Suntem pregătiți pentru atacuri aeriene! Un gardian de la penitenciarul Ploiești a interceptat o dronă și a doborât-o cu mătura

În noaptea de joi spre vineri, când administrația Trump declanșa un atac cu rachete asupra Siriei, gardienii de la Penitenciarul Ploiești s-au confruntat și ei cu probleme de securitate venite pe calea aerului. În zona de siguranță a închisorii a fost depistată o dronă care transporta un telefon mobil ce urma să intre în posesia unui deținut. Imediat ce au interceptat-o, angajații penitenciarului s-au înarmat corspunzător și au trecut la luptă. În cele din urmă, unul dintre gardieni a reușit să doboare aparatul zburător, lovindu-l puternic cu o mătură din dotare. Drona a mai bâzâit de câteva ori, apoi s-a prăbușit la pământ. “Emitea semnale acustice și sonore și a fost doborâtă cu o mătură”, a comunicat subcomisarul Cristina Comnea, purtătoarea de cuvânt a penitenciarului, citată de Hotnews. Așadar, treabă oficială, nu ne jucăm! Conducerea închisorii a mai anunțat că deținutul care comandase drona a fost identificat și sancționat corespunzător, dar despre gardianul-erou nu se pomenește nimic. Harfa.ro propune ca el să fie decorat de președintele Iohannis și numit de urgență la conducerea Marelui Stat Major al Armatei. Nu de alta, dar umblă vorba că stă să înceapă al Treilea Război Mondial și s-ar putea să avem mare nevoie de serviciile lui. La ce dotări are Armata Română, cam asta e tot ce ne-a rămas de făcut în cazul unor atacuri aeriene: să punem mâna pe mătură și să-i doborâm la pământ!

Cele mai recente

OUTSIDER POLITIC #15. Sorin Costreie: „Una-două, copiii scot cuțitul. Avem un caz pe zi de violență în școli”

În ultimul deceniu, Educația a fost condusă de „ministrul-genunche”, apoi de „ministrul-pamblică”, a preluat ștafeta „ministrul-pepsiglas”, iar de curând și-a încheiat mandatul și un ministru-cabotin, amator de versuri infantile despre văcuță și inteligență artificială.

Acum avem un ministru cu studii la universități de prestigiu, profesor de filosofia limbajului. Dar în ce măsură va deprinde și limbajul politic, predat de golănași cu studii la școala vieții, altfel spus, colegii săi de guvern?

Recorder