HARFELE SĂPTĂMÂNII (27). România turmentată: vasluienii mor pe capete substituind alcoolul cu antigel. O femeie din Bistrița s-a îmbătat la o pomană și a căzut într-un râu

Rubrica „Harfele săptămânii” face, în fiecare duminică, un scurt inventar al știrilor cu harfă care ne-au trecut pe la urechi în ultimele șapte zile. O listă de fleacuri care, adunate la un loc, compun un mic tablou al României din zilele noastre.

  • Frați, români, ce e cu voi? Ce-aveți de nu vă mai ajunge? De când ținem această rubrică n-am mai întâlnit o asemenea avalanșă de nenorociri provocate de patima alcoolului. La Vaslui e stare de urgență, întrucât a luat amploare un fenomen de-a dreptul îngrijorător: spitalele din zonă înregistrează tot mai multe cazuri în care diverși cetățeni, nemaivând ce bea, ajung la urgență intoxicați cu antigel. Săptămâna aceasta o femeie de 54 de ani, cunoscută ca mare consumatoare, și-a pierdut viața după a luat o sticlă cu antigel și a turnat-o pe gât. Medicii spun că nu este un caz singular și se tem că vom ajunge mai rău ca rușii, unde zeci de persoane își pierd viața în fiecare  an din cauza lichidelor dubioase cu care aleg să suplinească lipsa de băutură.
  • Din Moldova cotim un pic mai la vest, urcăm nițel către nord și iată ce aflăm: la Bistrița, o femeie de 58 de ani care a luat parte la o pomană s-a îmbătat atât de tare încât, în drum spre casă, în timp ce trebuia să traverse un pod, n-a mai nimerit drumul și a luat-o pe de lături. A căzut în cap, prăvălindu-se într-o gârlă. Niște copii care se jucau în apropiere au observat totul și i-au alarmat pe membrii fanfarei de la Sărata, care se întâmpla să treacă prin zonă (nu, nu e un scenariu de Kusturica, e doar o știre cât se poate de reală publicată de site-ul “Bistrițeanul”). Au sărit ăștia din fanfară, au scos-o pe femeie din gârlă și, cu ajutorul unui polițist, au început să-i facă masaj cardiac până la venirea ambulanței. Femeia a ajuns la spital în stop cardio-respirator, este în stare gravă și nu se știe dacă mai scapă. Dacă veți apăsa “play” pe vide-ul de mai jos, veți vedea că la locul incidentului a venit și bărbatul celei în cauză, beat și el, dar totuși dornic să apară în fața camerelor. Întrebat dacă nevasta lui a consumat alcool la pomană, cetățeanul a rostit aceste cuvinte: “La pomană normal…”
  • Stați că n-am terminat! Încă una și tot cu o reprezentantă a sexului frumos în prim-plan: între localitățile Salva și Ilva Mică (Bistrița-Năsăud) a fost prinsă, călătorind cu trenul, o femeie care avea asupra sa nu mai puțin de 134 de litri de alcool. Că voia să-l dea pe la lume sau pur și simplu să-l bea până n-o mai putea, nu mai știm să vă zicem. Dar ținem să vă reamintim că suntem pe locul 5 în clasamentul celor mai bețive popoare din lume.
  • Un buzoian de 59 de ani și-a găsit sfârșitul în incinta casei de pariuri Mozzart, în timp ce completa un bilet. Ochise niște cote frumoase și era hotărât să dea în ele, dar n-a mai apucat. I s-a făcut rău și s-a prăbușit la podea, intervenția medicilor de pe ambulanță fiind inutilă. Vă dați seama? Din toate locurile posibile, să mori în casa de pariuri Mozzart…
  • Încă o dovadă că avem de-a face cu cea mai slabă generație de copii de bani gata de după Revoluție: site-ul cancan.ro, theguardian-ul bagabonțelii bucureștene, a filmat un tânăr grăsuț, un aragaz cu patru ochi, care tocmai ieșise băut de la clubul Loft (acolo se dă ora exactă a șmecheriei după gheena Bamboo-ului). Grăsuțul n-a știut cum să se dea mai bine în spectacol, așa că s-a urcat pe leul care străjuiește intrearea în banca olandeză ING și a simulat cu acesta relații sexuale anale și orale. V-ați lămlofturit, da? Nu mai avem noi copiii de bani gata de altădată. Un Ion Ion Țiriac n-ar fi făcut niciodată așa ceva, indiferent de calitatea mărfii inhalate. Un Andrei Hrebenciuc, învestit cu probitatea morală a tatălui său, ar fi știut cum să abordeze instituțiile financiare. Of, că ne intră copiii de bani gata la pușcărie și vine numai pleavă din urmă!
  • Un botoșănean de 61 de ani, căruia îi puțea gura – căci suntem țara cu cel mai mic consum de pastă de dinți din Europa – a vrut să rezolve acest inconvenient cu o gumă de mestecat. Problema e că era la volan, iar gumele le ținea în torpedoul mașinii. Când s-a întins după ele, moșul s-a prăvălit peste volan și, vai de capul lui, a scăpat mașina de sub control, intrând într-o movilă de pământ, pentru ca într-un final să se răstoarne. Aflăm că era și cu nevastă-sa în mașină. Au scăpat amândoi teferi, dar întrebarea e de ce nu i-a zis nevestei să-i dea gumele din torpedou. Chiar atât de tare să-i fi puțit gura? Cazul ar trebui folosit în campaniile de educare cu privire la sănătatea orală.
  • Știați că sunt de patru ori mai mulți angajați în Primăria Bucureștiului decât în primăria Berlinului? Da, păi numai Gabriela Firea are 10 consilieri personali. E mare rețeaua, nene, sunt multe guri de hrănit.
  • La Bârlad, bustul poetului George Tutoveanu (imens poet bârlădean) stă de 23 de ani pe soclul lui Ioan Slavici. Monumentul se află în buricul târgului, în parcul Teatrului  „Victor Ion Popa”. Bârlădenii văd capul lui Tutoveanu, dar pe plăcuță scrie Ion Slavici. Ăia de la primăria Bârlad spun că habar n-au avut de chestia asta. Pentru a se rezolva treaba e nevoie ca sculptorul care l-a făcut pe Tutoveanu să dea o declarație scrisă cu pbust-tutoveanu-inscriptie-slavici-1-300x285rivire la identitatea chipului și abia apoi va fi modificată plăcuța. Sculptorul poate să declare ce vrea el. Noi dacă am fi în locul lui am face o harfă și am declara că e Liviu Dragnea. Ce, nu seamănă?
  • Oameni fără minte dintr-un cartier mărginaș al Botoșaniului doresc să clădească un zid mare între ei și țiganii din cartierul învecinat. Cartierul țiganilor, denumit familiar „Ghetoul“, are numai un bloc cu două scări, dar acolo locuiesc foarte mulți oameni (și câini). Cititorii Harfei sunt la curent cu problemele din acest cartier al Botoșaniului. Anul trecut, Carai, un fiu al locului, a încercat să candideze la parlamentare sub sloganul „Un om negru pentru o viață mai bună“. N-a izbândit Carai și iată că problemele presistă. În altă ordine de idei, Harfa.ro face apel: botoșăneni, dacă e vorba că mai auzim de rasism la voi în județ, vom demara niște anchete jurnalistice care vor rade Botoșaniul de pe fața pământului. Fiți cuminți!
  • Rămânem la Botoșani, că aici e epicentrul harfelor: un studiu recent a stabilit că în acest județ se află cele mai multe căruțe din țară. Sunt 40.000 de atelaje hipo pe raza județului și 65.000 de mașini. Practic, în Botoșani, la fiecare trei mașini există două căruțe. Minunat!
  • O femeie de 57 de ani din Târgu Frumos a fost prinsă vânzând canabis de foarte bună calitate în municipiul Roman. Ea nu este consumatoare de droguri, însă este grav bolnavă și a declarat că a acceptat să se bage în combinație cu niște golani de douăzeci și ceva de ani întrucât „oricum nu mai are nimic de pierdut“. Tragic.
  • Doi bărbați din localitatea Bălcești, județul Vâlcea, au fost prinși de polițiști în timp ce încercau să fure un autobuz. Ei voiau să vândă autobuzul unui client din Craiova, care, da, se pare că achiziționează autobuze furate.
  • Un cetățean originar din județul Vrancea îmbrățișa necunoscuți pe stradă în Brăila, prefăcându-se că îi cunoaște de multă vreme și se bucură să îi revadă. Uluiți, brăilenii se lăsau îmbrățișați. Până își reveneau din uimire, le dispărea portofelul. Metoda „Îmbrățișarea” a făcut mai multe victime la malul Dunării.
  • 400 de pensionari băcăuani au petrecut de Ziua Femeii la un restaurant din oraș. Harfa este că această petrecere a fost deschisă de grupul vocal „Armonia”, format din 52 de pensionari. Ei au interpretat cântece despre mamă.
  • Au auzit și buzoienii de flashmob. Și ce credeți că au organizat? Un spectacol de dansuri tradiționale în incinta unui supermarket! A fost treabă serioasă, pusă la cale de Muzeul Județean. S-au adus două boxe, un taraf de lăutari și s-au încins hore și sârbe printre rafturile înțesate cu baxuri de ulei și pungi de făină. A fost frumos!
  • Un profesor de Desen de la o școală bucureșteană este acuzat că vine la ore nespălat. Pute de la distanță, acuză într-un glas elevii, părinții și colegii de cancelarie. Reporterii Digi 24 au mers la blocul în care locuiește și, cu ajutorul administratorului, au verificat foaia de întreținere. La apartamentul profesorului, în dreptul consumului de apă (atât caldă cât și rece), apare cifra zero!
  • Încheiem într-o notă sumbră. În caz că nu v-ați prins până acum, Harfa nu e despre hăhăială, ci mai ales despre cum stă treaba cu țara. Deci uneori poate să fie și tragică, precum știrea aceasta: Un copil de patru ani din Letea Veche (Bacău) se află în stare gravă după ce bunicul său l-a lovit în cap cu o foarfecă de tăiat via. Ăl bătrân aruncase cu foarfeca după nevastă (bunica copilului), care „făcea ambiție cu el și nu voia să meargă să cumpere țigări”. Părinții copilului se află la muncă în străinătate. Te caci în ea de țară!
Cele mai recente

Ce ne enervează #21 – E prea puțin Ceaușescu

O ediție despre cum te amețesc alegerile astea mai tare decât tiribombele, despre cum faci bani cu nepoții, despre cum punem femeile să facă plozi pentru că țara are nevoie de trupuri, despre cum îți alegi consilierii fără să fii consiliată, despre competenții candidați AUR și SOS, dar și despre faptul că e prea puțin Ceaușescu în viața noastră politică, sau ce-o fi asta.

Violența împotriva femeilor din politică a devenit doctrină națională: „Ești redusă la funcția ta de a face copii și de a produce plăcere”

Interviuri realizate de Recorder cu 16 politiciene, dar și hotărâri de instanță sau ale Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), arată că sexualitatea reprezintă tema cel mai des folosită în atacurile la adresa femeilor din politica românească: referințe la viol, la promiscuitate, la folosirea sexului pentru a obține o funcție, la infidelitate. Scopul e să le umilească și să le distrugă reputația.