Aproape jumătate dintre spitalele administrate de Ministerul Sănătății nu au nici în prezent autorizație de securitate la incendiu.

De asemenea, în dosarele deschise după incendiile din pandemie, justiția nu a găsit până acum vreun vinovat, scrie Europa Liberă. 45 de oameni au murit din cauza focurilor izbucnite în spitale între 2020 și 2022.

Două dintre cele mai grave au făcut zeci de victime la Institutul bucureștean Matei Balș și în Spitalul Județean din Piatra Neamț. Primul dintre ele a obținut, în cele din urmă, autorizația din partea ISU.

În cazul Spitalului Județean din Piatra Neamț, reabilitarea secției de terapie intensivă a început relativ recent, dar directoarea Cristina Atănăsoaie spune că a preferat să caute donații și sponsorizări: alocarea unor eventuale fonduri publice ar presupune prea mult timp.

FJSC combate hărțuirea cu recomandări de lectură

Noi reclamații la adresa profesorilor și a conducerii de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității București: Asociația Studenților a primit și alte sesizări în urma dezvăluirilor de săptămâna trecută ale portalului Rise Project: mai multe foste studente îl acuză de hărțuire sexuală pe profesorul Horea Bădău.

Ciprian Lazăr, președintele Asociației Studenților, spune că probleme de acest fel fuseseră sesizate de mai multă vreme.

Horea Bădău, aflat acum în concediu fără plată, spune că nu a hărțuit vreodată pe cineva, iar Facultatea de Jurnalism a publicat astăzi pe site-ul său un punct de vedere asupra acuzațiilor la adresa profesorului.

Studenților li se recomandă mai multe cărți de etică și cursuri facultative pentru prevenirea violenței împotriva femeilor.

„Asediul Parisului”

Fermierii din Franța au blocat cu tractoarele mai multe autostrăzi și șosele.

Protestează astfel față de revizuirea Politicii Agricole Comune, dar și din cauza Pactului Verde European: o serie de măsuri menite să reducă utilizarea combustibililor fosili.

Protestul din Franța a fost botezat „Asediul Parisului”, dar manifestații asemănătoare au loc și în Belgia și Germania. Fermierii spun că vor să blocheze livările de alimente destinate marilor lanțuri de magazine.

Politica Agricolă Comună a trecut prin mai multe reforme de la începutul anilor ’60 încoace, dar principul de bază a rămas același: beneficiarii sunt subvenționați în funcție de mărimea fermelor. Mulți se tem însă că regulile propuse de Bruxelles îi vor duce în faliment.

Guvernul Franței a anunțat că va cere modificarea legislaţiei de mediu a Uniunii Europene chiar săptămîna aceasta, în speranța că va pune capăt protestelor.

E luni, 29 ianuarie. Iată care sunt știrile de astăzi:

00:48 Aproape jumătate dintre spitalele Ministerului Sănătății, fără autorizație ISU

02:55 Reacție timidă a FJSC într-un scandal de hărțuire sexuală

05:05 Încă un fugar greu de repatriat

05:55 Furia fermierilor: Franța, Belgia, Germania

07:11 Soldați americani uciși în Iordania: Joe Biden, sub presiune

07:53 Posibile verificări asupra Agenției ONU pentru refugiații palestinieni

08:37 Protest spontan la singurul producător de explozivi din România

09:19 Nou avertisment NATO: posibile atacuri rusești cu rachete în Europa

10:06 Noua vedetă a tenisului mondial: Jannik Sinner, campion la Australian Open

Cele mai recente

OUTSIDER POLITIC #11. CTP: „Nicușor Dan a trecut în spatele țevilor de pușcă din decembrie 1989”

Se împlinesc 30 de ani de când gazetarul Cristian Tudor Popescu scria „Rictusul bolșevic“, un editorial care avea să contribuie la schimbare, deci la alegerea lui Emil Constantinescu ca președinte. Acum, avem un președinte care-i ține partea unui șef de serviciu secret. În acest timp, ura din societate a atins un nou prag sinistru: apostolii lui Călin Georgescu i-au cântat veșnica pomenire lui Cristian Tudor Popescu. Oare ce mai urmează?

OUTSIDER POLITIC #10. Andrea Chiș: „Azi e mai rău în Justiție decât în anii ’90”

Lumea Justiției s-a împărțit în două tabere: una majoritară, preocupată de diurne, pensii speciale și alte privilegii. Și una firavă, a magistraților care au avut curaj să vorbească. Invitatul de azi face parte din a doua categorie. Andrea Chiș s-a luptat cu Lia Savonea în Consiliul Superior al Magistraturii, a condamnat influențele politice din sistem și a fost propusă ministru al Justiției în Guvernul Mureșan.