a preluat ștafeta „ministrul-pepsiglas”, iar de curând și-a încheiat mandatul și un ministru-cabotin, amator de versuri infantile despre văcuță și inteligență artificială.

Acum avem un ministru cu studii la universități de prestigiu, profesor de filosofia limbajului. Dar în ce măsură va deprinde și limbajul politic, predat de golănași cu studii la școala vieții, altfel spus, colegii săi de guvern?

Recorder