Preafericitul Daniel și Preamilostiva Gabriela

Patriarhul Daniel (Întâiul Stătător al Bisericii Ortodoxe Române), Gabriela Firea (primarul general al Capitalei) şi Gabriel Mutu (primarul Sectorului 6) au inaugurat, marți dimineață, Centrul multifuncţional de sănătate „Sfântul Nectarie“, unitate medicală care se adresează în special persoanelor cu risc de marginalizare socială. Dotarea centrului a costat aproximativ un milion de lei.

După ce a fost primit cu pâine și sare de câțiva copii bine instruiți, Preafericitul a oficiat o slujbă de sfinţire a noului centru medical. A spus rugăciuni, a împărțit binecuvântări și a miruit pereţii unităţii medicale folosindu-se de un trafalet tricolor (tijă de sfințire, în termeni religioși).

Profitând de acest prilej, Patriarhul Daniel a decorat-o, la finalul ceremoniei, pe primarul general Gabriela Firea, o apropiată a Bisericii (anul acesta Primăria Capitalei a alocat 4,5 milioane de euro pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului). Astfel, Gabriela Firea a primit din mâna Prefericitului Ordinul Crucea „Maria Brâncoveanu“, în timp ce primarul sectorului 6, Gabriel Mutu, a luat și el ordinul „Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena“.

La plecare, Patriarhul Bisericii și primarul Capitalei s-au întreținut cordial despre starea vremii și despre starea lucrărilor de pe șantierul mult așteptatei catedrale. Vremea ținea cu noi, se lucrează în trei schimburi, e foarte bine.

Cele mai recente

OUTSIDER POLITIC #9. Siegfried Mureșan: „PSD se teme de reforme și de anticipate. De una sigur nu scapă”

Președintele Nicușor Dan s-a apucat să rezolve ecuația politică restantă. Și, la fel ca la olimpiadele de matematică, mai întâi și-a luat un timp de gândire: trei luni. Iar când toată suflarea politică aștepta o soluție ingenioasă, un șah politic în mai multe dimensiuni, Nicușor Dan a scos din plic un nume lăsat peste vară la macerat: Siegfried Mureșan.

Recorder