VIDEO. De ce încă ne mai pleacă medicii din țară. „În România, rezidentul e un sclav”

La începutul anului, Guvernul României a anunțat deblocarea a mii de posturi în spitale. Cifrele oficiale arătau că, la acel moment, era nevoie de 15.000 de cadre medicale – medici, asistente sau personal auxiliar – , la nivel naţional, pentru ca spitalele să funcționeze. O parte dintre aceste posturi erau pentru medici. Nu există date privind rezultatele acestei campanii de angajări și cine a ocupat mai exact toate aceste posturi. Însă realitatea din spitalele României arată că acest blocaj persistă: în timp ce rezidenții nu-și găsesc locul în sălile de operații, sistemul sanitar suferă de lipsă de medici.

Vlad Bobu – un medic specialist în chirurgie ortopedică în vârstă de 31 de ani – a înțeles asta încă de acum cinci ani, când a început Rezidențiatul. Nu de puține ori a fost martor la situații în care sălile de operații erau transformate în SRL-urile personale ale unor „Dom’ Profesori”, care operau pe bandă rulantă, pentru faimă și avantaje financiare. Sau cum ei, rezidenții, erau obligați să asiste, de pe margine, fără vreo șansă reală de a practica meseria și de a se dezvolta profesional. Sau cum pacienții VIP erau operați peste rând, în timp ce bătrânii neputincioși erau lăsați pe lista de așteptare pe perioadă nedeterminată.

Operam politicieni, oameni din televiziune, cunoștințe de la Ministerul Sănătății. Și aveam și eu pacienții mei care voiau să se opereze și le ziceam: «Domnule, n-avem loc». Nu există o listă de așteptare reală

Vlad Bobu
medic specialist Ortopedie

În toamna lui 2023, Vlad Bobu a promovat examenul de medic specialist și a vrut să se angajeze pe un post de chirurg ortoped în Capitală. De la conducerea Spitalului de Ortopedie și Traumatologie „Foișor” din București – unde fusese încadrat ca medic rezident în ultimii ani – i s-a transmis, sec, că nu există un astfel de post. A trimis e-mailuri către alte spitale – din București și din provincie -, dar răspunsul a fost același: nu există post. Să lucreze într-un spital privat nu era o opțiune: la privat, un tânăr chirurg trebuie să se mulțumească, de cele mai multe ori, să ofere consultații, nu să practice chirurgia. Singura opțiune reală pentru el a fost să accepte una dintre ofertele de a opera în spitale din străinătate, unde tinerii chirurgi români își găsesc repede un loc de muncă și sunt lăsați să profeseze liber.

La începutul acestui an, Vlad Bobu a ales să plece. Întâi în Franța, apoi în Belgia (în prezent, operează la unul dintre marile spitale din Bruxelles). L-am urmărit în ultimele zile petrecute în România. Am încercat să înțelegem, prin experiența lui, de ce sistemul medical îi alungă tocmai pe cei capabili să-l reformeze.

Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să