VIDEO. Scurt tratat despre deruta electoratului PSD: Un cetățean din Găești înjură Ordonanța 13, dar a ieșit în stradă să-i susțină pe cei care au făcut-o

După delirul de săptămâna trecută de la Pitești, Partidul Social Democrat a programat, sâmbăta aceasta, un nou miting de susținere a Guvernului Grindeanu. S-a întâmplat la Târgoviște, unde Adrian Țuțuianu a organizat foarte bine: mii de oameni au fost urcați în autobuze și aduși de prin comunele județului Dâmbovița să fluture steaguri roșii și să agite în aer pancarte scrise de alții. S-a umplut internetul cu imagini în care manifestanții PSD se fac de râs în fața camerelor. (Unii, de la Adevărul, – ăștia au timp să facă, ai dracu’- au publicat un videoreportaj foarte bun pe care îl puteți viziona aici). Dar oamenii, săracii, n-au nicio vină (în afară de faptul că au votat cu PSD-ul), vinovați sunt nemernicii ăștia de politicieni care le sucesc mințile cu propaganda difuzată de televiziunile aservite, iar apoi îi adună prin piețe să se laude că au o grămadă de susținători. Bieții oameni au ajuns atât de buimăciți încât nici ei nu mai știu pe cine să susțină și pe cine să înjure. Vă prezentăm, pentru întărirea acestor afirmații, un scurt filmuleț realizat de reporterii Harfei într-o autogară din Târgoviște, unde participanții de la mitingul PSD se îmbarcau în autobuze pentru a se întoarce acasă. Are cuvântul domnul Costică, de la Găești: http://www.youtube.com/watch?v=Jn8d62lLwUQ http://harfa.ro/psd-scoate-la-inaintare-batalionul-de-prosti-parlamentarii-de-care-rade-o-tara-intreaga/

Cele mai recente

OUTSIDER POLITIC #15. Sorin Costreie: „Una-două, copiii scot cuțitul. Avem un caz pe zi de violență în școli”

În ultimul deceniu, Educația a fost condusă de „ministrul-genunche”, apoi de „ministrul-pamblică”, a preluat ștafeta „ministrul-pepsiglas”, iar de curând și-a încheiat mandatul și un ministru-cabotin, amator de versuri infantile despre văcuță și inteligență artificială.

Acum avem un ministru cu studii la universități de prestigiu, profesor de filosofia limbajului. Dar în ce măsură va deprinde și limbajul politic, predat de golănași cu studii la școala vieții, altfel spus, colegii săi de guvern?

Recorder