COVID-19. Bomba cu ceas din Țăndărei

  • Orașul Țăndărei (județul Ialomița) este pe cale să se transforme într-un adevărat focar de coronavirus după ce peste 20 de persoane au fost depistate pozitiv în ultimele zile și din ce în ce mai multe se prezintă la spitalul din oraș cu simptome specifice. Cadrele medicale de la spitalul din Țăndărei vorbesc de cel puțin șapte persoane decedate din această cauză, în timp ce statisticile oficiale arată numai cinci morți în tot județul Ialomița.
  • Focarul a izbucnit în comunitatea de romi din Țăndărei, în rândul căreia, în ultimele săptămâni, au existat sute de persoane care s-au întors în țară din zone roșii precum Italia, Spania, Franța sau Germania. Mulți dintre ei n-au respectat izolarea și au transmis virusul cu repeziciune în interiorul comunității.
  • Autoritățile locale admit că situația este din ce în ce mai gravă la Țăndărei și spun că au cerut ajutorul Armatei pentru a-i putea stăpâni pe cei care nu respectă regulile impuse de autorități.
  • Criza provocată de noul coronavirus readuce în mod brutal în actualitate o problemă pe care statul român a preferat mereu să o ignore: comunitățile de romi abandonate la marginea societății. După decenii la rând în care n-a avut nicio strategie clară de integrare, pentru ca apoi să se bucure că mulți dintre ei au plecat către Occident, devenind responsabilitatea întregii Europe, România constată acum că problema acestor comunități nu s-a rezolvat de la sine.

 

Două morți fulgerătoare

În dimineața zilei de 26 martie, un bărbat de 39 de ani din Țăndărei, județul Ialomița, merge la camera de gardă a spitalului din oraș. Nu se simte bine. Tușește, are febră mare, dar ajunge la spital pe picioarele lui. Primește un tratament, i se recoltează probe pentru testul de COVID-19 și e trimis acasă, în izolare, în așteptarea rezultatului. Nu are alte afecțiuni de care familia să știe, nu e la o vârstă la care să te cauți la medic. Pe seară, i se face tot mai rău. Nu poate să respire. Familia cheamă salvarea, e transportat la spital. Când ajunge, e deja în insuficiență respiratorie gravă. Nu mai poate fi salvat. Pe 28 martie, la două zile după deces, vine rezultatul testului: pozitiv la SARS-CoV-2.

Devine al 35-lea deces cauzat de noul coronavirus în România, cel mai tânăr de la acel moment. Cu o zi înainte, un alt bărbat din Țăndărei, în vârstă de 60 de ani, murise la domiciliu, prezentând simptome de COVID-19. Medicina legală îi recoltează probe și se descoperă, post-mortem, că și el era infectat cu coronavirus.

Aceste două morți fulgerătoare sugerau că în orașul ialomițean virusul începuse deja să se răspândească cu repeziciune, în ciuda statisticilor oficiale. Ambii bărbați locuiau în comunitatea de circa 3.500 de romi din Țăndărei, oraș cu 12.000 de locuitori aflat la 27 de kilometri de capitala județului, Slobozia.

Sute de persoane din Țăndărei își câștigă existența în țări ca Italia, Spania, Germania sau Franța și odată cu răspândirea noului coronavirus în Europa, mulți dintre ei au revenit acasă.

„În ultima perioadă, la Țăndărei s-au întors aproximativ 4-500 de persoane din străinătate. Cea mai mare parte au intrat în izolare la domiciliu, dar ei stau acolo, în cartier, și se mai duc la vecini, mai ies. Noi am încercat să-i monitorizăm, dar sunt mulți, ce să facem”, spune pentru Recorder viceprimarul din Țăndărei, Lucian Achimaș.

Dintre cele 28 de cazuri anunțate oficial în Ialomița, 21 sunt din Țăndărei

Cu autoritățile resemnate că oricum nu-i pot ține în frâu, romii și-au văzut de viață și de obiceiuri: au continuat să socializeze pe ulițe și să participe la înmormântări organizate conform tradiției.

„Totul a început cu o înmormântare de acum două săptămâni, în comunitatea de romi. Apoi au început să curgă cazurile. În tot județul sunt 28 confirmați pozitiv la momentul ăsta (1 aprilie, ora 10.00) prin analize făcute la Matei Balș. Dintre care 21 sunt din Țăndărei”, spune un medic din județ, sub protecția anonimatului.

„Anchetele epidemiologice au arătat că majoritatea cazurilor din Ialomița au o rudă, un prieten, cumva o legătură cu această grupare din Țăndărei”, adaugă acesta.

Acum, în jur de 20 de persoane din Țăndărei sunt internate la spitalele Matei Balș și Victor Babeș din București sau la cel de boli infecțioase de la Constanța. Și numărul lor va crește, spune medicul.

„O parte dintre cei prezenți la acea înmormântare s-au dus la familii, la magazin, peste tot, și au transmis și altora. Problema majoră este că ei au contact foarte mult între ei și nu ascultă, umblă, sunt foarte greu de stăpânit. S-a propus carantinarea totală a orașului Țăndărei. Știu sigur că propunerea a fost făcută, a ajuns la ministrul Vela (n.r. – Marcel Vela, ministru de Interne). Nu știu ce decizie s-a luat”, spune medicul.

Eduard Literaș, un bărbat din Țăndărei confirmat cu coronavirus, a ținut un fel de jurnal medical prin live-uri pe Facebook, confirmând că se numără printre participanții la înmormântare invocată de medic.

Situația de la Țăndărei pare scăpată de sub control, iar autoritățile refuză să comunice oficial numărul infectaților și al celor decedați în rândul acestei comunități. Ministerul Sănătății nu comunică decesele pe localități, ci pe județe, iar comunicatele oficiale vorbesc de cinci morți în tot județul Ialomița.

Managerul Spitalului Orășenesc Țăndărei, Maria Constantin, nu a putut fi contactată, dar un cadru medical de aici a fost de acord să stea de vorbă cu noi, sub anonimat:

„Au murit șase persoane pe care eu le știu sigur, infectate cu noul coronavirus. A șaptea a murit astăzi (n.r. – ieri), un bărbat de 60 și ceva de ani. Toți au fost romi, toți din Țăndărei. Sunt foarte mulți contaminați. În spital au venit de vineri și până acum șapte sau opt persoane suspecte de coronavirus, pentru testare. Trei au fost deja confirmate. Vin cu temperatură, cu dureri de gât, cu tuse. Când ajung la noi, sunt internați pe secția Pediatrie transformată într-un fel de secție de preluat suspecți de coronavirus. Asistentele îmbracă un costum de dimineața până seara. Nu se pot duce nici la WC, că dacă-l dau jos, trebuie altul, și nu mai au de unde.”

Informația privind numărul deceselor din Țăndărei nu a putut fi confirmată oficial, pentru că Ministerul Sănătății nu a răspuns întrebărilor Recorder.

„Ne tratează ca pe niște câini”

Între timp, printre palatele din Țăndărei celebre în toată lumea, s-a instalat panica.

„La toată lumea îi este frică, avem familie, avem copii”, spune prin telefon un membru al comunității, întors luna asta din Spania, care cere să nu-i publicăm numele. Se plânge că nu sunt testați și că din ce în ce mai mulți cunoscuți dau semne de boală. Are o mătușă cu COVID-19 internată la Matei Balș, în stare gravă:

„Mătușa mea, care acum este la Balș, în comă, s-a dus prima dată aici, la spitalul Țăndărei. I-a zis că n-are nimic, să se ducă acasă. După câteva zile, a dus-o de urgență la București”.

Are și alte rude sau cunoscuți depistați pozitiv la spitalul din Slobozia și din Țăndărei. Povestește că acum două zile a chemat ambulanța pentru că tatăl său tușea, îl durea spatele, „se înăbușea”.

„Tata e panicat. Și eu sunt. Ne ia cu frică. La spital i-a luat tensiunea, l-a trimis acasă când a văzut că n-are febră. Ne tratează ca pe niște câini. I-a spus că n-are nimic și i-a dat drumul acasă. Dacă are tata coronavirus și umple pe toată lumea? O să mă duc la Constanța să-i facă analize acolo.”

Teama de virus nu îi ține însă pe toți în casă

„A venit toată lumea de frică din alte țări. Au fost înmormântări și chestii d-astea unde e multă lume adunată. Nu știi de unde o iei. Eu le-am zis să stea în casele lor, să nu mai umble de colo-colo. Dar măcar după ce au murit oamenii ăștia, au luat frica. Când aude că moare ăla, că moare ăla în spital, le e frică”, spune același bărbat întors luna aceasta din Spania.

Pastorul penticostal al comunității, Vervelas de Țăndărei, spune că încearcă să-i convingă pe oameni să stea în case, așa cum fac el și familia sa:

„Eu am mai văzut că trec, așa, pe stradă. Probabil sunt din cei care fac declarație că merg la cumpărături, nu știu. Noi suntem izolați în casă, nu ieșim. Tot ce știm auzim prin telefon: a murit X, a murit celălalt, ăla e în spital. În ultima perioadă, aproape zilnic se mai aude câte o tragedie de genul ăsta. Cred că peste 15-20 de oameni sunt internați în spitale. S-ar putea să fie mai mulți. Sunt în spitale din București. Astăzi (n.r. – ieri) au mai dus pe cineva la spital la Slobozia”.

Într-adevăr, printre medicii din Slobozia se știe că „mor țiganii din Țăndărei”.

„Nu au ascultat să stea izolați. Acum trag”, spune un cadru medical de la Spitalul Județean din Slobozia, unde au ajuns unele dintre cele mai grave cazuri din Țăndărei.

Oameni surprinși pe străzi, în Țăndărei, ieri, 31 martie, într-un live făcut de un tânăr din localitate. FOTO: Mercedika Gvm

Prefect: „Am solicitat ajutorul Armatei”

Prefectul din Ialomița, Tonița Manea, a confirmat pentru Recorder că situația alarmantă din orașul Țăndărei s-a discutat recent în comitetul județean pentru situații de urgență și că s-a propus inclusiv o posibilă carantinare totală a orașului:

„Nu se va întâmpla, cel puțin nu în acest moment, pentru că numărul celor care sunt infectați n-ar impune asta. Viteza cu care se va răspândi acolo, în localitatea Țăndărei, rămâne de văzut. Eu mă raportez la situația actuală, care n-ar impune carantinarea. Da, știu că putem pune problema numărului mic de teste, dar în cazul acesta ar trebui să discutăm și de Fetești, Căzănești, Slobozia, Bărbulești, peste tot în județ și în țară unde sunt grupuri mari întoarse din străinătate. Referitor la Țăndărei, ne putem ghida doar după datele statistice, care nu ne arată un trend atât de îngrijorător încât să impunem carantina”.

Oficialul spune că în următoarele zile se vor lua măsuri suplimentare de pază și ordine.

„Am solicitat și ajutorul Armatei pentru că am avut o solicitare a doamnei primar de la Țăndărei și a primarilor din împrejurimi, care și-au exprimat îngrijorarea legată de nerespectarea izolării. Doamna primar din Țăndărei ne-a spus că cetățenii, după ce trece poliția pe stradă, ei iarăși ies. Nu ascultă, nu respectă, nu au înțeles ideea de autoizolare. Nu pot să pun polițist la fiecare persoană sau la fiecare curte. Plus că ei nu trec neapărat pe străzi, ci dintr-o curte în alta prin spatele caselor, și-au făcut căi de acces prin propriile curți. Poliția nu are posibilitatea să oprească acest tip de circulație. Ieri am făcut adresă către unitatea militară din Slobozia să facă parte din grupurile mixte de pază și vom avea mai multe filtre și puncte fixe la ieșirile din Țăndărei.”

Datele statistice la care face referire prefectul nu reflectă realitatea, spun medicii.

„Oficial, sunt doar vreo 20 de cazuri în Țăndărei, dar probabil că în realitate sunt infectați deja cam jumătate din comunitatea de romi de acolo”, spune un medic din Slobozia.

Oficialii Direcției de Sănătate Publică Ialomița ne-au transmis că nu au dreptul să comunice despre situația de la Țăndărei. Nici ei, nici oficialii Ministerului Sănătății nu au răspuns la întrebările Recorder despre orașul ce tinde să devină un focar de COVID-19.

„Nu deținem, în momentul de față, informații despre o închidere a orașului Țăndărei”, ne-a transmis și Grupul de Comunicare Strategică.


Editori: Mihai Voinea, Cristian Delcea

Cele mai recente