Lungul drum spre normalitate: resuscitarea unei secții de terapie intensivă pentru copii

În rapoartele care monitorizează mortalitatea infantilă, România este mereu pe primele locuri în Uniunea Europeană. Din 1.000 de copii care se nasc la noi în țară, șase își pierd viața înainte să împlinească un an. Medicii din secțiile de neonatologie și de terapie intensivă pentru nou-născuți și părinții bebelușilor cu probleme grave se lovesc de zeci de ani de aceeași replică: „Nu mai sunt locuri”. Patru cuvinte care, în unele cazuri, fac diferența între viață și moarte.

De la începutul acestui an, nou-născuții cu probleme de sănătate din zona de sud-est a României sunt îngrijiți într-o secție modernă, refăcută de la zero și dotată cu cele mai performante echipamente medicale. Este vorba de secția de neonatologie a Spitalului Județean Constanța, care nu mai fusese renovată din 1968, anul în care a fost construită. 

Totodată, capacitatea secției a crescut de la 8, la 22 de locuri, deoarece în trecut s-a întâmplat frecvent să nu existe suficiente paturi pentru copiii care aveau nevoie de un loc la terapie intensivă. „Am fost nevoiți să refuzăm internarea unor copii pentru că nu erau locuri. Copii cu care nu știm ce s-a întâmplat…”, ne-a povestit medicul Monica Surdu, neonatolog la spitalul din Constanța. 

Am mers de mai multe ori la Constanța să surprindem felul în care secția de neonatologie s-a transformat radical, datorită unui efort comun făcut de trei ONG-uri: Fundația Vodafone, Dăruiește aripi și Inima Copiilor. Cele trei organizații au investit, în total, două milioane de euro, iar Consiliul Județean Constanța a finanțat achiziția de echipamente.

Acest material a fost realizat cu sprijinul Fundației Vodafone România

Cele mai recente

OUTSIDER POLITIC #15. Sorin Costreie: „Una-două, copiii scot cuțitul. Avem un caz pe zi de violență în școli”

În ultimul deceniu, Educația a fost condusă de „ministrul-genunche”, apoi de „ministrul-pamblică”, a preluat ștafeta „ministrul-pepsiglas”, iar de curând și-a încheiat mandatul și un ministru-cabotin, amator de versuri infantile despre văcuță și inteligență artificială.

Acum avem un ministru cu studii la universități de prestigiu, profesor de filosofia limbajului. Dar în ce măsură va deprinde și limbajul politic, predat de golănași cu studii la școala vieții, altfel spus, colegii săi de guvern?

Recorder