HARFELE SĂPTĂMÂNII (42) Primari PSD Teleorman, răniți ușor după atentatul terorist de la Bruxelles

Rubrica „Harfele săptămânii” face, în fiecare duminică, un scurt inventar al știrilor cu harfă care ne-au trecut pe la urechi în ultimele șapte zile. O listă de fleacuri care, adunate la un loc, compun un mic tablou al României din zilele noastre.

  • Poate că ați deschis televizoarele mai târziu și n-ați aflat că săptămâna trecută a mai avut loc un mic atentat terorist. S-a produs la Gara Centrală din Bruxelles și, din fericire, a fost un eșec. Teroristul sinucigaș n-a reușit să detoneze corect rucsacul cu explozibil pe care-l avea în spate (au și ei incompetenții lor), așa că a rezultat o mică deflagrație în care nicio persoană n-a fost rănită. Harfa e că o infanterie de 40 de primari PSD din Teleorman se afla în acel moment în Bruxelles, într-o așa-zisă vizită de lucru, la invitația europarlamentarului de Roșiorii de Vede, Viorica Dăncilă. Auzind de atentat, presa teleormăneană s-a speriat și a cășunat cu telefoanele pe bieții primari, care nu făceau altceva decât să „servească” masa într-un restaurant. Unul dintre primari a povestit pentru „Informația de Teleorman“ clipele de groază prin care a trecut delegația noastră. Conform acestuia, în orele de panică de după explozia din Gara Centrală, orice zgomot era asociat cu un atac terorist. La un moment dat, în restaurantul în care cinau primarii, un balon cu heliu s-a spart și toată lumea s-a îmbulzit către ușă. Un primar teleormănean a căzut, astfel, victimă terorii, prinzându-și mâna în ușă. Mai mulți primari au suferit zgârieturi, dar niciunul nu a solicitat intervenția ambulanței, întrucât nu terminaseră de „servit” masa. Harfa.ro transmite un mesaj de solidaritate: primari teleormăneni, să nu vă lăsați învinși de spaimă, căci asta le dă satisfacție teroriștilor! Trăiți viața frumos, ca și până acum, țineți-o numai în plocoane pe la Bruxelles, mâncați și beți, sfidând, astfel, această plagă care încearcă – dar nu va reuși! – să ne zdruncine valorile noastre europene!
  • Nu trece săptămâna fără un popă homosexual. Săptămâna trecută a fost Episcopul Hușilor – filmat când se hârjonea cu un seminarist, săptămâna asta e un popă-cântăreț de muzică populară, Cristian Pomohaci, care înghesuia un adolescent în mașină. Pomohaci a fost înregistrat audio de adolescent. „Când îmi arăți ciocanul?“, întreabă slujitorul Domnului. „Hai, arată-mi-l!“, insistă el, dar adolescentul se rușinează. Popa face apel la duhul Domnului pentru a-l convinge pe băiețandru: „Când te-am văzut așa mândru și orgolios, am vrut să renunț la tine. Apoi m-am gândit, «dar dacă Dumnezeu așteaptă, totuși să fac ceva pentru tine?»“. Ai dracu’ popi, la cât de mult le place ciocanul ai putea crede că au făcut Coaliția aia pentru familie numai ca să meargă pe la dezbateri televizate și să mai întâlnească pe-acolo homosexuali tineri cu care să se dueleze în idei, pentru ca mai apoi să se iubească nebunește prin autoturisme arhierești.http://www.youtube.com/watch?v=AOuYzJmfam4&feature=youtu.be
  • De la minunata televiziune botoșăneană Somax TV aflăm că în Botoșani există o stradă dotată, în urmă cu 30 de ani, cu șine de tramvai, dar pe care n-a circulat niciun tramvai până în ziua de azi. Ceaușescu le-a pus în asfalt, a venit Revoluția, s-a ales praful, și-acum primăria Botoșaniului n-are bani nici să le scoată de acolo. Șoferii își sparg băile de ulei în hârtoapele formate pe lângă șine, înjură democrația și strigă că era nu mai bine – era incredibil de bine pe vremea lui Ceaușescu. Și cu asta am cam rezumat istoria post-decembristă a României.
Una dintre tonetele cu kurtos calacs a fost asezată chiar lângă statuia lui Ștefan cel Mare. E clară treaba!
Una dintre tonetele cu kurtos calacs a fost asezată chiar lângă statuia lui Ștefan cel Mare. E clară treaba!
  • S-a umflat patriotismul în români de când a negociat PSD-ul cu UDMR-ul chestia aia cu vânzare Ardealului. Ziariștii de la cotidianul de mare calitate „Vestea“, din Piatra Neamț, s-au speriat atât de tare încât au început să vadă invazii maghiare la fiecare tonetă în care se vinde celebrul colac secuiesc, kurtos kalacs. „Ținutul Secuiesc, călare peste ziua orașului moldav Piatra Neamț“, titrează „Vestea“. Realitatea e următoarea: week-end-ul trecut au fost zilele orașului Piatra Neamț și, în cadrul bâlciului format în centrul orașului, au apărut și câteva chioșcuri iredentiste care presărau dezbinare între români și nucă pe colaci. Sfatul nostru pentru ziariștii moldavi este să stea cât se poate de liniștiți: poate că Ardealul ar vrea câte unii să-l ia, dar Moldova chiar n-o vrea nimeni.
  • Ca să vă dați seama cam care este nivelul presei locale din România, o publicație locală din Arad (newsarad.ro) a scris o știre despre faptul că un câine din localitate a sfâșiat două pisici. Pisici superbe, mai notează ziariștii arădeni. Măcar dacă îl sfâșiau pisicile pe câine, poate atunci mai mergea. Nu-i vedem deloc bine pe jurnaliștii de la newsarad.ro. Dacă trece Ion Cristoiu pe acolo, îi sfâșie de vii.
  • Un șofer de TIR aflat într-o avansată stare de comă alcoolică a fost la un pas să distrugă statuia lui Ștefan cel Mare și Sfânt din centrul Bacăului. Șoferul s-a oprit în bordura de la baza statuii, ridicată de autoritățile băcăuane tocmai pentru a preveni astfel de cazuri. TIR-istul transporta o uriașă cantitate de lapte de la Suceava la București. El s-a îmbătat atât de tare încât nu a mai nimerit centura ocolitoare a Bacăului, a intrat în oraș și s-a pierdut cu firea chiar în sensul giratoriu care-i dă târcoale lui Ștefan. Bărbatul a fost depistat cu 1,26 mg/l alcool pur în aer (practic, putea să scuipe flăcări). El a spus că a băut de supărare, întrucât s-a certat cu un membru al familiei sale, posibil femeia.click
  • Titlul săptămânii merge în Pipera, la ziarul de sinteză și analiză Click. Noi n-am înțeles nimic, e mai greu decât Capacitatea la română. Vă cerem să aflați (dacă vă merge mintea, desigur): a cui față a fost spartă, a cui mamă a fost certată, cine cu cine a făcut sex. (se acordă: 1 punct pentru complexitatea vocabularului, 1 punct pentru argumentația logică)
  • Un bărbat a fost înjunghiat în fese, ziua în amiaza mare, pe o terasă din centrul Devei. Cât de negru trebuie să-ți fie sufletul ca să te duci și să bagi cuțitul în fesele omului?!
  • La numai câteva săptămâni după ce primarul Buzăului a recunoscut public ceea ce se șoptea pe la toate colțurile țării, și anume că Buzăul este cel mai urât oraș din România, iată că un deputat de Buzău (Sorin Lazăr, PSD-ist ca lumea, condamnat definitiv pentru abuz în serviciu) invită comisia UNESCO să acorde Buzăului un loc pe lista celor mai frumoase locuri din lume. E vorba – e drept – de tot ținutul Buzăului, dar chiar și așa ne vine a râde. Și pentru că tot am ajuns la Buzău, salutăm prezența în oraș a unei turme de porci mistreți care cutreieră bulevardele, în lungi plimbări nocturne. Porcii preferă cu precădere străzile din jurul Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare Legumicolă. Un mare cercetător buzoian susține că porcii sunt atrași de napi, cartofii dulci dezvoltați la Stațiunea Legumicolă. Porcii simt mirosul de napi – spune cercetătorul – și de la 100 de kilometri depărtare și nu se mai pot opri până nu-și satisfac poftele. Vom solicita și opinia lui Petre Daea pe această temă.
  • Facebook-ul ne-a invadat săptămâna asta cu o serie de mesaje din care transpar prostia și incompetența care se află la baza acestui colos. „Să ne bucurăm de senzația minunată a razelor de soare pe obraji în timp ce ne plimbăm descuți prin iarbă“? Maria Grapini, dumneavoastră sunteți? V-ați luat un part-time la Facebook?
    collage
  • Un bărbat din comuna Săvinești (județul Dâmbovița) un suflet de o rară sensibilitate pentru animale – animale sălbatice – creștea în gospodăria sa doi lei. În îngrijea cum se pricepea mai bine și îi trata ca pe niște membri ai familiei, așa cum face orice interlop cu inimă mare. Dar poliția a descins și i-a luat leii din curte. Degeaba a plâns îndelung interlopul și degeaba a suspinat. Ba i-au mai făcut și dosar penal pentru deținere de animale sălbatice. Leii au fost duși la grădina zoologică din Târgoviște. Sperăm într-o revedere între interlop și leii săi, ca în clipurile acelea emoționante de pe youtube.

http://www.youtube.com/watch?v=SFWIkcaZBbQ&feature=youtu.be

  • Un titlu minunat ne-a atras din nou atenția înspre județul Teleorman: ŞOFERI TURNENI, DAŢI-I BĂTAIE, SINGURUL RADAR AL POLIŢIEI DIN TURNU MĂGURELE S-A FĂRÂMAT! Radarul a fost trimis la București, la reparații capitale. Până atunci… blană prin Turnu Măgurele.
  • Ziariștii de la ziarul „Ceahlăul“, din Piatra Neamț au scris – sperăm că la beție – un articol care poartă următorul titlu: „Copiii cu deficiențe au demonstrat că pot fi utili!“. Ca și cum titlul nu era suficient, în articol s-a mai strecurat fraza „S-a reușit schimbarea unei paradigme conform căreia copiii cu deficiențe sunt inutili“. Fraților de la „Ceahlăul“, duceți-vă acasă, spălați-vă pe ochi și veniți mâine.
  • Harfa.ro deplânge retragerea de pe internet a reclamei KFC realizată la Turnul Chindiei din Târgoviște. Au scos-o bieții nemți după ce s-au pus târgoviștenii pe jelit, de parcă n-a mai văzut lumea un pitic în p… goală care sare într-o găleată de KFC. Nu știm ce părere aveți dumneavoastră despre caz, dar noi n-am mai văzut ceva mai comic în Târgoviște de astă iarnă, când a fost mitingul PSD de susținere pentru Guvernului Grindeanu. Și ca să vedeți că mai există un Dumnezeu deasupra, tot la Târgoviște o icoană dintr-o biserică a început să plângă în ziua Moțiunii. Preotul paroh spune că icoana, care o înfățișează pe Sfânta Parascheva, a început să plângă miercuri, la ora 14.30. A plâns mult, a fost devastată. În rest, mai plânge așa, când și când, dar repede își vine în fire. Până la urmă… n-are rost să plângă. O să fie bine, găsește domnul Dragnea pe cineva, un om cumsecade.

Hai, nu mai plânge, lasă!

Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să