VIDEO. O zi din viața unui curier de cursă lungă

Daniel Florescu se trezește în fiecare dimineață la ora 7. Își bea cafeaua, apoi pregătește ceva de mâncare pentru copii. Pe la 8.30, își ia bicicleta și pornește pe ulițele din Conțești, Dâmbovița, satul unde locuiește, spre Ghergani, localitatea învecinată, unde există o mică gară. Acolo, Daniel Florescu lasă bicicleta în curtea unei cunoștințe. Bea un suc sau o cafea de la magazinul sătesc și pe la 9 și-un pic se urcă în trenul personal care duce la București.

O oră mai târziu, coboară în Gara de Nord și se îndreaptă cu pas hotărât către un fast-food unde are legată o a doua bicicletă. O dezleagă și se loghează pe aplicația de livrări de mâncare pe care o folosește, anunțând astfel că a ajuns la muncă. În câteva momente primește deja prima comandă, se urcă pe bicicletă și începe o cursă continuă între restaurante, șaormerii, cafenele și zeci de apartamente din Capitală unde livrează mâncare.

Cât bucureștenii au stat în case, izolați din cauza pandemiei, Daniel Florescu a bătut străzile orașului pe bicicletă, purtând în spate un rucsac roz, plin cu caserole. E doar unul dintre miile de oameni care fac asta în fiecare zi, de la adolescenți care vor să mai strângă un ban până la oameni în vârstă care s-au adaptat și au învățat să lucreze pe aplicații ca să-și poată întreține copiii.

În ultimele luni, am început să înțelegem mai bine importanța meseriilor pe care înainte le treceam cu vederea și valoarea muncii din spatele lor.

Începând de astăzi vom publica o serie de reportaje despre aceste meserii care merg înainte chiar și atunci când lumea se oprește în loc.

Acest material a fost realizat cu sprijinul OLX – Locuri de muncă

Cele mai recente

OUTSIDER POLITIC #12. Florin Manole: La Mykonos, ne-am întâlnit cu oameni de afaceri din SUA

Timp de cinci luni, PSD l-a acuzat pe Ilie Bolojan că se ține de scaun. Iar când Bolojan a cedat și a anunțat că votează Guvernul Niculescu, PSD tot n-a fost mulțumit: i-a cerut lui Ilie să rămână la prăvălie. De fapt, Sorin Grindeanu se teme să nu deconteze singur la următoarele alegeri, cu atât mai mult cu cât electoratul PSD zboară către AUR cu viteza unui avion privat care se îndreaptă spre Mykonos. Dacă tot am pomenit de Mykonos, am ales un invitat cu expertiză în insulele grecești: Petre Florin Manole, fost și viitor ministru al Muncii.

OUTSIDER POLITIC #11. CTP: „Nicușor Dan a trecut în spatele țevilor de pușcă din decembrie 1989”

Se împlinesc 30 de ani de când gazetarul Cristian Tudor Popescu scria „Rictusul bolșevic“, un editorial care avea să contribuie la schimbare, deci la alegerea lui Emil Constantinescu ca președinte. Acum, avem un președinte care-i ține partea unui șef de serviciu secret. În acest timp, ura din societate a atins un nou prag sinistru: apostolii lui Călin Georgescu i-au cântat veșnica pomenire lui Cristian Tudor Popescu. Oare ce mai urmează?

Recorder