00:00 Intro
00:53 Călin Georgescu, aproape să plece acasă
02:43 Nereguli la examenul de medic specialist
05:54 Guvernul Niculescu: PSD forțează
07:29 „Odiseea Kimberly”, la final
09:09 Germania: drone pe încă un aeroport
10:12 Noi atacuri cu drone în Marea Neagră
11:15 Permisele auto: dosar penal în Ilfov
11:49 În fugă spre recesiune
Călin Georgescu, înapoi acasă
Arestat preventiv la sfârșitul lunii trecute într-un dosar de înșelăciune, Călin Georgescu are pentru a doua oară câștig de cauză la Tribunalul București. Instanța a admis cererea fostului candidat la preziedențiale de a-l plasa, în schimb, în arest la domiciliu pentru treizeci de zile.
Cum decizia nu e definitivă și nici executorie, el va mai rămâne pentru o vreme în Arestul Central al Poliției Capitalei – locul în care, de pe 29 septembrie încoace, susținătorii lui s-au strîns aproape zilnic pentru a-i cere eliberarea.
Procurorii DIICOT, care au făcut mai multe percheziții informatice în ultimele zile în acest dosar, vor contesta decizia Tribunalului București. Potrivit ei, fostul candidat nu are voie să ia legătura cu reclamantul și cu alte părți din dosar, dar e obligat „să comunice periodic informații despre mijloacele de existență”. Sursele sale de venit și cele care îi finanțează stilul de viață sunt și acum învăluite în mister.
Decizia Tribunalului București a fost luată de magistratul Vlad Andriescu – acesta mai respinsese o dată, pe 22 septembrie, cererea DIICOT de arestare preventivă. Georgescu a fost, totuși, încarcerat pentru că procurorii au făcut recurs, cu succes, la Curtea de Apel București. Judecătorul Andriescu a instrumentat și un dosar penal pentru abuz în serviciu al lui Dan Dungaciu, ajuns ulterior numărul 2 în partidul AUR.
Timp de peste un an, magistratul nu și-a motivat soluția prin care invalidase administrarea probelor și actele de urmărire penală: pe parcursul acelei perioade, fapta judecată s-a prescris. Georgescu e bănuit de DIICOT că ar fi înșelat cu peste 1.000.000 de euro un om de afaceri din Buzău – o parte a banilor ar fi ajuns apoi în conturile campaniei sale din 2024. Fostul candidat mai este cercetat pentru complicitate la o presupusă tentativă de lovitură de stat, după primul tur al alegerilor din acel an, dar și pentru activități și propagandă fasciste și legionare.
Nereguli la examenul de medic specialist
Nereguli grave sunt reclamate după concursul de specialitate în Medicină, practic ultimul prag pe care un absolvent trebuie să-l mai treacă pentru a ajunge medic. Zeci de medici rezidenți reclamă erori de evaluare și organizare. Între altele acuză că nu au avut parte de cerințe clare.
De pildă, o candidată care vrea să obțină titlul de medic cardiolog susține că multe informatii corecte din punct de vedere medical nu au fost punctate întrucat nu figurau în barem. În București au picat proba scrisă mai mult de jumătate dintre rezidenți. Procente similare au fost înregistrate și în Cluj, Iași sau Târgu Mureș.
Viitorii medici specialiști mai spun că spre deosebire de alți ani, concursul ar fi fost mai puțin transparent: dacă în trecut subiectele erau extrase chiar în sala de concurs în fața candidaților, anul acesta subiectele au fost elaborate de o comisie națională.
Iată mărturia anonimă a unei participante la examen:
„Nu s-a ținut cont de transparența care era anunțată în elaborarea subiectelor, nu s-a extras public un anumit capitol. La ultima sesiune din primăvară au avut subiecte la nivel local, se extrăgea transparent în sala de concurs câte un bilețel și subiectele erau făcute pe loc de către membrii comisiei locale.
Subiectele au omis teme mari din cardiologie, nu am avut infarct miocardic, disecție de aortă. În schimb, am avut subiecte care nu prea se întâlnesc în practica clinică. Pe lângă acestea, baremul a fost neconcordant cu cerința subiectului. Nimeni dintre candidați nu a reușit să obțină nota maximă la nivel național, promovabilitatea este sub 50%.
Sunt spitale de top din București, în cardiologie, unde niciun candidat nu a reușit să promoveze nota 7. Sau au promovat maxim 1-2 persoane, în condițiile în care majoritatea au examenul european promovat.
Solicităm comisiei centrale niște explicații pentru acest dezastru fără precedent. Am depus contestații și memorandum la Ministerul Sănătății, în speranța că se vor lua anumite măsuri și se va repeta proba scrisă a examenului astfel încât să fie echitabil pentru toată lumea”, a spus medicul rezident.
Ministerul Sănătății anunțase că regulile pentru acest examen au fost schimbate: mai exact, a fost pentru prima dată când candidații au avut parte de subiecte unice la nivel național pentru fiecare specialitate.
Dacă unii rezidenți ceruseră recorectarea lucrărilor, alții susțin că examenul ar trebui anulat și reluat de la zero. Aproape 4.000 de candidați s-au înscris în sesiunea pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist, examene care au loc luna aceasta.
Ministrul interimar la Sănătății, Cseke Attila, a spus că nu ministerul elaborează subiectele, dar a recunoscut că primit mai multe sesizări în privința concursului. Dacă se va dovedi că a fost viciat, vom găsi soluții, a dat asigurări oficialul.
Nu este prima oară când se întâmplă: anul trecut ministerul Sănătății a decis reluarea concursului de specialitate în Medicină de Urgență. Rezidenții au reclamat atunci că au așteptat peste șase ore în sala de examen primirea subiectelor, care ulterior s-au dovedit neclare și chiar fără legătură specialitatea lor.
„Odiseea Kimberly”, la final
Diplomația din topor, cu amenințări și taxe de acces la persoane importante, a costat-o funcția. Casa Albă îi cere oficial lui Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea Statelor Unite în Grecia, să demisioneze, ca urmare a multiplelor scandaluri în care a fost implicată. Anunțul a fost făcut de noua purtătoare de cuvânt a Casei Albe. În prima sa conferință de presă, aceasta a spus:
„I-am cerut ambasadoarei Guilfoyle să demisioneze. A fost un om de echipă grozav și îi dorim numai bine.”
Presa americană scria ieri că atât președintele Trump, cât și secretarul de stat Marco Rubio sunt furioși ca urmare a dezvăluirilor privind abuzurile și comportamentul ambasadoarei. Cel mai răsunător scandal este legat de presupusa ei implicare în căderea Guvernului Bolojan.
Ea s-ar fi lăudat cu această „realizare” ministrului elen al energiei și ar fi amenințat Guvernul din Atena cu aceeași soartă, dacă nu favorizează interesele economice ale Statelor Unite. Mai apoi, Guilfoyle a fost acuzată că ar fi cerut peste 100.000 de dolari pentru a „înlesni” accesul unui om de afaceri la oficialități de la vîrful administrației Trump.
La sfârșitul lunii martie, ea s-a întâlnit în București cu liderul PSD Sorin Grindeanu, cu Bogdan Ivan, ministrul energiei la acel moment, și cu consilierul prezidențial Florin Vlădică. Grindeanu și Ivan au negat că ar fi discutat cu ambasadoarea despre căderea guvernului Bolojan. Bogdan Ivan, însă, a făcut mai multe demersuri oficiale în favoarea cumpărării de către România – la suprapreț – a unor cantități importante de gaz natural lichefiat din Statele Unite.