Mii de tone de deșeuri periculoase au fost îngropate în Prahova, în apropierea satului Tîrgșoru Vechi, fără plata taxelor către stat.

O nouă anchetă Recorder surprinde buna înțelegere dintre dintre gulerele albe și lumea interlopă, în încercarea de a ocoli procedurile legale și de a spori profiturile.

Verificările făcute la fața locului de către jurnalistul Recorder Alex Nedea i-au atras mai multe amenințări – mai directe sau mai voalate.

România generează peste 20.000.000 de tone de deșeuri, ceea ce înseamnă profituri de sute de milioane de euro pentru companiile care evită legea.

Spitalul Pantelimon: 17 morți „tratați corect”

Primele concluzii oficiale în cazul celor 17 pacienți morți în secția de Terapie Intensivă a spitalului bucureștean Pantelimon: n-au existat abateri profesionale și toate procedurile au fost respectate, spune comisia internă de anchetă a instituției.

Potrivit relatărilor inițiale, pacienții ar fi murit după o presupusă reducere a dozei de noradrenalină, un medicament estențial în terapia intensivă.

Ministerul Sănătății, la rândul său, a anunțat concluziile verificărilor făcute de Corpul său de Control.

Instituția insistă că cercetările sale au vizat doar partea administrativă: sesizările depuse de angajați ar avea drept cauză, de fapt, un conflict între conducerea spitalului și secția ATI.

Continuă însă ancheta deschisă de Parchetul General în acest caz, privitoare la posibile decese suspecte.

Cătălin Cîrstoiu, din nou în dificultate

Ziua și necazul pentru candidatul PSD-PNL la Primăria Bucureștiului: site-ul HotNews a publicat azi mai multe mesaje WhatsApp prin care unii dintre pacienții doctorului Cătălin Cîrstoiu erau trimiși de la spitalul de stat pe care acesta îl conduce – cel Universitar – către clinica privată a familiei.

Patru persoane afirmă că au plătit sume de pînă la cîteva mii de lei clinicii Anemona.

Schimbarea locului de tratament s-a făcut prin mesaje de la rezidenți. HotNews publică nu numai discuțiile online, ci și documentele de plată.

Investigațiile site-ului mai arată că doctorul Cîrstoiu a semnat și parafat un consult în toamnă la clinica sa privată și că a emis factura pe o altă firmă. Legea îi interzice acest lucru.

Aflat în Qatar, premierul Ciolacu a spus că medicul Cîrstoiu ar urma să dea explicații publice despre situația în care se află.

Portret de candidat

La Știrile Zilei continuăm să vi-i prezentăm pe cei mai importanți dintre politicienii care ne cer votul la locale și la europarlamentare.

Cu ce s-au remarcat până acum?

Și în ce fel ar putea să ne reprezinte în viitor?

Astăzi, Raul Bambu reface traseul lui Vasile Dâncu.

E miercuri, 17 aprilie. Iată care sunt știrile de astăzi:

00:52 Mafia gunoiului: studiu de caz în Prahova

05:11 Spitalul Pantelimon: 17 morți „tratați corect”

06:06 Cătălin Cîrstoiu, din nou în dificultate

08:31 Legea păcănelelor, promulgată

09:32 Fiscul se digitalizează cu ajutor de la SRI

10:52 Atac ucrainean în nordul Crimeei

12:15 Mită „necorespunzătoare”

13:03 Verdict amânat

13:43 Radicalii din Europa, la Bruxelles

14:58 Portret de candidat: Vasile Dâncu

Cele mai recente

OUTSIDER POLITIC #11. CTP: „Nicușor Dan a trecut în spatele țevilor de pușcă din decembrie 1989”

Se împlinesc 30 de ani de când gazetarul Cristian Tudor Popescu scria „Rictusul bolșevic“, un editorial care avea să contribuie la schimbare, deci la alegerea lui Emil Constantinescu ca președinte. Acum, avem un președinte care-i ține partea unui șef de serviciu secret. În acest timp, ura din societate a atins un nou prag sinistru: apostolii lui Călin Georgescu i-au cântat veșnica pomenire lui Cristian Tudor Popescu. Oare ce mai urmează?

OUTSIDER POLITIC #10. Andrea Chiș: „Azi e mai rău în Justiție decât în anii ’90”

Lumea Justiției s-a împărțit în două tabere: una majoritară, preocupată de diurne, pensii speciale și alte privilegii. Și una firavă, a magistraților care au avut curaj să vorbească. Invitatul de azi face parte din a doua categorie. Andrea Chiș s-a luptat cu Lia Savonea în Consiliul Superior al Magistraturii, a condamnat influențele politice din sistem și a fost propusă ministru al Justiției în Guvernul Mureșan.