COVID-19. Mărturii de pe patul de spital

Când am rugat un medic din Suceava să ne ajute să luăm legătura cu pacienți cu COVID-19, în ideea de a strânge mărturii de la cei direct afectați, ne-a răspuns: „Stai până luni, când îmi vine rezultatul testului, că sigur am și eu”. Și așa a fost.

De la el și de la alții diagnosticați cu COVID-19 în ultimele săptămâni am încercat să aflăm răspunsuri la întrebări care ne macină pe toți în perioada asta. Care sunt primele simptome? Cum evoluează boala? Cum au primit vestea rezultatului pozitiv? Cum au luat virusul? Cât durează până vine rezultatul? Cum e să urmărești dintr-un salon de spital știrile care anunță zilnic decesele cauzate de boala de care suferi? Ce sfaturi au pentru noi, ceilalți?

Unii au fost de acord să le publicăm numele, alții au cerut să rămână anonimi. Să fii testat pozitiv cu noul coronavirus este, pentru unii, motiv de stigmă.

Marketing manager, 34 de ani, Brașov

„Sunt izolată cu soțul și cu băiețelul nostru de 4 ani, într-un salon de la Spitalul de Boli Infecțioase Brașov. Toți trei am fost depistați pozitiv.

Primele simptome le-am avut joi, 19 martie. M-am trezit foarte obosită, ca și cum n-aș fi dormit de o lună. Apoi m-a luat o ușoară durere de cap și de gât. În seara respectivă am făcut și febră, dar nu am depășit 38. În ziua următoare am început să tușesc, puțin, sec. În prima zi m-au durut și ochii.

Am anunțat la DSP Brașov, am intrat în izolare și luni au venit să ne testeze acasă pe toți patru. Mai avem o fetiță de 6 ani, ea a fost singura al cărei test a ieșit negativ. Acum e acasă, în grija unei rude. Testele au fost gata a doua zi, în seara aceea ne-au dus la spital, cu ambulanța. De atunci, de pe 23 martie, suntem aici.

Soțul meu a avut doar febră ușoară, n-a urcat nici la el mai sus de 38. Și l-a durut capul într-o singură zi. Iar băiețelul a făcut febră 39.5, tot într-o singură zi. Apoi, de-a doua zi, a fost foarte bine, el n-a mai avut nimic.

Eu și soțul meu am călătorit în Franța, între 9 și 12 martie. Când ne-am întors, am întrebat la Telverde, de pe site-ul ministerului, dacă trebuie să stăm izolare, și ni s-a spus că nu. Franța nu era în acea perioadă în zona roșie. Ar fi trebuit să mai stăm, dar ne-am întors pentru că am văzut că se înrăutățește situația acolo. Și ni s-a spus că nu e cazul să intrăm în izolare. Dacă ne-ar fi zis să stăm acasă, să ne fi izolat total, acum era mai bine pentru toată lumea.

Noi, când am călătorit, am fost foarte precauți, am avut măști și dezinfectante, dar tot s-a întâmplat. N-aș ști să vă zic dacă de pe avion sau din Franța am luat. După ce ne-am întors, am stat mai mult pe acasă, chiar dacă nu ni s-a spus să ne izolăm, dar tot ne-am întâlnit cu vreo șase persoane. Dintre ele, una a fost depistată pozitiv, este și ea într-un salon alăturat, o prietenă de familie. Dar n-are decât puțină tuse, nimic altceva. Nu m-a certat, mi-a spus că putea să ia de oriunde. Dar, cumva, mă simt vinovată.

Dintre noi trei, numai soțul e pe tratament. I-au făcut radiografie pulmonară și a ieșit că e acolo un mic focar. Adică îi este un pic afectat plămânul. Dar doamna doctor spune să nu ne îngrijorăm.

După externare, vom sta acasă o perioadă. Ni s-a comunicat că cei vindecați nu mai iau, că fac o anumită imunitate și că au fost foarte puține cazuri în lume de revenire, la persoane cu imunitate scăzută. Doctorii mi-au zis să nu stau cu frică. Nici nu mai dau și nici nu mai iau.

Zilele acestea, nu ne mai uităm la televizor. Din fericire, nici nu prea merge televizorul din salon. Când ești internat în situația asta, e mai bine să nu te uiți, cred. Sfatul meu pentru cei în aceeași situație este mai bine să se gândească la ceva frumos din viața lor de acasă și să știe că luptă pentru chestia aia.”

Anatol Burlacioc, 44 de ani, medic primar chirurgie plastică la Spitalul Județean Suceava

„A început cu o vagă jenă în gât, o ușoară creștere a temperaturii, un 37.5. Și frisoane. Ca apoi să apară și rinoree, care am înțeles că nu este specific, dar mă rog. Nu am niciun fel de tuse, nici seacă, nici productivă. Acum nu mă simt bine, am simptome de gripă. Deocamdată, sunt acasă.

Eu mi-am externat pacienții de mult. Ultima dată am operat acum două săptămâni. Dar un coleg, care între timp a fost depistat pozitiv, a văzut o arsură în Urgență acum două vineri. Acel pacient cu arsuri la picioare a fost găsit pozitiv, a fost trimis la București, la Spitalul de Arși. Colegul meu a luat de la acest pacient și eu de la colegul meu, asta e bănuiala mea. Fiind în același cabinet, chiar dacă nu ne-am intersectat în timpul când a consultat pacientul, a pus mâna pe aceeași clanță. L-a consultat fără echipament, că nu aveam. Normal ar fi fost, atunci când a devenit stare de urgență, ca noi medicii să primim echipamente, să nu ne infectăm.

Am sunat la spital la începutul săptămânii trecute, așa era protocolul, să anunțăm dacă avem simptome. Apoi n-am mai fost la serviciu și am încercat să mă testez. Marți am fost la spital, am stat la coadă cu încă o sută de colegi, nu s-a putut, s-au terminat testele până mi-a venit rândul, la 11.30. Unii colegi stăteau de la 7 dimineața. Joi am stat în fața DSP Suceava pe trotuar, la o coadă impresionantă. Era o singură persoană care recolta probe și una care scria pe fișă datele. Am primit rezultatul, sunt pozitiv.

Dacă mă voi simți mai bine, eu pot să mă prezint la spital, să tratez, în echipament, pacienții de la patologia care ține de specialitatea mea. Eu sunt alergător de maraton, n-am probleme pulmonare, nu am alte afecțiuni. Dacă sunt oameni care pot să fie utili, dintre medici și asistente, e păcat să-i ții acasă. Dar să le dai echipament de protecție.

E o situație total scăpată de sub control. Ar fi trebuit să facă stocuri de materiale sanitare, or noi n-aveam lucruri de bază, tifon, fașă, comprese, antibiotice. Din iarnă s-a văzut că sunt niște probleme în China și s-a știut că, cu siguranță, vor ajunge la noi. De ce nu s-au făcut stocuri? Am un prieten la o clinică privată în Suceava, și-a făcut stocuri de acum două luni.

Colegii de la Infecțioase nu au avut echipament de protecție. Intrau în contact direct cu pacienți suspecți și apoi cu noi, ceilalți medici din spital. Dacă se luau măsuri, se putea evita acest dezastru.”

Andrei Șcrab, 30 de ani, profesor de dans sportiv, Piatra Neamț

„Eu am fost unul dintre organizatorii Campionatului Național de Dans Sportiv care a avut loc între 29 februarie și 1 martie la Piatra Neamț. Am avut peste 2.000 de oameni cu tot cu sportivi în sală. Ulterior am aflat că, pe data de 11 martie, tatăl unei concurente a fost depistat cu COVID-19. I s-a făcut traseul și am fost contactat de DSP în data de 12 martie. Eu intrasem puțin cu acest domn în contact, ne și cunoaștem personal, a venit duminică după concurs, m-a felicitat, mi-a strâns mâna. Cred că am vorbit un minut, după care ne-am despărțit. Din acest motiv, pe data de 13 martie am fost testat. Neavând niciun simptom. Rezultatul mi-a venit pe data de 17 martie. La noi, în Moldova, toate probele se duc la Iași. De atunci sunt internat la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași.

Eu nu am avut niciun simptom. Singurul lucru e că de ceva timp nu am miros. De miercurea trecută am depistat acest lucru. Am vrut să mă dau cu parfum și simțeam că nu-i găsesc mirosul. Am încercat să miros și șamponul, și mai multe, și am simțit că nu am miros. Acum, de dimineață, de exemplu, când m-am dat cu spray, mi-a venit așa, parcă era doar o idee.
Dar am vorbit cu sora mea, care nu are miros și nici gust, dar rezultatul ei a fost negativ. Nu știu dacă sunt dăm vina pe acest COVID.

Ca tratament, am luat antivirale, dar doar două zile. Doamna doctor a văzut că starea mea este bună, nu am simptome, nu am dureri, nu am nimic, probabil că a simțit că n-are rost să mai iau.

Cred că înțelegem cu toții că e o perioadă grea pentru toată lumea, inclusiv sistemul medical. Ne confruntăm cu un virus nou și nu știm exact ce e cu el. Se poate comporta în diferite feluri. Dacă nu eram testat, nu credeam nici în ziua de azi că eu pot fi infectat cu acest virus. Poate ieșeam din casă să cumpăr o pâine și întâlneam alte persoane cărora le dădeam virusul.

Eu sunt izolat singur într-o rezervă, nu avem voie să ieșim. Medicii sunt foarte bine protejați când vin la consult, au acel costum, cu mască, cu ochelari.

Din momentul în care testul a venit pozitiv, cei de la DSP m-au rugat să trimit niște liste cu persoanele care au avut contact cu mine direct. În acea perioadă, eu am mers la antrenament. Am un club de dans sportiv, am mers la cursuri, m-am întâlnit cu copiii. Și am trimis tabele cu copiii, undeva în jur la vreo 200 de copii, nu am intrat chiar cu toți copiii în contact, dar sunt la noi la club. Fiica și soția mea au fost testate pe data de 17 martie. Cei de la DSP au zis că vor anunța doar rezultatele pozitive. Nu ne-au anunțat, deci cred că sunt negative. Cei de la Neamț ne-au anunțat că testele au fost trimise la Iași, toate județele din Moldova trimit testele aici și sunt foarte multe.

Trebuie să treacă 14 zile de la prima testare. Apoi ți se face din nou testul. În cazul în care este negativ, se repetă la 24 de ore. Dacă și acela este tot negativ, mergi acasă și stai în izolare alte 14 zile.

Nu este foarte clar dacă cei vindecați devin imuni. Nu am vorbit despre asta cu medicii. Mi-au spus că mă pot considera un caz fericit.

Cred că în momentul ăsta tratăm situația cu indiferență. Unii vor avea nevoie de aparate, știm cu toții că numărul de astfel de aparate din spitale este mic. Dacă vor fi mulți și vor trebui să fie tratați mai mulți deodată, ce-o să facem?”.

Asistent medical, 52 de ani, Constanța

„Am fost șocat când a venit testul pozitiv. Nu mă simțeam bine, făceam febră, nu aveam poftă de mâncare, aveam intoleranță digestivă. Apoi o tuse discretă și oboseală. În timpul bolii am avut temperaturi de peste 37 și peste 38 grade, timp de mai multe zile.
Nu știu de unde am contractat această boală, nu am fost plecat în străinătate și nu cunosc vreo persoană cu simptomatologia acestei boli cu care sa fi intrat în contact înainte de declanșarea bolii.

Eu am transmis la DSP Constanța o listă cu toti contacții, care ulterior testării s-au dovedit a fi negativi. Am stat ore la telefon cu cei de la DSP.

Am fost declarat vindecat, după două săptămâni în spital. Sfatul meu pentru ceilalți este să stea în casă, să se spele foarte des pe mâini și să se dezinfecteze, să evite zonele aglomerate și persoanele care prezintă simptomatologia specifică acestei boli.”

Leonard Catrin, 26 de ani, Țăndărei, lucrător sezonier în Italia

„De șase zile sunt internat la Matei Balș, în București. M-am întors din Milano, Italia, pe 11 martie, cu familia și cu niște prieteni. Noi suntem din Țăndărei, acolo noi avem o comunitate mare de romi. Ne-am întors acum mulți din Italia, din Marea Britanie. De la graniță ne-au dus direct în carantină, la Amara. Am stat 12 zile acolo. Mă cam durea în gât, mă simțeam obosit. Tușeam. Și respiram mai greu, așa. Și acum tușesc, am o tuse seacă.

Mi-au făcut test și am fost pozitiv, dintre toți ai mei. M-au adus la Balș, aici mai sunt și alții de la Țăndărei. Eu mă simt bine acum, mi-au zis că sunt bine la plămâni. Dar o cunoștință a mea e aici într-un salon, nu se simțea prea bine. Am vorbit azi dimineață, mi-a zis că i-au găsit niște probleme, ceva infecție de la virus.

El a fost la o înmormântare pe 12 sau 13 martie, unde au fost vreo 50-60 de persoane. Soțul femeii care a murit a fost găsit pozitiv după înmormântarea soției lui. Aproape toți care au fost acolo, la înmormântare, au simptome.

Îl știam bine pe cel de 39 de ani din Țăndărei care a murit. Era un om foarte apreciat de noi. Doamne, el n-a avut nicio problemă de sănătate, niciodată. Am auzit că s-a dus la spitalul Țăndărei că îi era rău, a cerut să i se facă testul, el s-a panicat și a făcut infarct, dar asta e ce am auzit. Nu știu sigur. Și i-au făcut test după ce a murit și a fost pozitiv.

Mă mai sună băieții, prietenii mei din Țăndărei, și simptomele lor cam seamănă cu ce am eu. Dar nu îi bagă în seamă la spital. Ieri a fost unchiul meu la spital, că tușea, avea febră, îl durea gâtul, și la spital la Țăndărei i-au luat tensiunea și i-au zis să se ducă acasă, că n-are nimic.“

Ciprian Nechita, 34 de ani, inginer constructor, Piatra Neamț

„Într-o dimineață, când mă pregăteam să ies din casă, mi s-a făcut negru în fața ochilor și m-am pus jos. Am leșinat și soția mea a sunat la 112. Cu o seară înainte, avusesem o ușoară febră. Apoi am ajuns la spitalul din Piatra Neamț cu ambulanța. Inițial nu am fost suspect, dar totuși am fost pus în izolare, pentru că am participat la un concurs de dans sportiv în Piatra Neamț. Copilul meu doar a cântat imnul acolo, a fost o perioadă foarte scurtă cât am stat acolo. Deci nu știu dacă de acolo am luat.

E a 10-a zi de stat în spital, sunt la Infecțioase la Iași acum. Febra nu e mare, nu sare de 38.5, dar e sâcâitoare. Nu se oprește. Am o tuse seacă. În rest, sunt bine. Îmi dau o combinație de antivirale, două pastile, și antitermice pentru febră.

Nu mai am alte afecțiuni. Asta e un lucru bun, că situația e mai gravă când ai mai multe afecțiuni, mi-au spus medicii. În fiecare zi mă consultă, îmi iau tensiunea, îmi măsoară gradul de oxigen din sânge să vadă dacă plămânii îmi funcționează corect.

Nu mă gândeam că aș putea ajunge vreodată în situația asta. În Piatra Neamț erau doar două cazuri. Am zis că oricum n-are cum să ajungă la mine. Din 80.000 de oameni cât are orașul, chiar eu să fiu? Și uite că s-a întâmplat. Deci ce le spun celorlalți este să nu se gândească niciodată că nu li se poate întâmpla lor, că nu pot fi ei infectați. Nu ai de unde știi de unde poți lua, e extrem de contagios acest virus.

Familia mea a fost testată, dar testele lor nu au mai ajuns. Au trecut deja 16 zile, cei de la DSP au zis că dacă nu a apărut niciun simptom până acum, pot ieși din izolare.

Ești închis, în izolare, departe de familie. Este ok că este așa, numai că, vă dați seama, fiind singur, mai cazi psihic, te mai gândești la tot felul de chestii. Pe 27 martie a fost ziua mea. Am fost singur, tot aici, în izolare.”