Stăpânii oilor

Deschiderea târgului agricol INDAGRA 2017 a fost, pentru politicieni, încă o ocazie de a face fotografii pentru a câștiga simpatia alegătorilor. De la preşedintele Klaus Iohannis până la liderul PSD Liviu Dragnea, aceştia s-au plimbat printre standurile fermierilor şi au încercat să-şi asume recolta unui an agricol bogat: au degustat produse tradiţionale, au tăiat panglici, au probat căciuli de astrahan şi chiar s-au aplecat să mângâie oile din staule.

Oile au stat cuminţi şi i-au privit pe politicieni cu nişte ochi mari şi nedumeriţi, însă ciobanii şi-au ieşit din fire când i-au văzut pe mai marii României veniţi să câştige capital politic de pe urma muncii lor. „Vor să dezbine ciobănia, să bage rânca-ntre noi. Mergem până în pânzele albe, ne-au tâlhărit”, au strigat oierii în faţa camerelor. Numai că, atunci când s-au văzut faţă în faţă cu oamenii politici, ciobanii s-au înmuiat şi au lăsat la o parte supărarea în schimbul unor promisiuni aruncate peste umăr.

În final, s-au cântat melodii populare, s-a băut ţuică de prună şi s-au spus poveşti despre oaie. Oaia, această statuie vie care ne ajută uităm de supărări, deficit bugetar şi alte probleme trecătoare.

Cele mai recente

PODCAST. Rezolvă interzicerea rețelelor de socializare problemele tinerilor?

Dincolo de problema rețelelor de socializare, Răzvan și Vlad vă propun o analiză care să ofere o înțelegere aprofundată a generației Z (cei născuți în perioada 1997-2012), din care fac și ei parte. Așadar, întrebarea de la care pornește acest episod este: „Rezolvă interzicerea rețelelor de socializare problemele tinerilor din România?”