Imaginea-simbol a acestor alegeri: în timp ce trei sferturi de țară se pișă pe el de vot, un tânăr fără mâini votează cu dinții
VOINȚĂ! E bine la căldurică, români? Ce faceți, vă uitați la filme, mâncați fripturi, consumați alcool? Stați în casă, dă-o dracului de țară! Numai proștii se duc la vot! La ora redactării acestui articol (șase jumate după-amiaza), 65 % din populația cu drept de vot se cacă în ea de democrație și ignoră cu nonșalanță alegerile parlamentare. Și pentru ca rușinea care cade asupra lor să fie și mai mare, de la Buzău ne parvine o imagine-simbol a acestor alegeri: Paul Danciu, un tânăr de 33 de ani rămas fără mâini în urma unui accident, s-a prezentat cu demnitate la urne. El a refuzat să primească ajutor din partea personalului aflat în secția de votare și a introdus singur buletinul în urnă, ținându-l în dinți, după cum se poate vedea în excelenta fotografie realizată de reporterii “Libertatea”. Provenit dintr-o familie modestă, Paul Danciu este și orfan de părinți. “Astăzi am vrut neapărat să merg la vot chiar dacă știu că lumea o să râdă de mine”, a declarat tânărul buzoian la ieșirea de la urne. Harfa.ro se înclină până la pământ în fața acestui cetățean: nu de tine trebuie să râdă lumea, Paulică, ci de proștii care stau în casă și se scarpină în cur în timp ce tu ții cu dinții de democrație. Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de pe pagina noastră de Facebook.