În timp ce Guvernul vinde dozele de vaccin, cu ochii pe raportările tot mai încurajatoare de la ora 13.00, la celălalt capăt al continentului virusul se upgradează. De la Alpha a ajuns, în câteva luni, la Delta, cea mai contagioasă formă de până acum. Și nu se oprește aici.

În Marea Britanie n-a fost nevoie decât de două săptămâni ca numărul cazurilor noi să explodeze. Apoi, ca într-un schimb de ilustrate, primele vacanțe au început să poarte noua tulpină prin toată Europa. Portugalia și-a izolat capitala, Grecia testează din nou turiștii la graniță, iar politicienii germani își avertizează cetățenii că ignorarea variantei Delta ar fi o gravă eroare. Vestul își face deja planuri pentru a treia doză de vaccin, în toamnă.

Contrar previziunilor optimiste de acum câteva luni, România e azi o țară cu 10 milioane de nevaccinați, complet descoperiți în fața oricărei tulpini de coronavirus. Putem evita oare o nouă criză sanitară în toamnă?

În ultimul episod On the Record din sezonul al treilea, încercăm să înțelegem dimensiunea acestei noi amenințări cu Octavian Voiculescu, doctor în neuroștiințe și cercetător la Universitatea Cambridge.

FOTO: Andreea Alexandru/Mediafax

On the Record este un podcast săptămânal produs de Recorder și susținut de Banca Transilvania. Partener: Aqua Carpatica. Ne găsești pe toate aplicațiile importante: Apple Podcasts | Google Podcasts | Spotify. Avem și un cont dedicat deYouTube.

Cele mai recente

OUTSIDER POLITIC #15. Sorin Costreie: „Una-două, copiii scot cuțitul. Avem un caz pe zi de violență în școli”

În ultimul deceniu, Educația a fost condusă de „ministrul-genunche”, apoi de „ministrul-pamblică”, a preluat ștafeta „ministrul-pepsiglas”, iar de curând și-a încheiat mandatul și un ministru-cabotin, amator de versuri infantile despre văcuță și inteligență artificială.

Acum avem un ministru cu studii la universități de prestigiu, profesor de filosofia limbajului. Dar în ce măsură va deprinde și limbajul politic, predat de golănași cu studii la școala vieții, altfel spus, colegii săi de guvern?

Recorder