La 11 ani obținea primul său job: o companie americană producătoare de yachturi, care avea nevoie de un site nou. Îi făcuse o ofertă pe Twitter şi câştigase. La 16 ani, se întâlnea cu Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, şi cu Tim Cook, CEO-ul Apple. Îl chemaseră în America doar aşa, ca să-i strângă mâna şi să-l încurajeze. La 17 ani, înfiinţa primul său start-up: Storyheap, o companie care vinde soluţii de statistică pentru conturile de Instagram şi Snapchat ale clienţilor. Printre cei care au cumpărat acest serviciu sunt Forbes, McDonald’s, Mashable, Entreprenour.com, Selena Gomez, Dj Khaled şi Justin Bieber. La 19 ani, compania sa are vânzări de peste un milion de dolari!
Sebastian Dobrincu face parte din generaţia nativilor digitali. Sunt cei născuţi în epoca internetului, a computerelor şi a telefoanelor inteligente. Unii dintre ei abia au trecut de majorat şi deja nu mai au răbdare, vor să se facă văzuţi. Pe lângă vloguri şi jocuri pe calculator, aceşti tineri se pregătesc să intre în birourile angajatorilor şi să le-arate câtă nevoie au de ei. Dar, pe lângă cei de vârsta sa, Sebastian a făcut încă un pas în faţă: la doar 19 ani, a reuşit să construiască o afacere de succes doar cu pasiunea sa pentru calculatoare şi tehnologie. Am vrut să aflăm cum gândesc aceşti tineri care s-au născut în mijlocul revoluţiei noilor tehnologii. Ce valori şi ce aspiraţii au. Veţi găsi aici povestea unui tânăr programator care ne arată ce potențial uriaș are România în dezvoltarea industriei IT. Dar e mai mult decât atât. Sebastian Dobrincu e exemplul care ne arată cât de departe suntem încă faţă de aceşti idealişti care şi-au propus să schimbe din temelii lumea în care trăiesc.
Sebastian are părul decolorat şi blugii rupţi. E tipul de adolescent exuberant din generaţia selfie-urilor, care primeşte dezaprobări pentru freza şi englezismele sale. Tehnologia a modelat gândirea şi comportamentul tinerilor ca el într-un ritm prea rapid pentru capacitatea de adaptare a multora dintre noi. Şi poate că, în loc să-i privim ca pe nişte străini, ar trebui să-i ascultăm puţin.
Bani câștigați în joacă
Sebastian Dobrincu s-a născut în anul 1999. La 5 ani, s-a aşezat prima dată în faţa calculatorului. Îi plăceau jocurile video, iar internetul îl făcea curios. La 9 ani, deja încerca să umble prin intestinele programelor din computerul său. A început să modifice jocurile pe care le juca şi chiar să-şi construiască el propriile aplicaţii. La 10 ani, învăţase deja cum să creeze, de la zero, un joc de şah! Tot atunci, părinţii i-au cumpărat prima carte de programare. Practic, Sebastian a învăţat limbajul de programare în acelaşi timp cu limba română. Părinţii şi-au dat seama de înclinaţiile sale şi l-au încurajat. L-au dus la cursuri, la Palatul Copiilor, în Bucureşti, dar puştiul ştia deja tot ce-i povesteau profesorii. La şcoală, lecţiile de informatică erau şi ele depăşite. Aşa că singurul său profesor a fost internetul.
Pentru el, însă, era de ajuns. La 11 ani, deja reuşea să obţină primul job. Găsise de muncă tot pe internet, într-o fereastră de chat pe Twitter. Numai că nu-i zicea muncă, pentru el era mai mult o joacă, în timpul liber, după ce învăţa despre domnul Trandafir la şcoală. Aşa a ajuns să facă designul pentru site-ul unei companii americane producătoare de yachturi. Americanii l-au recomandat altor clienți și reputația lui s-a tot rostogolit. N-avea încă buletin, primea bani pe cardul părinţilor din tot felul de proiecte pentru mici programatori, găsite pe internet. Pe la 16 ani, deja avea un CV de care ar fi putut să fie mândru. În plus, îşi găsise şi un job stabil; lucra pentru Voya.ai, un start-up german din domeniu turismului, care se foloseşte de inteligenţa artificială pentru a găsi cele mai bune soluţii de călătorie pentru oamenii de afaceri. Responsabilitatea lui era să programeze aplicaţia pentru smartphone a companiei.
„Mark mi-a dat multă încredere în mine”
Tot pe la 15-16 ani, descoperea platformele de open source software, adică un mediu online în care mai mulţi programatori lucrează, voluntar, pentru diverse programe şi aplicaţii. Îl fascinau mult reţelele sociale şi aplicaţiile Apple, aşa că devenise unul dintre utilizatorii cei mai implicaţi în astfel de proiecte. Într-o zi, s-a trezit cu o invitaţie specială: „Pentru că eram foarte activ în proiectele Facebook, m-au remarcat şi m-au chemat să ne cunoaştem. M-au invitat doar aşa, să discutăm şi să schimbăm idei”.
La 16 ani, Sebastian Dobrincu era fața lui Mark Zuckerberg şi schimbau idei. „M-au invitat doar să discutăm. Poate a fost felul lor de a spune «Mulţumesc!». Mark mi-a dat însă multă încredere în mine. A fost o experienţă care m-a marcat. Mi-a spus cât de important e să fac ceea ce mă pasionează, pentru că şi el era în postura mea la aceeaşi vârstă. E un sfat de care încă ţin cont”, povesteşte Sebastian. Tot atunci l-a cunoscut şi pe Tim Cook, CEO-ul Apple. „Am fost pentru prima oară, timp de o lună, în America şi am cunoscut doi oameni geniali, care m-au încurajat! A fost confirmarea de care aveam nevoie pentru a continua!“, spune tânărul.
În România, însă, talentul lui Sebastian nu părea la fel de special precum în Statele Unite. Învăţa la Liceul Internaţional de Informatică din Capitală, iar catalogul îl descria drept un elev mediocru. „Am avut destui profesori care nu m-au înţeles şi care mi-au făcut zile fripte: le-am explicat despre preocupările mele, dar mi-au spus că-mi risipesc energia şi că ar trebui să mă ţin mai mult de şcoală. Unii chiar mă ascultau mai aspru, îmi cereu mai multe teme şi erau mai severi.” Aşa că profesorii pe care elevul i-a îndrăgit cel mai mult au fost cei care, mai degrabă, l-au lăsat în pace: „Au fost înţelegători şi m-au lăsat să învăţ mai mult pe cont propriu, ceea ce îmi plăcea şi ştiam că o să mă ajute”, povesteşte Sebastian. Acum, e printre alumnii cu care instituţia se mândreşte, are fotografie la panoul de onoare.
Un puști de 17 ani sesizează o nevoie în piață
Vizita la sediile Facebook şi Apple i-a mai adus însă ceva: ideea de un milion de dolari pentru viitoarea sa companie. Concret, chiar a fost o idee de un milion de dolari! Explicăm: „Eram în New York atunci când mi-am dat seama că nu există soluţii de statistică pentru noile platforme sociale care începeau să se dezvolte tot mai mult la vremea aceea: Snapchat şi Instagram. Am vrut să profit de oportunitatea asta. Am văzut o nevoie în piaţă şi am vrut să fiu primul care o execută. Planul unei companii şi discuţiile cu investitorii au fost, practic, formalităţile. Pentru mine, important era să creez produsul pe care-l aveam în minte, să văd dacă funcţionează. Şi a funcţionat. Încă nu am împlinit doi ani şi avem vânzări în valoare de un milion de dolari“.
Firma lui Sebastian se cheamă Storyheap şi pune la dispoziţie statistici pentru conturile de Instagram şi Snapchat ale clienţilor. Iar clienţii sunt, printre alţii, McDonalds, Forbes, Mashable, Justin Bieber, Selena Gomez (foto) sau DJ Khaled. Carevasăzică, Jusin Bieber vede cât de apreciate sunt postările sale pentru fanii de pe Insagram datorită acestui băiat, şi asta nu e puţin lucru pentru un adolescent. „Practic, Storyheap face un fel de statistică pentru aceste conturi. De exemplu, dacă Selena Gomez lansează o nouă poşetă, managerii ei vor să vadă cum evoluează, în social media, promoţia lor: câţi oameni văd postările, ce vânzări, care-i timpul optim pentru a posta, care-i profilul celor interesaţi“, explică tânărul.
Totuşi, succesul său de peste Ocean n-a avut niciun moment vreo reprezentare în România. Când se gândeşte la felul în care a început afacerea, îi vine să râdă. E un amestec de provincialism, inadaptare şi mult elan visător în povestea primelor luni în care a pus pe picioare compania aceasta. Ţineţi minte că Sebastian avea atunci doar 17 ani! „Era o perioada foarte ciudată! În pauzele de la şcoală, vorbeam cu investitorii la telefon şi mereu încercam să mă ascund, să nu se audă clopoţelul. Uneori, când aveam vreo videoconferinţă importantă, chiuleam de la ore. Acasă, trebuia să lucrez la business plan şi la recrutări. Iar în timpul ăsta trebuia, totuşi, să mă pregătesc şi pentru şcoală”. În primele trei luni, obţinuse deja investiţii de 100.000 de dolari, dar banii erau cheltuiţi pe angajări: Sebastian şi partenerul său de afaceri, un tânăr de 18 ani din Arizona, angajau ingineri, designeri, juriști şi personal tehnic din rândul americanilor. „Balanţa era negativă, dar noi nu ne-am gândit la câştiguri. Am vrut mai întâi să testăm produsul, aşa că l-am oferit gratis. Din momentul în care am început să facturăm, profitul se dubla lunar! Eram uluiţi! Chiar şi acum, creştem cu o rată de 20-30% pe lună, încă e o creştere foarte rapidă”, povesteşte tânărul.
Dimineața studiază, după-amiaza face business
Între apelurile cu investitori, parteneri de afaceri, angajaţi şi clienţi, Sebastian a reuşit să absolve liceul şi să-şi ia examenul de Bacalaureat. Nu voia să dea la facultate, i se părea mai importantă afacerea pe care-o conducea. „Nu mai aveam timp fizic”, se lamentează. S-a răzgândit, însă, după ce a primit o bursă pentru a studia informatica în New York. Acum, locuieşte în metropola americană: dimineaţa se ocupă de studiu, iar apoi – de business. Părinţii îl susţin, dar tot le pare rău că s-a dus tocmai în New York, că e departe, cine ştie cum mănâncă şi ce program de somn are. „Le tot spun: nu e aşa mare diferenţă între un zbor de 14 ore şi unul de 3 ore! Distanţa nu mai contează atât de mult. Suntem aproape chiar şi aşa, eu în New York şi ei în Bucureşti”.
Sebastian are toate datele unui tânăr de succes, iar calităţile sale de programator au fost confirmate de oameni precum Mark Zuckerberg şi Tim Cook. Are 19 ani, iar în ultimii doi compania sa a avut vânzări în valoare de un milion de dolari! Poate că se va întoarce cândva în România sau poate că nu. Pentru el, nici nu prea contează pe ce meridian se află locuinţa sa, câtă vreme e lăsat să facă ceea ce-i place.
Acest articol a fost realizat cu sprijinul Orange România. Orange susține viitorul industriei de dezvoltare software din România prin programul #SuperCoders, program care îi ajută pe copii să facă primii pași în lumea codingului și pe părinții acestora să ințeleagă și să identifice vocația copiilor și interesul pentru meseria de programator.
