Drumurile și hoția

În luna februarie, Recorder a publicat investigația “Dumnezeul achizițiilor”, scoțând la lumină o mică parte din ceea ce se profilează a fi cel mai mare jaf din istoria recentă a României: Programul Național de Dezvoltare Locală, inventat de Liviu Dragnea și finanțat cu 10 miliarde de euro din bugetul României. În timpul care s-a scurs de atunci, am mers prin țară să cuprindem adevărata dimensiune a acestei afaceri.

Jumătate din cele zece miliarde de euro s-au dus către asfaltări de drumuri comunale: 4.000 de obiective de investiții răspândite prin toată țara, dar concentrate cu precădere în jumătatea de sud a țării, acolo PSD are cei mai mulți primari și unde rețelele firmelor de partid funcționează ca unse.

Am găsit lucrări în care asfaltul s-a turnat direct pe pământ, pentru ca banii de materiale să rămână în buzunarul constructorilor; am găsit firme patronate de rudele sau prietenii unor miniștri PSD, care au încasat finanțările de la Guvern și au lăsat în urmă șosele care s-au distrus după primul îngheț; am găsit drumuri asfaltate prin PNDL de două ori, fără ca nimeni să vadă vreo problemă în asta; am găsit primari care insistă să construiască cu aceleași firme care le-au făcut praf toate lucrările; am găsit un program megalomanic, care risipește sume uriașe de bani fără să aibă mecanisme clare de control. Un adevărat paradis al primarilor descurcăreți și al afaceriștilor conectați politic.

Și mai presus de toate, PNDL-ul cu care Liviu Dragnea se laudă la fiecare miting electoral i-a făcut pe edili să abandoneze absorbția de fonduri europene pentru a se concentra pe banii mult mai ușor de accesat ai Guvernului. Fără birocrație, fără condiții stricte și mai ales fără controale. N-am pierdut doar miliardele de euro risipite pe lucrări făcute de mântuială, ci am pierdut și banii pe care i-am fi putut accesa din fonduri europene.

Cum arată consecințele acestui dezastru? Trageți aer în piept și apăsați play.

În procesul de documentare am folosit informații de pe platforma termene.ro

SUSȚINE PROIECTUL RECORDER
DONEAZĂ PENTRU JURNALISM
Conținutul nostru este gratuit, însă n-ar fi posibil fără oameni care plătesc pentru el. Salariile jurnaliștilor, deplasările în țară și toate celelalte cheltuieli necesare pentru funcționarea unei redacții sunt susținute din donațiile cititorilor. Contribuie și tu!
Cele mai recente

OUTSIDER POLITIC #12. Florin Manole: La Mykonos, ne-am întâlnit cu oameni de afaceri din SUA

Timp de cinci luni, PSD l-a acuzat pe Ilie Bolojan că se ține de scaun. Iar când Bolojan a cedat și a anunțat că votează Guvernul Niculescu, PSD tot n-a fost mulțumit: i-a cerut lui Ilie să rămână la prăvălie. De fapt, Sorin Grindeanu se teme să nu deconteze singur la următoarele alegeri, cu atât mai mult cu cât electoratul PSD zboară către AUR cu viteza unui avion privat care se îndreaptă spre Mykonos. Dacă tot am pomenit de Mykonos, am ales un invitat cu expertiză în insulele grecești: Petre Florin Manole, fost și viitor ministru al Muncii.

OUTSIDER POLITIC #11. CTP: „Nicușor Dan a trecut în spatele țevilor de pușcă din decembrie 1989”

Se împlinesc 30 de ani de când gazetarul Cristian Tudor Popescu scria „Rictusul bolșevic“, un editorial care avea să contribuie la schimbare, deci la alegerea lui Emil Constantinescu ca președinte. Acum, avem un președinte care-i ține partea unui șef de serviciu secret. În acest timp, ura din societate a atins un nou prag sinistru: apostolii lui Călin Georgescu i-au cântat veșnica pomenire lui Cristian Tudor Popescu. Oare ce mai urmează?

Recorder