Spitalul e gata, cu dotări cu tot, încă din noiembrie, însă Ministerului Sănătății i-au trebuit patru luni ca să strângă actele: construit cu sprijin de la peste 350.000 de donatori și de la 8.000 de firme, spitalul Asociației „Dăruiește Viață” a început să funcționeze de astăzi în București.

Au fost mutați din clădirea veche a spitalului „Marie Curie” copiii din secțiile de oncologie, neurochirurgie, chirurgie și Terapie Intensivă.

Transferul s-a făcut timp de mai mai multe zile, începând de miercurea trecută.

Întrebat de curând de ce au durat procedurile birocratice atât de mult, ministrul Alexandru Rafila a răspuns că fundația are meritul de a fi adunat banii necesari și de a fi angajat un constructor, dar a adăugat că spitalul nu avea documentele complete și a reclamat „presiunea mediatică” pentru ca el să fie autorizat. 

Sub conducerea lui Alexandru Rafila, Ministerul Sănătății a pierdut fonduri nerambursabile de peste 700.000.000 de milioane de euro din PNRR, destinate spitalelor noi.

Șase spitale sau secții noi ale unor instituții au fost scoase din program în septembrie. Proiectele au întârziat deja foarte mult, iar banii europeni se acordă doar dacă ele vor fi gata pînă la jumătatea lui 2026.

Ambasador nou, spionaj intens

Rusia are un nou ambasador în București. Valeri Kuzmin, care a ocupat funcția în ultimii opt ani, s-a întors de curând la Moscova.

Noul șef al misiunii diplomatice este Vladimir Lipaev. A ocupat anterior postul similar din Tallinn, dar a fost expulzat de autoritățile estoniene anul trecut.

Angajat al Ministerului de Externe din Moscova din 1981, Vladimir Lipaev vorbește engleza, germana și franceza.

Chiar în ziua desemnării sale, Consiliul Suprem de Apărare a publicat un document despre obiectivele spionajului rus în România.

În raportul de activitate pe anul trecut, CSAT spune că spionii Federației au încercat, prin propagandă și manipulare, să scadă încrederea cetățenilor români în armată și în aliații occidentali. S-au infiltrat, de asemenea, printre refugiații din Ucraina și au încercat să adune informații despre ajutorul acordat Kievului.

Potrivit CSAT, agențiile ruse de informații au încercat și să pătrundă în sistemele infrastructurilor critice informatice și de comunicaţii.

Moartea suspectă a unui om al străzii

Un polițist local din Arad judecat pentru că ar fi omorât în bătaie un om al străzii încearcă să scape de controlul judiciar.

În februarie, el a convins instanța să îl scoată din arestul preventiv pe durata procesului.

În vârstă de 29 de ani, bărbatul a fost trimis în judecată în decembrie și i s-a interzis să-și mai exercite funcția.

Cererea sa de ridicare a controlului judiciar se va judeca vineri.

Victima era un bărbat de 32 de ani care a fost dus în cătușe la sediul Poliției Locale. Agresiunile au fost surprinse de camerele de supraveghere ale instituției și reconfirmate de examinarea medico-legală.

Familia bărbatului cere daune de un milion de euro.

Portret de candidat

La Știrile Zilei continuăm să vi-i prezentăm pe cei mai importanți dintre politicienii care ne cer votul la locale și la europarlamentare.

Cu ce s-au remarcat până acum?

Și în ce fel ar putea să ne reprezinte în viitor?

Astăzi, Raul Bambu reface traseul eurodeputatului Victor Negrescu.

E marți, 16 aprilie. Iată care sunt știrile de astăzi:

00:45 Spitalul „Dăruiește Viață” e funcțional

04:05 Dosarul „2 Mai”: judecătoarea, posibil suspendată

05:20 Cod roșu la înmormântarea unui interlop

06:16 Rusia: ambasador nou și spionaj constant

07:22 Tensiune în creștere în Orientul Mijlociu

08:33 Incendiu puternic în centrul Copenhagăi

09:36 Arad: moartea suspectă a unui om al străzii

10:18 Cultura în România: puțină și scumpă

11:13 Proiect drastic antifumat în Marea Britanie

12:31 Portret de candidat: Victor Negrescu

Cele mai recente

OUTSIDER POLITIC #11. CTP: „Nicușor Dan a trecut în spatele țevilor de pușcă din decembrie 1989”

Se împlinesc 30 de ani de când gazetarul Cristian Tudor Popescu scria „Rictusul bolșevic“, un editorial care avea să contribuie la schimbare, deci la alegerea lui Emil Constantinescu ca președinte. Acum, avem un președinte care-i ține partea unui șef de serviciu secret. În acest timp, ura din societate a atins un nou prag sinistru: apostolii lui Călin Georgescu i-au cântat veșnica pomenire lui Cristian Tudor Popescu. Oare ce mai urmează?

OUTSIDER POLITIC #10. Andrea Chiș: „Azi e mai rău în Justiție decât în anii ’90”

Lumea Justiției s-a împărțit în două tabere: una majoritară, preocupată de diurne, pensii speciale și alte privilegii. Și una firavă, a magistraților care au avut curaj să vorbească. Invitatul de azi face parte din a doua categorie. Andrea Chiș s-a luptat cu Lia Savonea în Consiliul Superior al Magistraturii, a condamnat influențele politice din sistem și a fost propusă ministru al Justiției în Guvernul Mureșan.