HARFELE ANULUI. Ediție de colecție: vă prezentăm cele mai frumoase harfe din 2017

Rubrica „Harfele săptămânii” face, în fiecare duminică, un scurt inventar al știrilor cu harfă care ne-au trecut pe la urechi în ultimele șapte zile. O listă de fleacuri care, adunate la un loc, compun un mic tablou al României din zilele noastre. Pentru că am ajuns în ultima duminică din acest an, nu putem să nu vă răsfățăm, de această dată, cu un buchet de harfe de pe întreg cuprinsul lui 2017. Bucurați-vă, români: ne-a fost greu, dar am avut harfă.

HARFE CU POLITICIENI
– Multe cazuri de eficiență în administrație ne-au mai gâdilat plăcut urechile. De exemplu: Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, a stabilit un nou record într-o şedinţă extraordinară convocată la finalul lunii trecute: 4 proiecte adoptate în doar 3 minute şi 48 de secunde, cu tot cu intonarea imnului de stat! Se lucrează cu motoarele turate şi la centru, şi în teritoriu, numai cine e orb nu vede ce randamant au politicienii noştri.

– Nici Liviu Pop, ministrul Educației, n-a stat cu mâinile în sân. Dacă n-a putut să rezolve să aibă și ăia micii de-a cincea manuale, a umblat prin țară să inaugureze. Suntem în măsură să vă prezentăm o fotografie-document, de la inaugurarea unei grădinițe de lângă București. Iată, o minunăție de poză cu ministrul nostru strecurându-și mâinile printre copii ca să taie și el panglica cu forfecuța.

Liviu Pop, tăind cu forfecuța

-Am aflat și nu mai putem ține secret: pe președintele PSD din Ineu îl cheamă Rivelino Căscătău. Da: Rivelino Căscătău. N-am fi știut, dar s-a apucat Căscătău de treabă, declarând următoarele: „Prețul apei potabile din Ineu trebuie adus la un nivel suportabil”. Păi trebuie, Căscătău, trebuie. Ce frumos ar fi ca acest om să urce în ierarhia de partid a PSD-ului! Ce bine i-ar sta lui Rivelino Căscătău în bătăliile politice de la București! Ce s-ar mai lupta el de la tribuna Parlamentului – dați-ne voie să visăm! – cu madam Cosette Chichirău! Sperăm, ce altceva putem face? E tânăr Căscătău, poate-poate…

Un bărbat politic: Rivelino Căscătău

– Până se lămurește treaba cu Catalonia, aflați că teritoriul format din biroul primarului Jean Jipa, comuna Ogrezeni (Giurgiu), și-a declarat oficial independența. Nea Jean n-are niciun chef să mai respecte legile țării și a anunțat, printr-un baner montat la intrarea în primărie, că „în această instituție, în cabinetul primarului, se fumează oricând, oricât, orice”. Pe lângă acest anunț, el a mai trântit (pe același baner) și un citat din filmul „California Dreamin”: „Fuck UE! Fuck NATO! Fuck USA! Și p-ăia de la București!”. Nea Jean e de la PSD și tare ne temem că l-ar putea inspira și pe șeful său, Liviu Dragnea, care nu mai are mult și declară și el independența României, după care o să monteze un baner pe Palatul Parlamentului: „În această țară se fură oricând, oricât, orice! Fuck UE! Fuck NATO! Fuck USA! Și p-ăia de la DNA!”.

Click pe poză pentru a mări. Motto-urile primarului de la Ogrezeni sunt „Nihil Sine Deo” și „Fuck UE! Fuck NATO! Fuck USA! Și p-ăia de la București!”. FOTO: www,opiniagiurgiu.ro

– Un parlamentar român s-a apucat să taie lemne la oameni, prin curți. Pavel Popescu, deputat PNL de Timiș, și-a cumpărat o drujbă pentru a ajuta la debarasarea copacilor căzuți pe străzi în urma furtunii din Timișoara. Rămas cu drujba în proprietate, PNL-istul s-a gândit că dacă tot are program lejer la Parlament, să se apuce să taie lemne de foc la oameni. El a postat pe Facebook și numărul său de telefon (0757 789 955), pentru programări. Ideea e splendidă. Le cerem tuturor parlamentarilor ca, dacă tot tot încasează câte două sute de milioane pe lună stând degeaba, să-și aleagă fiecare câte o meserie, să-și lase numerele de telefon la vedere și îi chemăm noi când avem de zugrăvit, de înlocuit o țeavă, de sudat o tobă la Logan. Dacă fac lucrarea ca lumea, poate-i mai votăm și în 2020.

Pavel Popescu, deputatul cu drujba. FOTO: Facebook

– Sperăm că nu ați uitat că tot anul acesta a ales doamna Gabriela Firea cele mai frumoase balcoane din București. Bine, erau din niște clădiri care stăteau să cadă, dar chiar și așa. Ia uite aici, cazul.

În stânga sunt pozele pe care le-a pus Gabriela Firea pe Facebook atunci când a anunțat startul concursului de balcoane (adică, așa cum credea ea că va fi), în dreapta sunt balcoanele înscrise în concurs.

– Pentru că suntem guvernați cu o competență rară, ministrul Transporurilor a inaugurat o bucățică de cale ferată veche de 130 de ani, între Ilva Mică și Rodna Veche. Nu s-a făcut nimic la ea, dar a început trenul din nou să dea pe acolo. Linia repusă în funcțiune a fost construită în 1890 și de atunci n-a mai avut parte de prea multe îmbunătățiri. Acum, după aproape 130 de ani, a venit ministrul de la București să se uite la ea și spună că e bine. El s-a deplasat personal la fața locului și s-a plimbat cu trenul, o „săgeata albastră” frumoasă, repartizată special de CFR. Ministrul s-a urcat în tren și, simțind apăsarea superiorului, ceferiștii au dat bice „săgeții” și au gonit către Rodna Veche cu o viteză care a atins, pe alocuri, chiar și 35 de kilometri la oră. Trenul a reușit, astfel, să parcurgă cei 21 de kilometri (atât e până la Rodna Veche, cât să fie?) în 49 de minute! N-are nimica. Bine că au ajuns sănătoși!

– La câteva ore după ce Recorder a prezentat un material despre Maria Grapini și romanul său de dragoste plagiat de pe Wikipedia, prestigiosul cotidian „Cronica română“ a publicat un superb text din specia laudatio, intitulat „Maria Grapini, europarlamentarul pe care românii ar trebui să-l cloneze“. Ce să-l mai cloneze, să-l ia cu copy-paste direct de pe Wikipedia, că nu bagă nimeni de seamă…

-Iar după tot ce s-a întâmplat pe parcursul ultimelor 12 luni, 2017 nu se putea încheia decât așa: cu marii noștri politicieni cântându-ne muzică populară la cumpăna dintre ani și luând parte la un delir televizat intitulat, pompos, Super Revelionul României. Poporul se va putea uita la noapte în gura lui Florin Iordache și Șerban Nicolae. Hai, Doamne ajută!

Florin Iordache, Șerban Nicolae, Ecaterina Andronescu și Liviu Pop sunt convinși că românii vor să-și petreacă Revelionul pe muzica lor FOTO: captură România TV

– Nu putem totuși să mergem mai departe dacă nu vă înfățișăm și această fotografie, care candidează cu succes la titlul de „Imaginea anului”. Pur și simplu, superb – Petre Daea, prosternându-se în fața unui știulete de porumb:

HARFE MICI ȘI MIJLOCII
– Apropo de Daea, un tânăr de 28 de ani din municipiul Focșani, aflat călare pe o motocicletă, s-a ciocnit cu o oaie care circula regulamentar pe partea carosabilă. În urma impactului, tânărul a fost trântit la pământ, iar oaia a rămas în picioare și a plecat mai departe. Până la închiderea ediției, Petre Daea nu a emis o părere despre acest incident, dar n-avem nicio îndoială că o va face.

– La Pecica, în Arad, a avut loc Festivalul Pomana Porcului, ajuns la a opta ediție și devenit celebru pentru concursul de înjunghiere și preparare a suinelor. Nu mai puțin de zece echipe s-au adunat la start, între ele regăsindu-se și reprezentații principalelor partide politice: echipele PSD Pecica și PNL Pecica s-au aruncat în luptă pentru a arăta cine se pricepe cel mai bine la tăiatul porcului. După o slujbă de sfințire oficiată de un sobor de preoți, concurenții au tăbărât cu cuțitele asupra nefericitelor animale puse la dispoziție de primărie și, în numai câteva ore, le-au transformat în cârnați. În cele din urmă toate echipele au fost premiate, PNL-iștii primind premiul pentru rapiditate, în timp ce reprezentanții partidului aflat la guvernare au luat mențiunea specială pentru cea mai frumoasă prezentare. Îi sfătuim pe cei din echipa PSD să se organizeze mai bine la anul: dacă vor să-i învingă pe PNL-iști la rapiditate să-l ia în lot pe Florin Iordache, care s-a dovedit iute foc la masacrarea legilor justiției.

-S-a anunțat bilanțul IKEA pe anul care stă se încheie. A fost bine: cel mai mult le-a plăcut românilor să meargă la magazinul de mobilă ca să mănânce chifteluțe. S-au degustat șase milioane bucăți chiftea și 532 de kilometri de hot-dog. Să mai spună cineva că s-a murit degeaba la Revoluție!

-Ziariștii din Călărași au declanșat o cruciadă și un spirit pamfletar devastator împotriva orei de vară. Ei acuză ora de vară că ne-a fost impusă de către comuniști și noi n-am avut ce face. În plus, ora de vară se face vinovată de nenumărate nenorociri. Din cauza ei nu ne mai odihnim cum trebuie, umplăm căpiați, facem atacuri de cord și altele. Acum însă – reclamă condeiele călărășene – suntem în democrație și avem ce face! Putem să luăm exemplu de la Polonia, care vrea să se debaraseze de ea. Mai mult: gazetarii ne somează să ne găsim în Parlament lideri politici care să susțină cauza desființării orei de vară. Pentru că am rămas fără cuvinte, redăm întru totul titlul călărășenilor : “Iar am avut dreptate! O porcărie – ora de vară!”

-La Pitești, oamenii legi au asigurat buna desfășurare a înmormântării interlopului Pisică, decedat la frageda vârstă de 33 de ani (infarct miocardic, luați seama! Pisică avea 140 de kilograme, se poate să fi contat și treaba asta). Presa locală relatează că Elvis Mustață (acesta este numele real al lui Pisică) era unul dintre cei mai iubiți și mai respectați interlopi piteșteni, motiv pentru care confrații săi i-au organizat niște funeralii grandioase. Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Pisică a fost purtat la groapă într-o caleașcă trasă de cai și decorată cu un portret al său în mărime naturală. Polițiștii n-au intervenit în niciun fel, mulțumindu-se să supravegheze traseul cortegiului care a paralizat complet traficul din Pitești. Și când spunem că a paralizat, vrem să spunem că nu s-a mai putut circula deloc, căci sute de interlopi mai mici sau mai mari s-au încolonat în urma carului mortuar. Drept urmare, peste 3.000 de angajați ai uzinelor Dacia care trebuiau să intre în schimbul doi au ajuns la serviciu cu o întârziere de peste 60 de minute. Ne e și frică să ne gândim cum ar putea fi afectată economia. Să vedeți voi dacă n-o crește ROBOR-ul din cauza bietului Pisică.

– Splendidă lecție de propagandă creștină ne-a oferit ziarul „Lumina”. Pentru că se apropie deadline-ul recepționării Catedralei Mântuirii Neamului și e nevoie tot mai mare de bani, BOR apasă pedala cea mai eficientă: babele. Ni s-a oferit în această toamnă exemplul mamei Gherghina din Saelele, Teleorman (acolo unde a copilărit cuviosul Liviu Dragnea se întâmplă numai și numai minuni). Mama Gherghina (93 de ani) face donații constante pentru Catedrală, din pensia ei de 500 de lei pe lună. În ultimii ani, donațiile sale au însumat 10.000 de lei, cea mai mare sumă trimisă de la Saelele pentru Catedrală. Bătrâna spune că nu i-a fost ușor să susțină acest ritm al donațiilor: mănâncă o singură dată pe zi, seara (ca să fie mai liniștită). Ați notat, da? Mai dati-o încolo de mâncare! Păi voi mâncați și Daniel stă cu șantierul în stand-by? E, drăcia dracului!

Mama Ghița cu popa din stat. FOTO: Lumina

-În satul Iacobeni, din județul Botoșani, există – nu se știe prin ce minune! – opt calculatoare pe care elevii ar trebui să studieze informatica. Calculatoarele stau, însă, acoperite cu niște cârpe, iar copiii din Iacobeni le mai dezvelesc din când în când ca să-și aducă aminte cum arată. Să le pornească nici nu poate fi vorba, pentru că sala în care se află are o singură priză, iar profesorul de informatică susține că, dacă le-ar conecta pe toate o dată, ar putea să sară siguranța de la tabloul electric. Reporterii televiziunii locale Somax TV l-au tras de mânecă pe primar, însă acesta s-a jurat că nu știe nimic: „Acum am aflat și eu că nu ar fi prelungitoare și că școala nu duce ca și curent”. Păi, așa e, câte calculatoare să ducă și ea, săraca? Lăsați-le așa, nu cumva să le dați drumul, că alea consumă de-ți sare căciula din cap. Se fac ei mari și fără informatică.

– Mai țineți minte că am avut anul ăsta și uragan (combătut energic de harnicul primar al Capitalei, doamna Gabriela Firea)? Atunci, când cu uraganul (care până la urmă n-a mai venit și în Capitală, a fost doar o furtună la Timișoara), s-a folosit și la noi în țară aplicația din aia cu safety check. În lumea normală, ea se folosește în cazul unor dezastre naturale sau atentate teroriste – cetățenii apasă acolo pe buton și anunță că sunt bine și își oferă unii altora ajutor. Nu și în spațiul carapato-danubiano-pontic. Noi nu! Bucuroși că pot să se joace cu Safety Check-ul, ai noștri au dat năvală pe Facebook întrecându-se în miștouri. Celor afectați de furtuna din Vestul țării, li se oferea, pe această cale, “apă sfințită de prune”, în timp ce alții solicitau ajutor pentru organizarea unui bairam cu panarame. Cam atât e de pregătită țara pentru înfruntarea unor catastrofe naturale.

– Întâmplare superbă în județul Arad: un șofer a fost oprit în trafic de un polițist mai beat decât el! Când s-a apropiat copoiul cu fiola, participantul la trafic a putut constata că polițistul emana un insuportabil damf de alcool. Mirosind fărădelegea, șoferul a sunat repede la 112, reclamând că a pus gheara pe el un curcan în avansată stare de ebrietate.

– Cel mai frumos plocon politico-religios de anul acesta s-a petrecut la Târgoviște. Centrul orașului a fost blocat, s-a mers pe mijlocul bulevardelor cu soborul de preoți în frunte și cu fanfara alături. Ca la defilările comuniste, peste două mii de adolescenți au fost aduși în fosta cetate de scaun a Țării Românești pentru a defila întru desfătarea lui Nifon Mihăiță, arhiepiscopul Târgoviștei. Copiii au format un mare steag tricolor, pentru ca preoțimea să poată cuvânta cu și mai multă însuflețire despre smeritul popor român. Și pentru ca bucuria să fie deplină, un sobor de miniștri s-a perindat pe scenă pentru a pupa moaștele sfântului Nifon. Da, toate acestea s-au petrecut pentru că arhiepiscopul de Târgoviște și-a serbat ziua numelui monahal. La final, Mihăiță a anunțat că s-a lansat și noua aplicație de Android a arhiepiscopiei din Târgoviște. Se mișcă bine și are review-uri bune. Doamne ajută!

– Caz suspect în orașul Bârlad (supranumit, pe bună dreptate, Sibiul Moldovei). Trei cetățeni americani aflați în vizită în țara noastră au intrat fără drept în incinta Unității Militare din Bârlad. Luați ca din oală, americanii au pretextat că ei căutau, de fapt, un cimitir evreiesc în care aveau rude date pământului. Nu-i credeți, moldoveni! E clar că umblau să afle secretele rulmentului de Bârlad. Dacă vor să facă spionaj economic, de ce nu spun omenește? Adică portarul de la intrare e pus chiar de prost acolo? Nu trebuie să facă și el de o cafea?

-În zorii zilei de 18 iulie 2017, un tren aparținând Căilor Ferate Române (CFR) înainta, așa cum putea și el, prin jumătatea de sud a țării noastre. Venea de la Timișoara și se ducea către București, având în vagoane peste 300 de călători care sperau (ce puteau să facă, săracii?) să ajungă la destinație. Și în timp ce sperau, traversând localitatea Radomirești-Olt (undeva între Caracal și Roșiorii de Vede) s-au pomenit că vagoanele încep să piardă din viteză, încetinesc ușor-ușor și, într-un final, se opresc în mijlocul câmpului. Văzând că trenul nu are nicio intenție să se mai miște din loc, călătorii, secondați îndeaproape de nașii lor, au coborât din vagoane și au constatat cauza neașteptatei opriri: trenul lor nu mai avea locomotivă și nu mai era nici măcar un tren, ci un șir de vagoane abandonat în mijlocul câmpului. Trenul Timișoara-București și-a pierdut vagoanele. Neabătută, locomotiva a mers mai departe. La o examinare mai atentă s-a constatat că de vină a fost bulonul (nu știm ce este acela, dar așa s-a constatat, așa relatăm).

Călătorii și nașii lor, privind cu deznădejde spre locul unde trebuia să fie locomotiva. Sursă foto: banatenii.ro

– Dacă vă întrebați cumva care mai e treaba cu birocrația din țara noastră, n-aveți decât să priviți imaginea de mai jos. Doi pacienţi imobilizaţi la pat au fost duşi pe targă la Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate Bihor pentru că adeverinţele care le atestă calitatea de asigurat se eliberează doar personal sau cu procură notarială. Asta e, regula e regulă! Ne exprimăm speranța că au fost oameni de omenie și au stat la coadă, nu s-au băgat în față ca nesimțiții.

Bolnavi umiliți. Credit foto: www.bihon.ro

HARFE DIN DRAGOSTE
– Și în acest an, românii s-au iubit mult unul pe celălalt și au fost gata să moară din dragoste răniți. Ziarul „Vremea nouă“ din Vaslui s-a aplecat cu multă atenție asupra tragicei povești de dragoste dintre cerșetorii homosexuali Buzdugan (18 ani) și Cangur (vârsta necunoscută, oricum mult mai în etate decât Buzdugan). Sub titlul “Buzdugan a încercat să se sinucidă de dorul lui Cangur”, aflăm că cerșetorul rănit în dragoste a intenționat să-și ia viața, în piața Vidin din Vaslui, înghițind două pastile de Diazepam. N-a avut bani de mai multe. El a suferit ceva dureri de burtă, dar a fost stabilizat de bravii medici vasluieni. Ulterior, de pe patul de spital, Buzdugan a declarat: „Sunt trist. La toți copiii a venit Moș Niculae, numai la mine nu“.

– Un bărbat din Lipova (județul Arad) a depus acțiune în instanță împotriva vecinei sale de 23 de ani, acuzând faptul că aceasta nu vrea să-i cedeze. Reclamantul se vaită că pârâta îl fierbe de luni bune, îmbrăcându-se provocator, rujându-se și lansându-i aluzii fără perdea. „Se culcă cu toți, numai cu mine nu”, a scris arădeanul în plângerea înaintată instanței, subliniind, totodată, că nu mai rezistă torturii. Cu promptitudinea ireproșabilă a sistemului de justiție din țara noastră, Judecătoria Lipova a răspuns solicitării invocând caracterul nelegal și mustrându-l pe reclamant într-o limbă de lemn care întruchipează perfecțiunea: „Nu există nicio normă care să fondeze pretenția unui reclamant, nesatisfăcut în dorința lui, de a obține satisfacția obligării unei persoane pârâte la predarea vieții intime a acesteia”. Nu-i nimic, o să preia Mihai Gâdea cazul acestui arădean torturat de sistemul de justiție și-o să-i facă el dreptate la „Sinteza zilei”.

HARFE CU BUZOIENI
-Buzăul a rămas un izvor nesecat de harfă. De facto, avem atâtea harfe de la Buzău că ne vine să lăsăm baltă țara și să stăm numai cu ochii pe buzoieni, să ne săturăm de privit. Ia uitați aici reportaj de 1 Decembrie, sub titlul „De ce este fasolea de 1 Decembrie atât de specială?“ (Un reporter întreabă un copil de 4-5 ani care mănâncă fasole „Ce gust are?“. Copilul se uită lung la reporter, constată că n-are cu cine și-i răspunde omenește: „de fasole“). Un alt reportaj, tot la evenimentul cu fasolea: un buzoian îi îndeamnă pe ziariști să guste din vinul de Pietroasele. Reporterița se scuză că nu se poate, întrucât se află în timpul serviciului, iar buzoianul spune adevărul până la capăt: „Ce servici? Ăsta e servici?“.

– Situație neplăcută la Buzău! Niște părinți din localitate au vrut să-i facă o bucurie fetiței lor de 9 ani și i-au cumpărat, din comerț, un ursuleț cu jeleuri dotat cu surprize. Fetița – nerăbdătoare – a deschis repede ursulețul și când a dat jeleurile la o parte hop!, bucuria! O figurină întruchipând o femeie războinică, îmbrăcată sumar și afișând o atitudine provocatoare. Cazul a ajuns în presa locală, care a luat atitudine și a mers cu figurina erotică descoperită în ursuleț la un comisar de la Oficiul pentru Protecția Consumatorului. Comisarul de la OPC și-a potrivit ochelarii pe nas, s-a uitat la imagini și a exclamat: „Hm, ce chestie!”. Bravii ziariști buzoieni au continuat cercetările și au descoperit că ursulețul cu jeleuri era fabricat în Bulgaria. Oare ce-or fi încercând bulgarii să ne transmită cu treaba asta?

– Vești bune pentru buzoieni: Buzăul va deveni, la primăvară, orașul lalelelor (ceea ce va completa strălucit actualul titlu de cel mai urât oraș din România, acordat de propriul primar). Municipalitatea a dat 450.000 de lei pe aproape un milion de bulbi de lalele care urmează să fie plantați prin tot orașul. Investiția este bună: pe lângă calitatea estetică, ea dă naștere și unor locuri de muncă. Ziariștii locali spun că, la primăvară, când vor răsări lalelele, sigur va fie nevoie de câteva sute de paznici care să păzească florile de mâinile harnice ale buzoienilor.

– Încă una de la Buzău și gata. Polițiștii locali au descoperit pe rafturile unor magazine din oraș maioneză expirată de 7 ani. Since 2010. Vă dați seama ce buchet a căpătat!

HARFE CU STRANIERII NOȘTRI
Deși răspândiți prin toată lumea, românii n-au uitat de unde au plecat și au dus cu ei pe acele îndepărtate meleaguri harfa noastră tradițională. Au furat, au dat în cap la lume, au fost eroi, au salvat pământul, dar ce n-au făcut ai noștru? Vă abatem atenția spre ceea ce este posibil să fi fost declarația anului sau, de ce nu, a secolului. Ea îi aparține unui român plecat la mai bine, în Dusseldorf, Germania: „Mi-era foame, onorată instanţă!“, a declarat omul după ce a fost prins furând fineţuri nemţeşti dintr-un supermarket local. De foame, românul a pus mâna pe conserve cu caviar, somon, păsătrăv afumat şi un coniac.

– Infractorii noștri au rămas, și în acest an, la înălțime și fac ravagii prin Europa. Poliția franceză a arestat, săptămâna aceasta, doi cetățeni români – unul mic de statură și altul robust – care au brevetat o metodă de furt foarte ingenioasă: cel plăpând se ghemuia într-o valiză, iar colegul său mai întremat pleca cu valiza într-o mână și o plasa în cala autocarelor cu turiști care se deplasau din Paris spre aeroportul Beauvais. După ce autocarul se punea în mișcare, hoțul ieșea din valiză și începea să caute prin celelalte bagaje, alegând după pofta inimii: laptopuri, haine scumpe, sume de bani. Apoi, cu prada asupra sa, se ghemuia la loc în valiză. În felul acesta, românii au reușit să fure bunuri în valoare de zeci de mii de euro. Se descurcă ai noștri, n-ai treabă cu ei!

– Un impostor care se dă fostul fotbalist al Craiovei Nicolae Negrilă cerșește în centrul Romei. El ține pe cap prin intersecții și le spune celor pe care-i prinde în mrejele sale că este fostul jucător al Craiovei Maxima. Ziariștii de la “Corriere della Sera” l-au prins cu minciuna și i-au dedicat un articol: Il romeno impostore.

– Și tot diaspora ne îmbogățește colecția cu metode de furtișaguri și fărădelegi. Azi, metoda îmbrățișării, aplicată oarecare succes de niște români pripășiți prin Italia, a doua noastră țară. Se alege o zonă turistică din marile orașe, se plantează pe trotuar câteva femei mai plăcute, li se pune în față un carton pe care se scrie „oferim îmbrățișări gratuit“. Vine fazanul, e îmbrățișat, iar pe la spate, gruparea mafiotă îi scoate portofelul din buzunar. Simplu, curat, eficient. I se mai spune: îmbrățișarea românească.

– Dar avem și noi eroii noștri! Nu trece o săptămână fără noi fapte demne de aplauze ale românilor din întreaga lume. La atentate teroriste, la jafuri, la scandaluri, oriunde există nesupunere socială apare un român (de obicei purtând la el un făcăleț) care îndreaptă lucrurile. Iată, de pildă, din nou, Londra: niște londonezi certați cu legea au vrut să spargă și ei o vitrină și să-și însușească o sumă de bunuri. Planul le-a fost dat peste cap de niște muncitori români care-și făceau veacul prin zonă. Ziarul “Gazeta românească” relatează că unul dintre români s-a repezit spre locul jafului și i-a pus pe fugă pe hoți. L-au urmat și alți români, într-o urmărire perpedes pe străzile Londrei. La un moment dat, cel mai sprinten dintre români – unul micuț de statură, după cum se arată în știre – a accelerat decisiv și i-a pus piedică unuia dintre pungași. Din urmă a venit un alt român – bine făcut, de această dată – care a găsit o sfoară și l-a legat pe englezul cel rău. La scurt timp a venit și poliția. Felicitări românilor implicați în prindere și mai ales celui care a pus piedică!

Hai, gata, la mulți ani!

Cele mai recente