Singur împotriva mafiei lemnului

Dintre toate regiunile montane ale țării, zona Maramureșului e cea în care meseria de silvicultor a devenit cea mai periculoasă. În ultimii ani, trei pădurari au fost omorâți și alte câteva zeci au fost răniți în urma unor agresiuni ale hoților de lemn.

Forța pe care mafia lemnului o are în zonă trece chiar și peste legile speciale care ar trebui să vegheze asupra ariilor protejate. După zeci de ani în care tăierile ilegale au devenit o normalitate și au creat un sistem piramidal care profită de lemnul scos din pădure, Parcul Natural Munții Maramureșului arată astăzi ca un deșert: cu versanți întregi pe care s-a tăiat fără niciun control și unde au rămas doar cioatele arborilor de odinioară.

În urmă cu un an și jumătate, un brigadier silvic proaspăt detașat într-un district din această zonă a început să aplice legile care până atunci fuseseră ocolite. Drept răspuns, patronii firmelor de exploatare, localnicii și colegii brigadierului s-au aliat împotriva acestuia și au declanșat o adevărată revoltă.

Recorder a mers în Maramureș să afle povestea brigadierului Florin Tăut și să arate ce se întâmplă atunci când furtul de lemn este îmbrățișat de o întreagă comunitate.

SUSȚINE PROIECTUL RECORDER
DONEAZĂ PENTRU JURNALISM
Conținutul nostru este gratuit, însă n-ar fi posibil fără oameni care plătesc pentru el. Salariile jurnaliștilor, deplasările în țară și toate celelalte cheltuieli necesare pentru funcționarea unei redacții sunt susținute din donațiile cititorilor. Contribuie și tu!
Cele mai recente