VIDEO Alte două Românii

Am participat, în ultimul an, la zeci de proteste și manifestații de stradă, în București și în provincie. Am văzut, astfel, cele două Românii din celebrul discurs de învins al lui Năstase: România urbană, liberală, care are nevoie mai degrabă de șanse decât de sprijin și România rurală, care nu vrea dezvoltare, ci supraviețuire. Ieri, în fața Palatului Cotroceni, am văzut, însă, alte două Românii: Româniile oamenilor care nu vor nici șanse, nici supraviețuire, vor doar să strige unii la alții și împreună la clădiri goale. Protestatari pentru care protestul nu mai e un mijloc disperat de a se face auziți, ci a devenit un mod de viață. Figuranți profesioniști într-un film în care scenaristul și regizorul nu-și mai vorbesc și se sabotează reciproc. Trist spectacol!

Aceleași steaguri tricolore, aceleași ritmuri ale scandărilor – furate de la galeriile de fotbal –, aceleași selfie stick-uri (am văzut trei oameni care se filmau între ei, într-un triunghi echilateral al absurdului live), același tip de partizanat orb. Unii mai isterici, alții mai șmecheri, unii mai tineri, alții mai bătrâni, dar, în esență, oameni la fel, aflați pe trotuare diferite. Între ei, Bulevardul Eroii Sanitari – teren deschis pentru serve și forehand-uri de înjurături și jigniri: bă, boule/ zdrențelor/ prostule/ trădătorilor/ spălaților pe creier/ javrelor. Am stat în mijlocul acestor mici mulțimi de oameni și suntem în măsură să vă prezentăm un model de „așa nu“. Așa nu se iese în stradă.

SUSȚINE PROIECTUL RECORDER
DONEAZĂ PENTRU JURNALISM
Conținutul nostru este gratuit, însă n-ar fi posibil fără oameni care plătesc pentru el. Salariile jurnaliștilor, deplasările în țară și toate celelalte cheltuieli necesare pentru funcționarea unei redacții sunt susținute din donațiile cititorilor. Contribuie și tu!
Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să

Ce ne enervează #21 – E prea puțin Ceaușescu

O ediție despre cum te amețesc alegerile astea mai tare decât tiribombele, despre cum faci bani cu nepoții, despre cum punem femeile să facă plozi pentru că țara are nevoie de trupuri, despre cum îți alegi consilierii fără să fii consiliată, despre competenții candidați AUR și SOS, dar și despre faptul că e prea puțin Ceaușescu în viața noastră politică, sau ce-o fi asta.