După 11 zile de tiruri cu rachete, israelienii s-au trezit joi fără sunetul obișnuit al sirenelor de avertizare care să-i trimită în adăposturi. Doar că liniștea n-a durat decât opt ore. Ceea ce părea semnul de încetare a focului în cel mai sângeros conflict al ultimilor șapte ani dintre gruparea militară Hamas și statul israelian s-a dovedit atunci doar un respiro.

Dar înainte să se termine ziua, Israelul a cedat la presiunile internaționale și a decis încetarea unilaterală a focului. Hamas a acceptat armistițiul, însă rămâne cu mâna pe trăgaci.

Întors deja pe toate părțile în lume, conflictul e mult mai mult decât suma unor zile de război, mii de rachete, sute de morți și alte mii de răniți, inclusiv copii. Încercăm să-l înțelegem azi, de la a descifra simboluri culturale până la forța Hamas, cu un corespondent de război. Pasionată de spațiul islamic, Carmen Gavrilă este jurnalist de politică externă și a fost, din 2004, trimis special al Radio România în Fâșia Gaza și în țările din Orientul Mijlociu. Am stat de vorbă cu puțin înainte ca tirurile de rachete să înceteze.

FOTO: MEDIAFAX FOTO/ AP/ Hatem Moussa

On the Record este un podcast săptămânal produs de Recorder și susținut de Banca Transilvania. Partener: Aqua Carpatica. Ne găsești pe toate aplicațiile importante: Apple Podcasts | Google Podcasts | Spotify. Avem și un cont dedicat deYouTube.

Cele mai recente

„Te fac top. Unică”. Cum s-a reinventat și a păcălit sistemul medical din România un fals chirurg, cu zeci de plângeri penale în Italia

Trei femei care l-au găsit pe medicul româno-italian Antonio Francesco Franco pe Instagram spun că, după ce au fost operate de el, au suferit complicații ori nu au obținut rezultatele promise.
Franco se promova drept „chirurgul VIP-urilor”, deși nu are o specializare în chirurgie plastică, ci doar o diplomă de licență de la o facultate particulară de medicină din București. În Italia, zeci de foști pacienți au depus plângeri penale împotriva lui.

Recorder