Pe aici nu se trece fără șpagă! Investigație în vămile României

În urmă cu trei luni, România a ratat din nou aderarea la spațiul Schengen, în suspinele unei întregi clase politice, care s-a declarat revoltată și dezamăgită.

Dar își doresc cu adevărat politicienii eliminarea controalelor de la frontieră? Întrebarea e mai degrabă retorică având în vedere că în vămile României continuă să funcționeze un sistem piramidal al șpăgii, construit în zeci de ani și protejat de la vârful marilor partide.

Întâmplător sau nu, în județele cu puncte de frontieră importante, biografiile liderilor politici sunt legate de domeniul transporturilor și de activitatea din vămi. Foști taxatori de pod și foști șoferi de camion ajunși până în Parlamentul României, dar rămași aproape de activitățile care i-au propulsat în carieră: unii sunt anchetați penal pentru implicarea în sistemul de șpagă din vămi, alții afișează un nivel de trai care depășește cu mult nivelul veniturilor din declarația de avere.

Pentru a putea înțelege cum funcționează circuitul de bani negri din vămile României, am consultat surse din interior, am parcurs documente, am obținut imagini video cu momente în care funcționarii români sunt mituiți și am urmărit zile întregi, dintr-o mașină, activitatea din vămile țării. În final, am obținut imaginea unui lanț al șpăgii care pornește de la firmele de transport, trece prin instituțiile statului și se termină în vârful clasei politice.

SUSȚINE PROIECTUL RECORDER
DONEAZĂ PENTRU JURNALISM
Conținutul nostru este gratuit, însă n-ar fi posibil fără oameni care plătesc pentru el. Salariile jurnaliștilor, deplasările în țară și toate celelalte cheltuieli necesare pentru funcționarea unei redacții sunt susținute din donațiile cititorilor. Contribuie și tu!
Cele mai recente

OUTSIDER POLITIC #11. CTP: „Nicușor Dan a trecut în spatele țevilor de pușcă din decembrie 1989”

Se împlinesc 30 de ani de când gazetarul Cristian Tudor Popescu scria „Rictusul bolșevic“, un editorial care avea să contribuie la schimbare, deci la alegerea lui Emil Constantinescu ca președinte. Acum, avem un președinte care-i ține partea unui șef de serviciu secret. În acest timp, ura din societate a atins un nou prag sinistru: apostolii lui Călin Georgescu i-au cântat veșnica pomenire lui Cristian Tudor Popescu. Oare ce mai urmează?

OUTSIDER POLITIC #10. Andrea Chiș: „Azi e mai rău în Justiție decât în anii ’90”

Lumea Justiției s-a împărțit în două tabere: una majoritară, preocupată de diurne, pensii speciale și alte privilegii. Și una firavă, a magistraților care au avut curaj să vorbească. Invitatul de azi face parte din a doua categorie. Andrea Chiș s-a luptat cu Lia Savonea în Consiliul Superior al Magistraturii, a condamnat influențele politice din sistem și a fost propusă ministru al Justiției în Guvernul Mureșan.

Recorder