Ciudatul caz al polonezilor care iubesc țara noastră

Aflu că există în Cracovia un club al polonezilor care s-au îndrăgostit de România. Se pun la Dacie și vin în țara noastră, să o străbată (sunt aproape cinci sute de kilometri până la Satu Mare). Dorm prin corturi și pensiuni, sunt montagnarzi mai ales, dar le place și pe litoralul Mării Negre. Au învățat și limba română, sunt înnebuniți. Ce-o fi cu oamenii ăștia?

Sunt la Varșovia, în concediu de vară (mă interesează deriva democratică a polonezilor – așa îmi petrec eu vacanța), și vreau să ajung la Auschwitz. Totuși, întâi Cracovia, dar fără mari speranțe: e o poveste prea frumoasă ca să fie chiar așa.

Cracovia e capitala istorică a polonezilor. E un oraș semeț, e un oraș trufaș, e un oraș care se dedică Fecioarei Maria. De aici a plecat în viață Karol Wojtyla, cel care avea să devină Papa Ioan Paul al II-lea, astăzi un sfânt.

Catedralele din Cracovia se înalță către cer, iar cerul știe asta și e blând. Pe pământ, polonezii au viziuni imperiale și un cult pentru eroi. Își tratează istoria ca pe o religie. E frumos la Cracovia, aici tramvaiele străbat bulevardele, și nu se grăbesc niciodată.

Polonezii și Meșterul Manole

Kornet Klub nu e un local renumit, dar nici nu trebuie să fie. Aici funcționează secta aceasta: polonezii care iubesc România. La intrare, lângă numele cârciumii, au așezat și un „Drum Bun”. Și mai mult, steagul României e arborat, numai și numai din iubire. Aici nu e o ambasadă, deși cumva e.

E duminică seară, soarele a apus, Klub-ul e plin. Se prezintă imagini din ultima caravană a polonezilor cu Dacii în România. Un bărbat masiv, care arată exact așa cum ți l-ai imaginat, însoțește slide show-ul cu explicații. Chiar dacă nu știi limba poloneză, înțelegi tot: se vorbește despre mânăstirea de la Curtea de Argeș și despre legenda Meșterului Manole. Așa, deci: Meșterul Manole la Cracovia!

La Kornet se poate bea bere românească și se poate plăti în lei. Te așezi pe un scaun și te uiți la țara ta văzută de alții cu un fel de dragoste care te uluiește. N-ai auzit mulți români care să vorbească așa despre România.

Știi cine este bărbatul masiv. L-ai găsit pe internet: Mihai Sowa, medic stomatolog, omul în jurul căruia gravitează tot clubul. Domnul Sowa, bărbat la jumătatea vieții, așa, are un ton baritonal. Îi cauți privirea și vezi acolo o pasiune.

Mihai și o artistă, în Klub. Credit foto: Arhiva Kornet Klub/ Facebook

Dintr-unul dintre pereții clubului răsare un bot galben de Dacie. Nu departe, steagurile României și Poloniei stau încrucișate.

Polonezii și Gică Petrescu

Sowa își termină prezentarea în aplauzele publicului. Pentru o clipă se face liniște, apoi clipa aceea se sfârșește și, prin boxe, vine și se așază la toate mesele Gică Petrescu.

Da! Începe să cânte Gicuță al nostru: Și uite aș vrea să mor, cu paharul lângă mine, cu cobzarul lângă mine… Polonezii fredonează din maestru, iar maestrul parcă îi aude și îi dă înainte și anunță că așa ar vrea să moară, într-o crâșmă din Obor, să-și scrie cu vin roșu testamentul, nu vrea bocete de jale Gică, vrea în cea din urmă cale un cobzar-lăutar, nu vrea nicio mutră tristă stând cu nasul în batistă. Să-i tragem o beție, de pomină să fie, beau, beau, beau! Îmboldiți de Gică Petrescu, polonezii își ridică paharele, oferindu-și o seară indimenticabilă.

Îl abordez pe Sowa, iar el aflându-mi naționalitatea îmi strânge mâna ca unui prieten și ordonă să fiu servit după placul inimii. Și începe să spună Sowa de unde până unde. A început în copilărie. Venea cu ai lui la mare, în România. Știe tot litoralul nostru. Acolo l-au prins cei mai frumoși ani din viață: copilul a lăsat loc adolescentului, adolescentul s-a făcut tânăr, a căzut Cortina de Fier, au fost ani când Sowa n-a mai venit la noi, apoi s-a și făcut anul 2000 și cum stătea el de vorbă cu fratele său despre vârsta de aur și-au zis ia să ia niște Dacii și să plece în căutare timpului pierdut.

Și uite-l acum: vine de câteva ori pe an în România, a învățat română (cu profesoara Johanna Kornas Warwas, care a ținut o școală privată de limba română la Cracovia, căci a avut doritori – ea i-a învățat pe toți). E fericit la noi. Duce mâna la piept și spune: țara frumoasă România.

Polonezii și lupul dacilor

Sowa nu e singur aici, la club. Are o parteneră: Monika Stefanczyk. E o tânără minionă, cu un zâmbet care nu poate fi șters. Lucrează în cercetare. Monika are ochii mari, ca ai copiilor care se minunează. Pe unul dintre umeri are tatuat un lup. A aflat că lupul acesta era simbolul vechilor daci, spune că i-ar plăcea să se laude că de-asta și l-a așternut pe trup, dar nu ar fi adevărat. Își tatuase lupul dinainte să se îndrăgostească și ea de România – acum un deceniu și jumătate.

Monika știe bine țara noastră. A fost peste tot și peste tot i-a plăcut. Sunt ziarist, sunt obligat la scepticism. Sunt sceptic degeaba. A fost. Știe tot: și Dorohoiul îl știe. I-a plăcut și la Dorohoi.

Monika și Mihai conduc împreună Kornet Klub Drum Bun, la Cracovia. Credit foto: Arhiva personală/ Facebook

Sowa are ultimul model de Dacie, ieșit din fabrică prin 2004, dacă-și amintește bine. E momentul să aflați că în Cracovia, dată fiind abundența de Dacii vechi, există chiar și un mecanic specializat în mașina noastră națională. Repară omul, n-ai treabă, dar și Daciile țin, că sunt îngrijite.

Când li se face dor de România, și li se face des, polonezii ăștia pun două steaguri mici pe Daciile lor – unul al Poloniei și unul al nostru – și cu steagurile fâlfâind înaintează către Satu Mare.

Polonezii și România europeană

Și iată-l și pe domnul Aleksander, antreprenor în turism și ghid. A fost profesor de școală generală și la începutul anilor `90 s-a lăsat de profesorat și a început să facă România. Până în ziua de azi nu mai prididește să aducă autocare cu polonezi. Le place, cum să nu le placă? Ardealul, Maramureșul, și coboară până în Sud, în România ortodoxă, care pe domnul Aleksander încă îl încântă.

Omul acesta vorbește despre Munții Carpați și Delta Dunării și stațiunile de pe litoralul Mării Negre și despre cum s-a schimbat Bucureștiul începând cu mileniul al III-lea. E un om atent la nuanțe, și la mersul lumii. Polonia? Nu e mulțumit de ce se întâmplă la el acasă. Consideră că sunt două țări în Uniunea Europeană incompatibile cu Uniunea Europeană: Ungaria și Polonia. România? Iată această concluzie rostită în Cracovia, în inima continentului nostru bătrân: România e mai europeană.

E târziu, de mult s-a lăsat noaptea peste Cracovia și Gică Petrescu încă mai cântă în Kornet Klub (în care se dau concerte live, se cântă jazz, iar artiștii români sunt mereu ca acasă). Kornet înseamnă trompetă.

Beția s-a terminat, polonezii pleacă pe la casele lor, ei n-au weekend prelungit. Din difuzoare, maestrul cere așa: du-mă acasă, măi tramvai, du-mă acasă, ce mai stai?

Și tramvaiele din Cracovia nu se grăbesc niciodată.

Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să

Ce ne enervează #21 – E prea puțin Ceaușescu

O ediție despre cum te amețesc alegerile astea mai tare decât tiribombele, despre cum faci bani cu nepoții, despre cum punem femeile să facă plozi pentru că țara are nevoie de trupuri, despre cum îți alegi consilierii fără să fii consiliată, despre competenții candidați AUR și SOS, dar și despre faptul că e prea puțin Ceaușescu în viața noastră politică, sau ce-o fi asta.

Violența împotriva femeilor din politică a devenit doctrină națională: „Ești redusă la funcția ta de a face copii și de a produce plăcere”

Interviuri realizate de Recorder cu 16 politiciene, dar și hotărâri de instanță sau ale Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), arată că sexualitatea reprezintă tema cel mai des folosită în atacurile la adresa femeilor din politica românească: referințe la viol, la promiscuitate, la folosirea sexului pentru a obține o funcție, la infidelitate. Scopul e să le umilească și să le distrugă reputația.