Protestul medicilor tineri care n-au plecat încă din România: „Dar pacienții de ce nu ies cu noi în stradă?“

Cea mai pe bune dezbatere pe tema sistemului medical din România s-a petrecut duminică seară, în fața Ministerului Sănătății. 50 de tineri, medici rezidenți sau studenți în ultimii ani la Medicină, au venit să protesteze față de creșterea mincinoasă a salariilor (de fapt au crescut în tandem cu numărul orelor de muncă). Oamenii în mâinile cărora ne punem viața cer să li se dea și în 2018 bonuri de masă, vor să nu strângă din dinți când își cumpără o pereche de adidași, vor ca gărzile să fie plătite, vor ca în timpul gărzilor chiar să învețe câte ceva, nu să le spună profesorul înainte de culcare „Mă trezești numai dacă intră cineva în stop“, vor un program de muncă care să nu-i oblige să stea câte 30 de ore fără pauză în spital.

Protestul a fost unul tăcut. Nu s-a scandat nimic. S-a stat așa, pe cafele și țigări, și s-a vorbit. Iar jandarmii, simțind pericolul pe care-l reprezintă tinerii medici, i-au închis într-un țarc, cu garduri de fier.

S-au atins teme dureroase, cum ar fi metodele învechite după care sunt obligați să învețe în școala românească de medicină. Mulți dintre ei veniseră la protest direct de la examenul de rezidențiat, unde testele au fost corectate după grile greșite, iar recorectarea lucrărilor lasă acum loc pentru multe suspiciuni. Toate aceste piedici, toate defecțiunile sistemului îi fac pe mulți dintre tinerii din țarc să înceapă cursuri intensive de norvegiană, franceză, germană.

„Te gândești să pleci?“

„Nu neg“

Ce-i mai ține aici? Comoditatea, familiile, poate un pic de dragoste de țară și de oamenii din ea. La finalul protestului, o tânără a întrebat: „Dar unde sunt pacienții, de ce nu sunt niciodată alături de noi?“. „Pentru că s-au săturat să fie tratați ca ultimul jeg“, a răspuns cineva. Există speranță.