Pandemia de COVID-19 a lovit întreaga lume, peste tot s-au căutat soluții de avarie, dar nicăieri n-au ars de vii oameni care abia reușeau să respire, cum s-a întâmplat, pe 14 noiembrie, în România. Ocupați să se învinuiască unii pe alții, politicienii văd cu greu dincolo de zidul campaniei electorale. Și, din vârful unui sistem care se scufundă în propria cenușă, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a împărțit vinovăția cu zgârcenie, cât să ajungă la toți: „Pentru situația din ultimii 30 de ani și pentru implicarea autorităților locale cred că suntem implicați toți din această țară“.

Ne-am întrebat cum văd medicii această culpabilizare colectivă. Mai ales aceia care au rămas aici cu iluzia schimbării, dar care își păstrează, chiar și în cele mai performante spitale, temerile pentru viața lor și a celor pe care îi tratează. Ce presiuni fac managerii numiți politic? Cum se ajunge zi de zi la compromisuri care pot costa vieți? De ce pleacă în continuare medicii din România, deși câștigă ca-n Vest?

Recorder pune azi degetul pe marile răni ale sistemului de Sănătate cu trei dintre cei care aleg să nu-l cauționeze prin tăcere. Elena Copaciu, Cristian Băicuș și Ruxandra Jurcuț sunt medici primari și și-au trăit cea mai mare parte a vieții în spitalele din România.

On the Record este un podcast săptămânal produs de Recorder și susținut de Banca Transilvania. Ne găsești pe toate aplicațiile importante: Apple Podcasts | Google Podcasts | Spotify. Avem și un cont dedicat de YouTube.

Cele mai recente

OUTSIDER POLITIC #15. Sorin Costreie: „Una-două, copiii scot cuțitul. Avem un caz pe zi de violență în școli”

În ultimul deceniu, Educația a fost condusă de „ministrul-genunche”, apoi de „ministrul-pamblică”, a preluat ștafeta „ministrul-pepsiglas”, iar de curând și-a încheiat mandatul și un ministru-cabotin, amator de versuri infantile despre văcuță și inteligență artificială.

Acum avem un ministru cu studii la universități de prestigiu, profesor de filosofia limbajului. Dar în ce măsură va deprinde și limbajul politic, predat de golănași cu studii la școala vieții, altfel spus, colegii săi de guvern?

Recorder