Dac-ai picat un test antidrog la volan, te paște un dosar penal. Iar singura speranță a celor care se știu nevinovați e ca analizele de laborator să infirme rezultatul.

Atâta doar că analizele pot să dureze chiar și până la zece luni. În tot acest timp permisul de conducere e suspendat, iar procedurile judiciare – blocate. Un șir întreg de instituții – Ministerul de Interne, Parchetele și Institutul de Medicină Legală – refuză însă să publice numărul testelor fals pozitive.

Cotidianul Libertatea a cerut astfel de date din partea Inspectoratelor Județene de Poliție. A primit răspunsuri de la șase din 42. Potrivit informațiilor strânse, Poliția din Brăila a dat anul acesta aproape nouă rateuri la fiecare zece teste făcute: procentajul rezultatelor fals pozitive e de 88%. Aproape 70% dintre toate verificările făcute anul trecut în Alba erau greșite. Iar în Olt, în 2023, procentajul testelor infirmate e de 50%.

Premierul Ciolacu s-a întâlnit cu reprezentanți ai comunității românilor din America. Le-a urat de bine și a dat apoi un termen, pe Facebook, pentru renunțarea la vizele de care e încă nevoie pentru călătoriile în Statele Unite: 2025. Liderul PSD nu a intrat în amănunte, dar de fiecare dată când Bucureștiul a cerut partenerului său strategic să renunțe la vize, răspunsul a fost același: rata de respingere a cererilor trebuie să fie sub 3% din total.

Ambasadorul la Washington, Andrei Muraru, spunea încă din septembrie că data includerii României în program ar putea fi 1 Decembrie 2025. Andrei Muraru se plânge însă că a fost exclus de la întâlnirele politice pe care premierul le are programate în Statele Unite – cu ministrul de externe, Antony Blinken, sau cu cei ai apărării și energiei. Marcel Ciolacu i-a răspuns ambasadorului că cea mai mare calitate în politică este răbdarea.

Armata israeliană și-a extins ofensiva terestră pe întreg teritoriul Fîșiei Gaza.

Operațiunea forțelor armate a ajuns și în sudul regiunii, iar oamenii din zeci de localități au fost avertizați că ar fi cazul să le evacueze. Organizațiile umanitare observă însă că lumea nu prea mai are unde să fugă. Fâșia Gaza, după cum îi spune și numele, e o limbă de pământ lungă de 41 de kilometri și lată de 10, mărginită de Israel, de Egipt și de Marea Mediterană. Pe suprafața ei trăiesc peste două milioane de oameni – una dintre cele mai ridicate densități ale populației din întreaga lume.

E luni, 4 decembrie. Iată care sunt știrile de astăzi:

00:44 Mister în Poliție: Câte teste antidrog dau rezultate fals pozitive?

04:25 Când ar putea să renunțe SUA la vizele pentru români?

06:58 Extrădarea lui Cătălin Cherecheș din Germania întârzie

07:47 Armata Israelului extinde operațiunea din Gaza

08:40 Ajutorul american pentru Ucraina, în pericol

09:23 Vameșii de la Calafat reținuți pentru corupție au fost eliberați

10:01 Un vicepreședinte al CJ Argeș, urmărit penal

10:39 Tren electric nou, primul cumpărat în ultimii 20 de ani

11:13 Spotify anunță a treia rundă de concedieri din acest an

Cele mai recente