După luni de neliniște în fața amenițării COVID-19, omenirea a primit zilele acestea un motiv real de speranță: un vaccin care să ofere protecție cel puțin în fața formelor grave ale bolii.

Compania farmaceutică americană Pfizer a anunțat că e la un pas de a obține, până la finalul lunii, aprobările internaționale pentru primul vaccin anti-COVID. Un vaccin care nu doar că are efect, ci și o eficacitate de 90% în testele clinice de până acum.

În spatele acestei reușite anunțate de Pfizer stă, însă, o companie germană de biotehnologie cu o întreagă echipă de cercetători. Fondatorii BioNTech și cei care au gândit platforma pe care a fost creat noul vaccin sunt de câteva zile nu numai sub lumina reflectoarelor din întreaga lume, ci și sub protecția serviciilor secrete germane.

Stabilită la München, Crina Petec-Călin e doctor în biochimie și cercetător și a urmărit atent acest vaccin-candidat, așa cum se numește el până la aprobare.

Până la primul miliard de doze promis de Pfizer și BioNtech pentru anul viitor, Crina Petec-Călin ne spune povestea primului vaccin anti-COVID, cum a ajuns la rezultate nesperate în mai puțin de un an și cum acționează el odată injectat.

On the Record este un podcast săptămânal produs de Recorder și susținut de Banca Transilvania. Ne găsești pe toate aplicațiile importante: Apple Podcasts | Google Podcasts | Spotify. Avem și un cont dedicat de YouTube.

Cele mai recente

OUTSIDER POLITIC #15. Sorin Costreie: „Una-două, copiii scot cuțitul. Avem un caz pe zi de violență în școli”

În ultimul deceniu, Educația a fost condusă de „ministrul-genunche”, apoi de „ministrul-pamblică”, a preluat ștafeta „ministrul-pepsiglas”, iar de curând și-a încheiat mandatul și un ministru-cabotin, amator de versuri infantile despre văcuță și inteligență artificială.

Acum avem un ministru cu studii la universități de prestigiu, profesor de filosofia limbajului. Dar în ce măsură va deprinde și limbajul politic, predat de golănași cu studii la școala vieții, altfel spus, colegii săi de guvern?

Recorder