Un primar din Prahova pleacă în excursie la Las Vegas pe banii comunei. “Mă duc cu tovarășii mei, care e problema?”

Nu e ușor nici pentru primarii noștri, se mai plictisesc și ei să tot împartă ajutoare sociale, să măsluiască licitații și să ciupească secretarele de…, știți dumneavoastră. Din când în când mai au nevoie de recreere și iată că Adrian Ungureanu, primarul PNL al comunei Brebu (Prahova) s-a gândit să dea o fugă peste Ocean, să vadă ce-i și p-acolo. Așa se face că, la inițiativa sa, consiliul local a aprobat o excursie în valoare de 45.000 de lei, pe care primarul Ungureanu și câțiva prieteni din primărie o vor efectua la finele lunii mai în mai multe orașe din Statele Unite ale Americii. “Digi 24” relatează că excursia va dura 10 zile, iar primarul, însoțit de un funcționar din subordine și doi consilieri locali, vor ajunge în Orlando, Miami (soare, frumos!), Florida și Las Vegas. Pentru ca ăia 7.000 de locuitori (atât are comuna Brebu) să nu cârâie că se duc băieții de la primărie să vadă America pe banii lor, în hotărârea de consiliu local se motivează că delegația va lua parte la un proiect administrativ în care vor învăța de la americani despre “parteneriatul cu cetățenii”. Dar astea sunt hârtii fără relevanță. Prin viu grai, primarul Ungureanu a fost mai explicit cu privire la scopul excursiei. “Mi-aș dori să-i duc pe tovarășii mei să vadă și ei Las Vegas-ul. Care este problema? Niciodată nu este bine numai să stai, să mănânci, să bei și să clevetești. Este bine totuși să ai această hrană spirituală, iar hrana spirituală ce-nseamnă? Excursia, înseamnă schimbul de experiență”, a explicat Adrian Ungureanu pentru “Digi 24”. Harfa.ro le transmite locuitorilor din Brebu să stea cu ochii pe consiliul local în perioada următoare, că până în luna mai, când e programată excursia, ăștia sigur mai dau o hotărâre care să aprobe și niște bani de cheltuială pentru domnul primar și tovarășii lui. Păi, nu trebuie să aibă și ei p-acolo? Să bea și ei niște cocktailuri pe plajă la Miami, să bage la păcănele prin Las Vegas, să se distreze și ei cât de cât. http://harfa.ro/video-scurt-tratat-despre-deruta-electoratului-psd-un-cetatean-din-gaesti-injura-ordonanta-13-dar-a-iesit-in-strada-sa-i-sustina-pe-cei-care-au-facut-o/

Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să