În urmă cu un an, România își alegea primarii. Puțini îndrăzneau să-și închipuie, înainte de ziua votului, cât de mulți tineri din marile orașe aveau să-și descopere interesul pentru politica locală. Și cât de categoric avea să piardă Gabriela Firea Bucureștiul.

Capitala dădea atunci un vot împotriva tupeului zgomotos și intra, pentru prima dată, pe mâna unui fost activist civic. Dar valul de speranță s-a risipit destul de repede.

Ce s-a ales de „noul București”, dar mai ales ce fel de primar a arătat în acest an Nicușor Dan că poate să fie încercăm să descifrăm cu Irina Zamfirescu. Irina e coordonator de programe la ActiveWatch România și unul dintre activiștii care monitorizează îndeaproape deciziile administrației locale în Capitală.

On the Record este un podcast săptămânal produs de Recorder și susținut de Banca Transilvania. Partener: Aqua Carpatica. Ne găsești pe toate aplicațiile importante: Apple Podcasts | Google Podcasts | Spotify. Avem și un cont dedicat de YouTube.

Cele mai recente

OUTSIDER POLITIC #12. Florin Manole: La Mykonos, ne-am întâlnit cu oameni de afaceri din SUA

Timp de cinci luni, PSD l-a acuzat pe Ilie Bolojan că se ține de scaun. Iar când Bolojan a cedat și a anunțat că votează Guvernul Niculescu, PSD tot n-a fost mulțumit: i-a cerut lui Ilie să rămână la prăvălie. De fapt, Sorin Grindeanu se teme să nu deconteze singur la următoarele alegeri, cu atât mai mult cu cât electoratul PSD zboară către AUR cu viteza unui avion privat care se îndreaptă spre Mykonos. Dacă tot am pomenit de Mykonos, am ales un invitat cu expertiză în insulele grecești: Petre Florin Manole, fost și viitor ministru al Muncii.

OUTSIDER POLITIC #11. CTP: „Nicușor Dan a trecut în spatele țevilor de pușcă din decembrie 1989”

Se împlinesc 30 de ani de când gazetarul Cristian Tudor Popescu scria „Rictusul bolșevic“, un editorial care avea să contribuie la schimbare, deci la alegerea lui Emil Constantinescu ca președinte. Acum, avem un președinte care-i ține partea unui șef de serviciu secret. În acest timp, ura din societate a atins un nou prag sinistru: apostolii lui Călin Georgescu i-au cântat veșnica pomenire lui Cristian Tudor Popescu. Oare ce mai urmează?

Recorder