Pentru că i-a expirat ITP-ul pe drum, un bucureștean trăiește de un an în mașină, la Fetești

STIL DE VIAȚĂ. Constantin Abas, un bucureștean de 57 de ani, își duce zilele în duba proprietate personală, parcată sub podul CFR de la Fetești. El este fericit. Aventura lui Constantin Abas (om necăsătorit și fără copii) începe în urmă cu 7 ani, când vinde apartamentul cu trei camere pe care-l moștenise de la părinți și investește banii într-o autoutilitară Renault Master. Se urcă în dubă și începe să călătorească prin Europa Centrală și de Est. Ajunge până la Viena. Trec anii, iar 2015 îl găsește pe la Fetești. Abas constată că i-a expirat ITP-ul și nu mai are bani pentru o nouă inspecție tehnică a mașinii. Dacă i-ar fi expirat ITP-ul la Viena, probabil că ar fi rămas pe-acolo. Pentru că i-a expirat la Fetești, nu poate decât să parcheze sub podul CFR de la periferia orașului ialomițean și să-și vadă mai departe de viață. Vreme de un an, Constantin Abas stă în dubă și așteaptă să se întâmple ceva. Nu se întâmplă nimic. Până când… În urmă cu câteva zile, Abas este vizitat de o ceată de ziariști ialomițeni. El devine imediat eroul romantic, sătul de agitația Bucureștiului și avid de experiențe inedite în Bărăgan. Din păcate, însă, Abas este un om normal. “Dimineaţa mă trezesc, beau o cafea şi fumez o țigară”, își începe el povestea. Este întrebat de pasiuni, hobby-uri. Bărbatul a făcut Tonitza la seral și scoate din dubă un caiet cu desene în creion. În general portrete (Măruță, Adrian Copilul Minune, Irinel Columbeanu băut) și nuduri fără o identitate anume. „Desenez, dar numai dimineața când sunt odihnit. După amiaza nu mă pot concentra, așa că în această perioadă a zilei citesc”, declară el pentru guraialomitei.com http://www.youtube.com/watch?v=Yv_fKtf5Hrw „Fac ce-mi place și sunt rezistent” Pe dubă zice că a dat 18.000 de euro. La cumpărare, singurul criteriu al lui Abas a fost: „să fie înaltă, să pot să stau în picioare în ea, să nu mă cocoșez”. În dubă are pat și dulapuri. Gătește la butelie și strânge apă de ploaie pentru igiena persoanlă. El spune că face duș în fiecare zi cu apă de ploaie. Iarna, când sunt cele mai năprasnice geruri, Abas își face un cort de nailon pe care îl montează pe pat și astfel se poate odihni liniștit: „Mă încălzesc cu propria respirație. Se face cald în cort. Asta este, sunt rezistent și fac ce-mi place”, încheie Abas, senin. Harfa.ro este de acord cu stilul de viață al lui Constantin Abas și îi pune pe frunte ștampila „om cu harfă”. Cititorii acestui text sunt rugați, totuși, să nu distribuie articolul pe Facebook, pentru a nu da un rău exemplu corporatiștilor care nu mai știu ce să facă cu viețile lor.

Cele mai recente

OUTSIDER POLITIC #12. Florin Manole: La Mykonos, ne-am întâlnit cu oameni de afaceri din SUA

Timp de cinci luni, PSD l-a acuzat pe Ilie Bolojan că se ține de scaun. Iar când Bolojan a cedat și a anunțat că votează Guvernul Niculescu, PSD tot n-a fost mulțumit: i-a cerut lui Ilie să rămână la prăvălie. De fapt, Sorin Grindeanu se teme să nu deconteze singur la următoarele alegeri, cu atât mai mult cu cât electoratul PSD zboară către AUR cu viteza unui avion privat care se îndreaptă spre Mykonos. Dacă tot am pomenit de Mykonos, am ales un invitat cu expertiză în insulele grecești: Petre Florin Manole, fost și viitor ministru al Muncii.

OUTSIDER POLITIC #11. CTP: „Nicușor Dan a trecut în spatele țevilor de pușcă din decembrie 1989”

Se împlinesc 30 de ani de când gazetarul Cristian Tudor Popescu scria „Rictusul bolșevic“, un editorial care avea să contribuie la schimbare, deci la alegerea lui Emil Constantinescu ca președinte. Acum, avem un președinte care-i ține partea unui șef de serviciu secret. În acest timp, ura din societate a atins un nou prag sinistru: apostolii lui Călin Georgescu i-au cântat veșnica pomenire lui Cristian Tudor Popescu. Oare ce mai urmează?

Recorder