EXPLICATIV RECORDER. Cazul Gânj: cum a devenit statul complice la crimă

Moartea unei tinere de 23 de ani dintr-un sat din județul Mureș, ucisă cu toporul și apoi incendiată de fostul iubit, este cronica unui stat în colaps.

Anda Gyurca s-a stins, în văzul lumii și al autorităților, ucisă de către Emil Gânj, un recidivist cu care legea a fost mereu îngăduitoare. Deși a bătut-o, a amenințat-o, a răpit-o și a abuzat-o în repetate rânduri, bărbatul a reușit să scape mereu de consecințele faptelor sale.

Nici plângerile la Poliție, nici ordinul de protecție, nici paza polițiștilor nu au reușit să o apere pe Anda. Autoritățile au intervenit mereu prea puțin sau prea târziu, iar, uneori, au dat dovadă de o indiferență criminală. Chiar și după moartea Andei, făptașul a reușit din nou să scape, iar polițiștii au încercat să-și acopere incompetența cu aroganță și răspunsuri scrâșnite. Ministrul de interne Cătălin Predoiu a desăvârșit eșecul statului, aruncând vina pe victimă.

Recorder a pus cap la cap cronologia acestui caz în care statul român a devenit complice la crimă. Am obținut imaginile șocante ale unui femicid care putea fi evitat. Am decis publicarea lor în speranța că cei responsabili vor înțelege unde poate duce abordarea superficială a acestui fenomen.

SUSȚINE PROIECTUL RECORDER
DONEAZĂ PENTRU JURNALISM
Conținutul nostru este gratuit, însă n-ar fi posibil fără oameni care plătesc pentru el. Salariile jurnaliștilor, deplasările în țară și toate celelalte cheltuieli necesare pentru funcționarea unei redacții sunt susținute din donațiile cititorilor. Contribuie și tu!
Cele mai recente

OUTSIDER POLITIC #11. CTP: „Nicușor Dan a trecut în spatele țevilor de pușcă din decembrie 1989”

Se împlinesc 30 de ani de când gazetarul Cristian Tudor Popescu scria „Rictusul bolșevic“, un editorial care avea să contribuie la schimbare, deci la alegerea lui Emil Constantinescu ca președinte. Acum, avem un președinte care-i ține partea unui șef de serviciu secret. În acest timp, ura din societate a atins un nou prag sinistru: apostolii lui Călin Georgescu i-au cântat veșnica pomenire lui Cristian Tudor Popescu. Oare ce mai urmează?

OUTSIDER POLITIC #10. Andrea Chiș: „Azi e mai rău în Justiție decât în anii ’90”

Lumea Justiției s-a împărțit în două tabere: una majoritară, preocupată de diurne, pensii speciale și alte privilegii. Și una firavă, a magistraților care au avut curaj să vorbească. Invitatul de azi face parte din a doua categorie. Andrea Chiș s-a luptat cu Lia Savonea în Consiliul Superior al Magistraturii, a condamnat influențele politice din sistem și a fost propusă ministru al Justiției în Guvernul Mureșan.

Recorder