Criza din Justiție. „Secția de investigare a magistraților nu are cum să funcționeze. Până ajung ei la un flagrant, mita e dată, luată și cheltuită!“

Ordonanţa de Urgenţă propusă de ministrul Tudorel Toader şi adoptată săptămâna trecută de Guvern a paralizat sistemul de justiţie din România: procurorii DIICOT şi cei de la parchetele din mai multe oraşe şi-au suspendat activitatea şi au organizat proteste.

Încercând să traducem dezbaterea juridică pe limba cetățenilor simpli, am stat de vorbă cu procurorul Alexandru Codreanu, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov. Printre altele, procurorul ridică problema funcționalității unui organism precum Secția de investigare a infracțiunilor din justiției, creat pentru a elimina abuzurile din procesul juridic. „Sunt curios cum va reuși această secție, cu cei patru procurori pe care îi are, să organizeze un flagrant la Baia Mare sau la Satu Mare. Cum vor face? Se vor teleporta? Dacă un procuror de acolo ia mită, până ajung ei, mita e dată, luată și cheltuită. Chiar și când vor avea schema completă, cu 15 procurori, cum vor alege ce dosare să instrumenteze din toate dosarele care-i vizează pe procurori și pe judecători?“

Am vrut să vedem care sunt argumentele unui procuror la temele importante din justiție: protocoalele SRI-DNA, abuzurile magistraților, competența politicienilor care schimbă legile. Discursul procurorului Codreanu, este, evident, subiectiv, însă după avalanșa de informații care contestă breslele magistraților, este important să ascultăm și vocea „apărării“.

Cele mai recente

OUTSIDER POLITIC #15. Sorin Costreie: „Una-două, copiii scot cuțitul. Avem un caz pe zi de violență în școli”

În ultimul deceniu, Educația a fost condusă de „ministrul-genunche”, apoi de „ministrul-pamblică”, a preluat ștafeta „ministrul-pepsiglas”, iar de curând și-a încheiat mandatul și un ministru-cabotin, amator de versuri infantile despre văcuță și inteligență artificială.

Acum avem un ministru cu studii la universități de prestigiu, profesor de filosofia limbajului. Dar în ce măsură va deprinde și limbajul politic, predat de golănași cu studii la școala vieții, altfel spus, colegii săi de guvern?

Recorder