Cine câștigă și cine pierde din „ordonanța de salvare a presei”

40 de milioane de euro au fost puși deoparte, în Fondul de rezervă al Guvernului, pentru „salvarea presei”. Sunt bani gata să ajungă în companii care au site-uri sau licențe în audio-vizual, sub paravanul unei campanii de informare despre criza sanitară.

E vorba de bani publici care se dau fără licitație și fără vreo dovadă că redacțiile au avut pierderi în criză. Ca să intri pe lista Guvernului, e destul să ai un site sau o publicație de 300 de exemplare, doi colaboratori și nicio datorie la stat. Și au intrat deja, de la trusturi de presă la site-uri de cancan, ziare online specializate în invective și broșuri tipărite ale restaurantelor.

Știrea despre câștigătorii primelor contracte, estimate chiar de Guvern la 17 milioane de euro, nu și-a găsit loc pe site-urile înscrise în campanie și nici în buletinele de știri radio-tv.

La rând pentru banii statului stau acum marile companii de publicitate stradală, ca și posturi de televiziune locală cu audiențe incerte, dar cu legături politice.

Despre consecințele „ordonanței de ajutorare a presei”, așa cum a ieșit din Guvern, am stat de vorbă cu Dragoș Stanca, fost jurnalist, acum președintele Biroului Român de Audit Transmedia și unul dintre primii lobby-iști pentru această idee.


On the Record este un podcast săptămânal produs de Recorder și susținut de Banca Transilvania. Ne găsești pe toate aplicațiile importante: Apple Podcasts | Google Podcasts | Spotify

Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să