România meseriaşă. De ce se înscriu femeile la şcoala de tractorişti
Într-un moment în care agricultura poate relansa economia României, ne dăm seama că până şi succesul ne ia pe nepregătite: nu avem muncitori calificaţi, liceele agricole sunt pe cale de dispariţie, iar fermierii se plâng că nu găsesc nici măcar oameni care să manevreze un tractor sau o semănătoare. Pentru a suplini criza forţei de muncă, fermierii îşi trimit angajaţii la cursuri de calificare private şi, uneori, se duc chiar ei să înveţe cum să-şi manevreze utilajele agricole. Meseria de tractorist a ajuns să fie una dintre cele mai solicitate în domeniu, iar printre cei care învaţă cum să conducă pe brazdă se află şi destule femei.
Ramona Elena Ţelinoiu (foto) are 27 de ani şi vrea să devină tractoristă. Au atras-o tractoarele de când se ştie. Modelul ei preferat e Fendt 1050 Vario, un tractor nemţesc care îi place atât de mult încât s-a gândit să şi-l tatueze pe braţ. De câteva săptămâni, s-a înscris la un curs de calificare pentru meseria de tractorist agricol şi e convinsă că şi-a găsit vocaţia. Pasiunea pentru agricultură şi perspectiva unui salariu care poate ajunge până la 5.000 de lei lunar au determinat-o să înveţe o meserie de care majoritatea tinerilor au ales să fugă în ultimii 27 de ani.
Grânarul fără tractoriști
Dacă în comunism, când României i se spunea „grânarul Europei“, iar holdele ţării străluceau în soare, meseria de tractorist era una dintre cele mai lăudate de partid şi de stat, după Revoluţie, percepţia despre cei care lucrează în agricultură s-a schimbat: tractoristul a fost văzut mai degrabă ca un personaj necioplit din folclor decât ca un meseriaş respectabil. Deşi, în 1997, în România încă mai erau 238 de licee agricole, în 2008, numărul lor a ajuns la 22. Închiderea şcolilor agricole, devenite neatractive pentru absolvenţii de gimnaziu, a creat însă un gol imens în piaţa muncii din România. Rezultatul se vede acum în statistici: din totalul de forţă de muncă din agricultura românească, doar 15% este salariată, în timp ce 2 milioane de români lucrează, la graniţa cu sărăcia, în agricultura de subzistenţă. Astfel, 90% din exploataţiile agricole sunt terenuri mici, între 1 şi 50 de hectare, şi reprezintă doar 28% din suprafaţa agricolă.
În lipsa unor politici care să vină în sprijinul micilor fermieri, cei mai mulţi dintre românii care şi-au luat pământurile înapoi în anii ’90 n-au reuşit, pe cont propriu, să ţină pasul cu avansul tehnologic din agricultură şi au rămas să le muncească exact aşa cum o făceau şi în urmă cu jumătate de secol. Copiii lor, mutaţi de comunişti în cartierele muncitoreşti ale marilor oraşe, nici n-au vrut să mai audă de lucrul la câmp şi s-au străduit să le transmită aceleaşi valori şi copiilor lor.
În aceste condiţii, inginerii agronomi cu experienţă, şoferii şi tractoriştii au ajuns pe cale de dispariţie. Mulţi au plecat în străinătate, iar cei care au rămas la noi muncesc, în vârf de sezon, din zorii zilei până noaptea. Aşa că mediul privat a preluat legătura. Deşi încă se pot număra pe degete, cursurile de tractorişti şi combainieri au început să fie tot mai aglomerate. La Ştefăneşti, lângă Capitală, zeci de tineri învaţă mecanică agricolă, sperând la salarii chiar de 2.500 de euro pe lună în timpul campaniilor agricole. În fiecare an, de pe băncile şcolii organizate de Agromec Ştefăneşti ies trei generaţii de tractorişti şi combainieri. Printre aceştia se numără destule femei, gata să ignore prejeudecăţile legate de munca de tractorist.
„Te sui pe tractor, dai o cheie și muncești liniștită”
Ramona Elena Ţelinoiu vorbeşte despre meseria pe care o învaţă la Ştefăneşti cu împlinirea omului care şi-a găsit rostul în viaţă. A fost şi ospătar, şi croitorească, dar spune că agricultura a pasionat-o dintotdeauna. Când era mică, în gospodăria părinţilor din satul Poenari, judeţul Argeş, era prima la muncile câmpului. Era fascinată de vecinul ei, pe care-l vedea şurubărind pe sub tractor.
Povesteşte că atât de mult îi plăcea să ajute la câmp încât, dacă nu era chemată, le înţepa muncitorilor cauciurile tractorului şi le sabota întreaga zi de lucru. În ciuda pasiunii sale, părinţii au îndemnat-o pe Ramona către un liceu teoretic, la profilul matematică-informatică. Şi-au zis că fiica lor nu trebuie să mai cunoască viaţa grea de agricultor. Dar, după mai mulţi ani în care a fost dezamăgită de locurile sale de muncă, dragostea Ramonei pentru agricultură a adus-o, în cele din urmă, la cursurile de tractorist. „Ca femeie, decât să lucrezi într-o croitorie, unde eşti obligată să stai opt ore pe scaun şi unde ţipă şefii la tine, e mai uşor să te sui frumos pe tractor: dai cheie, te duci liniştită şi-ţi faci meseria, nu te stresează nimeni”, spune Ramona Țelinoiu.
Motivantă a fost şi perspectiva unui salariu bun, dar cel mai tare a atras-o ideea de a-și câștiga existența lucrând într-un domeniu care îi place. „Sunt multe locuri de muncă oferite în baza acestei calificări, şi în România, şi afară. E meserie bănoasă, iar acum totul se face computerizat, de la arături, semănat şi treierat, până la cosit şi balotat, aşa că şi femeile se pot descurca să fie tractorişti. Agricultura s-a schimbat şi chiar e o oportunitate de a-ţi face un viitor“, crede Ramona.
Monica Soare, coordonatoarea cursurilor de calificare, spune că meseria de tractorist a devenit tot mai căutată pe măsură ce agricultura românească a intrat într-o etapă a mecanizării. „Vom vedea din ce în ce mai multe persoane care se vor îndrepta către acest domeniu, pentru că există încă mult loc în piaţă. Fermierii mari caută mereu forţă de muncă, iar micii fermieri încep să caute soluţii pentru terenurile agricole încă neexploatate“. În prezent, la cursurile de la Ştefăneşti, cei mai mulţi participanţi vin din regiunile apropiate de Capitală, însă există cursanţi şi din judeţe ca Brăila, Galaţi sau Gorj.
„Nu mă deranjează să fiu numită țărancă sau tractoristă”
Oana Daniela Călăraşu (foto) are 31 de ani și e o prezență aparte printre cei care au venit să învețe meseria de tractorist. Nu doar pentru că e femeie, ci pentru că are studii superioare și o meserie din care își câștigă existența stând la birou. A venit mai întâi la şcoala de şoferi categoria TR, cu gândul că va conduce tractorul bunicului său. Oana administrează o suprafaţă mică de teren în localitatea Ileana din judeţul Călăraşi. E o afacere de familie, cultivă grâu, porumb, floarea soarelui şi rapiţă. Pentru că găseşte cu greu oameni care să o ajute la muncile câmpului şi pentru a economisi banii cu care i-ar plăti pe muncitori, a hotărât să-nveţe singură cum să folosească utilajele agricole. „Nu mă deranjează să fiu numită ţărancă sau tractoristă. De fapt, pentru mine e o provocare. E pasiunea pe care mi-a transmis-o bunicul meu și pe care vreau să o duc mai departe“.
Când nu face agricultură, Oana e consultant în carieră la Universitatea Politehnică din Bucureşti. După ce a făcut o facultate şi două masterate, şi-a dat însă seama că poate câştiga bine şi din agricultură, aşa că a decis să continue afacerea începută de bunicul său: „Agricultura a ajuns astăzi un domeniu în care chiar poţi să te dezvolţi, având în vedere investiţiile şi utilajele din ce în ce mai performante. Dacă ştii cum să faci bani, chiar poţi. Aşa că, dincolo de a-i vedea pe bărbaţii din familia noastră că lucrează, am vrut să-mi demonstrez că şi eu mă descurc într-o astfel de meserie“. S-a hotărât să ignore prejudecăţile despre tractorişti şi să acorde o şansă şi acestei vocaţii. Iar pe lângă ambiţia de a arăta că şi o femeie poate fi tractorist profesionist, cursurile o vor putea ajuta şi la punctajul unui dosar pentru fonduri europene.
Salariul de tractorist, cât cel de corporatist
Dacă înainte de ’89 nu exista judeţ fără liceu agricol, astăzi locurile unde se poate învăţa meseria de tractorist se pot număra pe degete. Totuşi, rămâne una dintre cele mai căutate din agricultură, dar şi printre cele mai bine plătite. Salariile de tractorist au ajuns la nivel de multinaţională, însă fermierii se plâng că găsesc din ce în ce mai greu muncitori calificaţi. Reprezentanţii asociaţiilor agricole susţin că satele româneşti s-au umplut de pensionari pe caz de boală, care stau degeaba, iar şcolile sunt incapabile să mai dezvolte vocaţii profesionale. Din anul 2010, numărul angajaţilor în agricultură a scăzut cu peste 21%. Astfel, România rămâne una dintre ţările europene cu cel mai ridicat potenţial în sectorul agricol, având a şasea cea mai mare suprafaţă agicolă din UE, dar cu cel mai scăzut randament al producţiei.
E tot mai evident că aceste statistici nu se pot îmbunătăți fără o schimbare de mentalitate care să-i facă pe cât mai mulți tineri să se îndrepte și către meserii de care e nevoie în agricultură. Consultant în carieră, mic fermier și viitor tractorist, Oana Călărașu înțelege cel mai bine această nevoie: „Înțeleg că există tentația de a arde etape și de a aspira la poziții înalte în carieră. Dar nu cred că o diplomă pe care scrie doctor în ceva e atât de valoroasă dacă tu nu faci lucrul ăla cu pasiune. Tinerii trebuie să înțeleagă că nu are importanţă dacă eşti tractorist sau doctor docent. Important e ca, atunci când stai în pătrăţica ta, să ştii că ai făcut perfect tot ceea ce-a ţinut de tine”.
Acest articol face parte din campania „România Meseriașă”, proiect realizat cu sprijinul OMV Petrom. Prin programul cu același nume, OMV Petrom susține învățământul profesional din România: își propune să aducă în prim plan importanța meseriilor în dezvoltarea țării noastre și să găsească soluții pentru educația viitorilor meseriași.
