Un buzoian s-a plâns la OPC că aparatele de păcănele nu au funcție de pauză și îl împiedică să meargă la toaletă

SESIZARE. Un buzoian care iubește jocul de păcănele își caută dreptatea în fața autorităților statului după ce s-a confruntat cu o situația de-a dreptul dramatică. Tocmai când prinsese și el o zi bună și începuse să dea în ele, îndreptându-se spre un frumos câștig, a constatat că aparatul de păcănele nu avea funcție de pauză și îl împiedica să-și satisfacă nevoile trupești. Jucătorul s-a trezit, astfel, în fața unei mari dileme: să meargă la toaletă și să nu mai poată supraveghea aparatul care continua să joace, sau să rămână la butoane, dar să se pișe pe el. Disperat, omul a sunat la Protecția Consumatorului, după cum relatează televiziunea locală Campus TV. “Am fost contactați telefonic să ne deplasăm la o sală de jocuri unde un jucător nu se putea ridica de la masă să se ducă la toaletă. Nu putea să pună stop-joc pentru că pierdea potul. Am luat-o ca atare și nu i-am dat curs”, a explicat Nicușor Dinulescu, comisar în cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului. Cu alte cuvinte, autoritățile l-au lăsat de izbeliște pe jucătorul de păcănele, considerând că sesizarea lui nu merită verificată. Harfa.ro consideră că aceasta este o mare nedreptate, întrucât iubitorii de păcănele aduc sume importante la bugetul de stat, deci merită toată atenția. Îl sfătuim pe buzoianul în cauză să nu se lase și să meargă până în pânzele albe pentru a-și căuta dreptatea, iar până atunci să folosească cu încredere o ploscă, dispozitiv care se găsește în comerț, inclusiv la farmaciile din Buzău. http://www.youtube.com/watch?v=_B7cP1T6Nrg

Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să